pădureț, ~eață [At: PRAV. 21 / V: (reg) ~ete / Pl: ~i, ~e / E: pădure + -eț] 1 a (D. arbori fructiferi) Care trăiește, crește, se dezvoltă fără să fi fost cultivat, îngrijit, altoit Si: sălbatic, (rar) păduratic (2), (îrg) păduresc (1). 2 sm Arbore fructifer pădureț (1). 3 sm (Spc) Măr pădureț. 4 sm Puiet sau lăstar de pom sălbatic care dă fructe de calitate inferioară celor din pomi altoiți și care se folosește ca portaltoi. 5 sm (Pex) Portaltoi. 6 sm (Ban; îf pădurete) Copac. 7 a (D. fructe) Produs de un arbore pădureț (2) Vz (pop) mistreț, (reg) mistrețat, mistricit. 8 a (Pex) Cu gust acru, astringent. 9 a (Îe) A mânca și mere (sau pere) ~ A fi foarte flămând. 10 a (Îae) A accepta să facă orice. 11 a (Îe) A se sătura (de ceva sau de cineva) ca de mere ~e A fi foarte plictisit de ceva sau de cineva. 12 a (Îe) A alege ca în pere ~e A nu avea de unde alege. 13 a (Îs) Cireșe ~e Cireșe amare. 14 sn Fmct produs de un pădureț (2). 15 a (Rar; d. animale) Care trăiește în pădure (1) Si: sălbatic. 16 a (Rar; d. terenuri) împădurit. 17 a (Reg) Care a fost despădurit de curând. 18 a (Trs; d. sol) Înțelenit, sterp. 19-20 smf, a (Pop; d. oameni) Pădurean (1-2). 21-22 smf, a (Persoană) necivilizată. 23-24 smf, a (Pex) (Persoană) grosolană, necioplită. 25-26 smf, a (Fig) (Persoană) nesociabilă, retrasă Si: (reg) păduricios. 27 a (Fig) Rușinos. 28 sn (Pop; euf) Sifilis. 29 sma (Reg) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 30 sma (Reg) Melodie după care se execută pădurețul (29). 31 sma (Reg; șîcs) De-a ~ul Joc de copii nedefinit mai îndeaproape.

PĂDUREȚ, -EAȚĂ, pădureți, -e, adj. 1. (Despre pom și fructe) De soi inferior, nealtoit, sălbatic. Puse copăița pe umăr și porniră spre mărul pădureț. CAMIL PETRESCU, O. II 383. Cînd văd că mîța face mărazuri, ț-o strîng de coadă, de mănîncă și mere pădurețe, căci n-are încotro. CREANGĂ, P. 230. Mă miram ce-mi place mie... Mărul roșu pădureț, Badea-nalt și albineț. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 41. ◊ Fig. Lumea gîndesc c-a fost toată pădureață la început; și mai cu răsad, mai cu altoi, s-a ales și s-a făcut un măr crețesc. VLAHUȚĂ, O. A. II 97. ◊ Expr. A se sătura (de ceva) ca de mere pădurețe = a-i fi cuiva lehamite de ceva, a fi foarte plictisit de ceva. Du-te de zi cuconașului să tacă, că m-am săturat de mojică (= muzică) ca de mere pădurețe. ALECSANDRI, T. I 125. ◊ (Substantivat) Din pădurețele acre, cu care se hrăneau fiarele pădurilor, brațul și sapa muncitorului au scos fructele fine care împodobesc mesele bogate. SADOVEANU, O. VI 337. Din coaja de pădureț, uscată, femeile fac gălbinele pentru scule. ȘEZ. XV 99. 2. (Rar, despre animale) Care trăiește în pădure; sălbatic. Jderii pădureți cu blana ruginie, deasă, moale. ODOBESCU, S. III 185. ♦ Fig. (Despre oameni) Sălbatic, ursuz. Era odată un negustor ș-avea o fată – da’ fata cam pădureață și scumpă la vorbă, lucru mare. VLAHUȚĂ, O. A. 498.

