PĂȚIT², -Ă, pățiți, -te, adj. (Pop.; adesea substantivat) Care a trecut prin multe încercări în viață, care a văzut și a trăit multe; p. ext. cu experiență, încercat, experimentat. ◊ Expr. (A fi) Stan pățitul = (a fi) om cu experiență. – V. păți.

pățit¹ sn [At: C. PETRESCU, R. DR. 180 / Pl: (rar) ~uri / E: păți] (Rar) 1-2 Pățire (1-2). 3-5 Pățire (3-5). 6 (Pex) Peripeție.

pățit², ~ă [At: CORESI, ap. DHLR II, 464 / Pl: ~iți, ~e / E: păți] 1 a (Înv) Care îndură chinuri fizice sau morale Si: chinuit, torturat. 2-3 smf, a (Om) care a trecut prin multe încercări în viață, care a văzut și a trăit multe. 4-5 smf, a (Pex) (Om) cu experiență Si: (înv) pătimit (3-4). 6 sm (Îe) A fi Stan ~ul A fi om cu experiența vieții, încercat.

PĂȚIT², -Ă, pățiți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care a trecut prin multe încercări în viață, care a văzut și a trăit multe; p. ext. cu experiență, încercat, experimentat. ◊ Expr. (A fi) Stan pățitul = (a fi) om cu experiență. – V. păți.

PĂȚIT, -Ă, pățiți, -te, adj. Care a pățit, a suferit multe; trecut prin multe greutăți; cu experiență, încercat, priceput. De felul lui, dascălul se ținea drept om pățit, trecut prin multe. GALAN, Z. U. 250. Oamenii cei bătrîni, pățiți și îmbiați prin lume, se pricep cîte la una, alta. SBIERA, P. 302. Crede-mă pe mine, cumătre, că-s mai bătrîn, mai pățit. ALECSANDRI, T. 1558. ◊ (În construcție cu verbul «a fi») Sînt pățită eu cu oamenii, de nici să nu mai aud de ei! REBREANU, R. II 61. ◊ Expr. (A fi) Stan pățitul = (a fi) om cu experiență. Ia, păziți-vă mai bine treaba și nu-mi tot spuneți cai verzi pe păreți, că eu sînt Stan pățitul. CREANGĂ, P. 179. ♦ (Substantivat) Însă iar mă întorc și zic: tot pățitu-i priceput. CREANGĂ, O. A. 63. Iar Codreanul priceputul, Priceputul și pățitul, Din gură-așa grăia. ALECSANDRI, P. P. 90.

PĂȚIT¹ s. n. Faptul de a păți; pățire; experiență. Asta mi-a folosit: umblatu și pățitu, că acuma pot zice că nu mă tem de nime pe lume. C. PETRESCU, R. DR. 130. ◊ Expr. Din pățite = din experiență. – Formă gramaticală: (în expr.) pățite.

PĂȚIT ~tă (~ți, ~te) și substantival (despre persoane) Care a avut multe întâmplări neplăcute; trecut prin multe încercări în viață. ◊ Din ~te din experiență. (A fi) Stan ~tul (a fi) om cu experiență. /v. a păți

pățit m. cel ce a suferit și învățat multe în vieața sa: tot pățitul e priceput CR. V. Stan.

pățít, -ă adj. Care a pățit multe, experimentat: Stan pățitu. Prov. Tot pățitu-ĭ priceput.

păți [At: CORESI, EV. 70 / Pzi: ~țesc și (pop) pat, paț, (reg) păt / E: ml pati] 1-2 vti (Îvp) A suferi chinuri fizice sau morale Si: a îndura, a răbda, (Trs) a păula (1). 3-4 vti (Îvp) A trece prin întâmplări dezagreabile. 5-6 vti (Pex; imp) A suferi schimbări. 7-8 vti A i se întâmpla, a-i surveni cuiva ceva ieșit din comun, a da peste ceva neașteptat. 9 vt (Îe) A o ~ A avea neplăceri, a intra într-un bucluc, într-o încurcătură mare. 10 vt (Îae) A da peste belea Si: a i se înfunda. 11 vt (Îe) A o ~ cu cineva A întâlni pe cineva care îți poate produce mari neplăceri, încurcături. 12 vt (Îae) A suferi mari neplăceri din cauza cuiva. 13 vt (Îe) Ce-ai ~t? Ce ți s-a întâmplat? 14 vt (Îae) Cum se explică? 15 vt (Îae) Ce te-a apucat?