PĂDUREȚ ~eață (~eți, ~ețe) și substantival 1) (despre pomi) Care crește în pădure sau pe terenuri necultivate; de pădure; sălbatic. 2) (despre fructe) Care este rod al unui pom nealtoit. Mere ~ețe. /pădure + suf. ~eț

pădureț a. 1. de pădure; 2. sălbatic, acru: mere, pere pădurețe, fructe cu spini și mai mici decât cele comestibile.

păduréț, -eáță adj., pl. ețĭ, ețe. De pădure, sălbatic, vorbind de pomĭ și poame: mere pădurețe. V. coricov.

MEI, (1) s. m., (2) meiuri, s. n. 1. S. m. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu inflorescența ramificată și cu flori albe-gălbui, folosită ca nutreț pentru vite; părâng, păsat (Panicum miliaceum); p. restr. semințele acestei plante, folosite în trecut pentru hrana oamenilor, azi mai ales ca hrană pentru vite și păsări. ◊ Mei mărunt (sau păsăresc) = varietate de mei ale cărei flori sunt dispuse în spiculețe care formează o inflorescență compusă; meișor (Panicum capillare). ◊ Compuse: mei-păsăresc = plantă cu frunze în formă de lance și cu fructele ca niște boabe mici, alburii și foarte lucitoare (Lithospermum officinale); mei-păsăresc (sau -nebun) = mohor; mei-tătăresc = mătură (2 a); mei-pădureț = meișor; mei-lung sau meiul-canarilor = iarba-cănărașului. 2. S. n. Meiște. – Lat. milium.

pădurete sm vz pădureț

GHIMPE, ghimpi, s. m. I. 1. Țepușă care crește pe tulpina sau pe ramurile unor plante (ca mărăcinele, răsura etc.); spin. O crenguță de mălin, Ori un ghimpe să te-ntîrzie puțin. TOPÎRCEANU, B. 44. Mă întinz peste ceilalți pomișori... cînd să mă întorc, dau într-un ghimpe. ISPIRESCU, L. 244. ◊ Fig. O vagă neliniște o cuprinse. Simțea că încearcă s-o înțepe un ghimpe de mustrare. BART, E. 162. ◊ Expr. A avea (sau a simți) un ghimpe la (sau în) inimă (sau în cuget) = a avea un necaz, o supărare, o durere ascunsă. Tu ai un ghimpe în cugetul tău... Destăinuiește-te mie. CARAGIALE, O. I 260. Simțea pare că un ghimpe în inimă, cînd ea era față. EMINESCU, N. 119. A sta (sau a ședea) pe (sau ca pe) ghimpi = a fi neliniștit, a nu mai avea răbdare, a sta ca pe spini. Cumătrul șade ca pe ghimpi. SADOVEANU, O. I 79. Băieții stau pe ghimpi, dar de milă și silă îngăduiră și își făcură ochii în patru și-i pironiră spre cele 12 fetișoare vrednice. POPESCU, B. III 6. A-i sta (cuiva) ca un ghimpe în ochi = a-i fi nesuferit, a-i produce antipatie. 2. (La pl.) Țepile ariciului. II. 1. Plantă erbacee cu flori purpurii și spinoase (Centaurea calcitrapa); scai-ghimpos, scaiete. 2. (Și în forma ghimpe-pădureț) Arbust din familia liliaceelor, totdeauna verde, cu ramurile terminate printr-un spin, cu flori mici, verzui și cu fructe în formă de boabe roșii (Ruscus aculeatus). – Variantă: ghimp (RUSSO, O. 31) s. m.

GHIMPE ~i m. 1) Formație cu vârf ascuțit și înțepător, care crește pe tulpina, pe ramurile, mai rar pe frunzele și pe fructele unor plante; spin. * A sta (sau a ședea) ca pe ~i a nu mai avea răbdare (să aștepte). 2) fig. Gând care necăjește; rană sufletească. * A avea (sau a simți) un ~ la (sau în) inimă a avea o durere ascunsă. 3) Ac sau fir de păr aspru și ascuțit de pe corpul unor animale (arici, porci-spinoși etc.); țeapă. 4) Plantă erbacee având frunzele sau capitulele prevăzute cu o astfel de formație ascuțită. * ~ pădureț arbust cu ramuri ascuțite, având frunze persistente, flori mici și fructe în formă de boabe roșii. /Cuv. autoht.

pădureț adj. m., pl. pădureți; f. pădureață, pl. pădurețe

pădureț adj. m., pl. pădureți; f. pădureață, pl. pădurețe

pădureț adj. m., pl. pădureți; f. sg. pădureață, pl. pădurețe

ghimpe (țeapă, scaiete) s. m., art. ghimpele; pl. ghimpi

ghimpe-pădureț (arbust) s. m., art. ghimpele-pădureț; pl. ghimpi-pădureți

mei-pădureț (plantă) s. m.

ghimpe-pădureț (arbust) s. m., pl. ghimpi-pădureți

mei-pădureț (plantă) s. m.

ghimpe-pădureț s. m., pl. ghimpi-pădureți

mei-pădureț s. m.

PĂDUREȚ adj., s. v. bădăran, grosolan, mitocan, mârlan, mârlănoi, mocofan, mojic, necivilizat, nepoliticos, ordinar, țărănoi, țoapă, țopârlan, vulgar.

PĂDUREȚ s. v. lues, sifilis.

PĂDUREȚ adj. v. împădurit, păduros, sălbatic.

PĂDUREȚ adj. (BOT.) sălbatic, (pop.) mistreț, (reg.) mistrecit. (Măr ~.)

PĂDUREȚ adj. (BOT.) sălbatic, (pop.) mistreț, (reg.) mistricit. (Măr ~.)

pădureț s. v. LUES. SIFILIS.

pădureț adj., s. v. BĂDĂRAN. GROSOLAN. MITOCAN. MÎRLAN. MÎRLĂNOI. MOCOFAN. MOJIC. NECIVILIZAT. NEPOLITICOS. ORDINAR. ȚĂRĂNOI. ȚOAPĂ. ȚOPÎRLAN. VULGAR.

pădureț adj. v. ÎMPĂDURIT. PĂDUROS. SĂLBATIC.

MAZĂRE-PĂDUREAȚĂ s. v. orăstică.

MEI-PĂDUREȚ s. v. meișor.

mazăre-pădureață s. v. ORĂSTICĂ.

mei-pădureț s. v. MEIȘOR.

susai-pădureț s. v. TÎLHĂREA.

pădureț, -eață, pădureți, -e, adj. – Care crește în pădure; al pădurii; sălbatic: „Mânce-te pădurețu” (Papahagi, 1925: 228), ref. la Omul Pădurii. – Din pădure (< lat. padule) + suf. -eț (DEX, MDA).

pădureț, -eață, adj. – Care crește în pădure; al pădurii; sălbatic: „Mânce-te pădurețu” (Papahagi 1925: 228), ref. la Omul Pădurii. – Din pădure (< lat. padule) + -eț.

Prunus avium L., «Cireș pădureț». Specie care înflorește primăvara. Flori albe, lung- pedunculate, grupate cîte 3-6 în corimbe umbeliforme. Frunze de la invers-ovate la alungite, lucioase, glabre. pînă la 15 cm lungime, pe partea inferioară pubescente, cu pețiol pînă la 6 cm lungime, cu glande, lamină puțin încrețită, acuminată. Arbore peste 15 m înălțime, coroană piramidal-ovată, scoarță lucioasă, netedă, care se exfoliază. Fructe, drupe negre-roșietice, rotunde, nepăroase și comestibile.

a se sătura de ceva ca de mere acre / pădurețe expr. a fi plictisit / dezgustat (de ceva).