PĂȚI, pățesc și pat, vb. IV. Tranz. 1. A da peste ceva neașteptat, a i se întîmpla ceva neplăcut. Mi-e frică să nu pățim, vreo rușine. STANCU, D. 312. D-ta ești de vină pentru toate cîte le-am pățit. CARAGIALE, O. III 83. Să nu cumva să te împingă păcatul să-i faci vreun neajuns, ca să nu pățești vreo nenorocire. CREANGĂ, P. 87. De-ar ști omul ce-ar păți, dinainte s-ar păzi. POP. ◊ Expr. A o păți = a intra într-un bucluc, într-o încurcătură mare, a da peste o belea. Mă așteptam că ai s-o pățești odată cu lecțiile d-tale. REBREANU, R. I 242. Eeei!... – așa-i c-am pățit-o? Care vra să zică, am casă și nu-s stăpîn într-însa. ALECSANDRI, T. I 326. Au mai pățit-o și alții. NEGRUZZI, S. I 79. A o păți cu cineva = a da peste cineva care-ți poate veni de hac; a-și găsi beleaua cu cineva; a i se înfunda cu cineva. A fi pățit multe = a fi trecut prin multe întîmplări sau necazuri; a avea multă experiență. (Uneori urmat de o propoziție consecutivă) Ce-ai pățit? = ce ți s-a întimplat, ce te-a găsit? Ce-ai pățit de ești așa de vesel? ▭ Ce-ai pățit să lași pe peretele alb ca laptele o pată de pămînt galben? DELAVRANCEA, H. T. 135. ◊ Intranz. Astfel păți și cioara, în rîs ea fu luată Și cu un cuc nemernic de toate comparată. ALEXANDRESCU, P. 120. 2. A suferi, a pătimi, a îndura. Precît văd, ai să pați multe în viața ta, mă băiatule. SADOVEANU, M. C. 61. Își spuse istoria și ce păți pînă să ajungă la dînsele. ISPIRESCU, L. 8. Dacă dumneata știai romînește... nu erai să pați atîtea nevoi. ODOBESCU, S. III 193. ◊ Intranz. Unul face și altul pate. Prez. ind. și: paț.

A PĂȚI ~esc tranz. A avea de suferit, de îndurat (pe neașteptate). ◊ Ce-ai pățit? ce ți s-a întâmplat? ce-a dat peste tine? A o ~ (sau pârli) a nimeri într-o situație neplăcută; a da peste belea. /<lat. pati[ri]

pățì v. 1. a suferi (într’un mod nemeritat): de ar ști omul ce ar păți, dinnainte s’ar păzi CR.; 2. a cunoaște și învăța din propria sa experiență: cine a pățit multe, știe multe; 3. a se întâmpla (în bine sau în rău): ce ai pățit să te scoli așa de dimineață? 4. a suferi ceva rău: cine o mai face ca mine, ca mine să pață ISP. [Lat. PATI(RI): prezentul pat, în loc de paț sau pățesc e abstras dela a doua persoană pați (de unde prin analogie pat)].

2) pat, pățit v. tr. V. pățesc.

pățésc v. tr. (lat. pátio, patire îld. pátior, páti, a suferi, înrudit cu vgr. pásho, épathon, sufer; it. patire, sp. pg. padecer. V. pasiune, patimă, apatie). Sufer, mi se întîmplă neplăcerĭ: multe am pățit de atuncĭ: m’am îmbolnăvit, mĭ-a ars casa, mĭ-a murit o vacă; am căzut din copac, dar n’am pățit nimica. A o păți, a ți se întîmpla o neplăcere: a pățit-o hoțu, că l-a prins gardistu. Ce-aĭ pățit? ce minune s’a întîmplat: ce-aĭ pățit, zgîrcitule, de eștĭ așa de darnic astăzĭ?! – În vest și pat, pate, să pat, să pată saŭ să pață.

pățit² (rar) s. n.

pățit¹ (pop.) adj. m., s. m., pl. pățiți; adj. f. pățită, pl. pățite

pățit² (rar) s. n.

*pățit¹ (pop.) adj. m., s. m., pl. pățiți; adj. f. pățită, pl. pățite

pățit s. n.

păți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pățesc, 3 sg. pățește, imperf. 1 pățeam; conj. prez. 1 sg. să pățesc, 3 să pățească

păți (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pățesc, imperf. 3 sg. pățea; conj. prez. 3 să pățească

păți vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pățesc, imperf. 3 sg. pățea; conj. prez. 3 sg. și pl. pățească

păți (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pățesc)

pățesc, -țeam 1 imp.

PĂȚIT adj. experimentat, încercat. (Om ~.)

PĂȚIT adj. v. chinuit, schingiuit, torturat.

PĂȚIT adj. experimentat, încercat. (Om ~.)

pățit adj. v. CHINUIT. SCHINGIUIT. TORTURAT.

PĂȚI vb. 1. (Olt.) a o împătra, (înv.) a o împlini, (fam.) a o sfecli. (De data asta ai ~t-o!) 2. v. îndura.

PĂȚI vb. 1. (Olt.) a o împătra, (înv.) a o împlini, (fam.) a o sfecli. (De data asta ai ~t-o!) 2. a îndura, a pătimi, a răbda, a suferi, a suporta, a trage, (astăzi rar) a purta, (înv. și reg.) a petrece, a tîrpi, (prin Bucov.) a joi, (Transilv.) a paula, (Ban.) a pesti, (prin Transilv.) a pristui, (înv.) a bineviea, a cerca, a obicni, a pănăta, (fig.) a înghiți. (Cîte n-a ~!)

păți (pățesc, pățit), vb. – 1. A pătimi, a suferi, a se chinui. – 2. A i se întîmpla ceva (neplăcut). – Mr. pat, pățăscu, pățîre; megl. pățos, pățori. Lat. patῑre (Candrea-Dens., 1359; REW 6294), cf. it. patire, sp., port. padecer. – Der. pățanie (var. pățenie), s. f. (întîmplare neplăcută, experiență neașteptată); pătăranie (var. pataranie, pataramă), s. f. (nenorocire); pățeală, s. f. (aventură, pățanie); pățitanie, s. f. (rar, pățanie). – Din rom. provine bg. din Trans. patem (Miklosich, Bulg., 130).

Experto credite (lat. „Credeți pățitului!” sau „Credeți în cel care are experiență!”). Vergiliu, Eneida (c. XI, v. 283) – Sînt vorbele rostite de Venulus, care s-a măsurat în luptă cu viteazul Enea: „… Și pățitului credeți, ce groaznic Sare cu scutul vuind, și turbat cum întoarce el fierul!” (trad. G. Coșbuc) Aceleași cuvinte se găsesc și în Ovidiu (Ars amatoria - Arta de a iubi – cartea a 3-a, vers. 510-511). Adresîndu-se femeilor, Ovidiu spune că aroganța le strică în dragoste: „Odimus immondicos, experto credite, fastus”. (Credeți în cel care are experiență: o-semeție disprețuitoare inspiră aversiune). Un sfat asemănător: Experto credo Roberto îl dă și Antoniu dArena într-unul din poemele sale macaronice. (Macaronismul a fost un curent literar din secolul XVI, adepții lui amestecînd cuvinte italiene cu fraze latine. Iar, în speță, Roberto este personajul care vorbește și cere să fie crezut, fiindcă e pățit). Toate aceste expresii se folosesc în împrejurarea cînd românul spune: „Credeți-mă, eu sînt Stan pățitul!” (vezi: Stan pățitul). LIT.