pârguit², ~ă a [At: ISPIRESCU, ap. DDRF / Pl: ~iți, ~e / E: pârgui] 1 (D. fructe, cereale) Care a ajuns la maturitate și începe să se coacă Si: (reg) pârgav (2). 2 (D. fructe, cereale) Aproape copt. 3 (Pan; d. oameni) Rumen. 4 (Pan; d. plante) Care are fructele ajunse la maturitate, pe cale de a se coace.

pârguit¹ sn [At: VLAHUȚĂ, S. A. II, 46 / Pl: (rar) ~uri / E: pârgui] 1-5 Pârguire (1-5).

pârguit a. aproape copt: garofițe pârguite ’n foc de soare AL.

părgui v vz pârgui

pârgui [At: PANN, E. I, 84/17 / V: (reg) păr~ / Pzi: 3 ~ește / E: pârgă + -ui] 1 vr (D. fructe și cereale) A ajunge la maturitate și a începe să se coacă Si: (reg) a se pârgăi, a se pârgălui¹ (1), a se pârgăvi. 2 vr A se îngălbeni sau a se rumeni prin coacere. 3 vr (D. plante) A avea fructele ajunse la maturitate, pe cale de a se coace. 4 vtf A face să dea în pârgă (13) Si: (reg) a pârgălui¹ (2). 5 vt (Pan; d. cer) A se colora la răsăritul soarelui.

PÎRGUI, pîrguiesc, vb. IV. Refl. (Despre fructe și cereale) A începe să se coacă, a da în copt, a da în pîrgă, a se rumeni. Înflori-vor flori și se vor pîrgui holde pe gunoaiele trecutului. SADOVEANU, N. P. 232. Venise acum vremea cînd pepenii se pîrguiau prin bostane. BOTEZ, ȘC. 139. ◊ Tranz. Fig. În partea răsăritului, cerul își pîrguise bolta cu o paloare galbenă, roș-aurie. MIHALE, O. 143.

PÎRGUIT², -Ă, pîrguiți, -te, adj. (Despre fructe și cereale) Care începe să se coacă, care a dat în copt, care a dat în pîrgă, aproape copt. Din roada-ți pîrguită n-ai mai cules nimic. LESNEA, I. 112. Un miros de rod pîrguit umple aerul. ANGHEL-IOSIF, C. L. 116. Să vadă grîul a pornit, De e copt, de-i pîrguit. TEODORESCU, P. P. 154.

PÎRGUIT¹ s. n. Faptul de a se pîrgui și timpul cînd se pîrguiesc fructele sau cerealele; copt. Pe la pîrguitul strugurilor s-a despărțit, cu lacrămile pe obraz, de singura odraslă a casei și singura ei mîngîiere. VLAHUȚĂ, O. A. 96.

A SE PÂRGUI pers. 3 se ~iește intranz. (despre fructe, legume, cereale) A începe să se coacă; a da în pârgă. /pârgă + suf. ~ui

pârguì v. a da în pârg sau coacere, vorbind de fructe.

pîrguĭésc v. tr. (d. pîrgă. V. prăjesc). Coc aproape de tot, vorbind de fructe: soarele a pîrguit merele. V. refl. Merele s’aŭ pîrguit. V. cĭulesc.

pârguit s. n.

pârguit s. n.

pârguit s. n.

pârgui (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pârguiește, 3 pl. se pârguiesc, imperf. 3 sg. se pârguia; conj. prez. 3 să se pârguiască; ger. pârguindu-se

!pârgui (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se pârguiește, imperf. 3 sg. se pârguia; conj. prez. 3 să se pârguiască

pârgui vb., ind. prez. 3 sg. pârguiește, imperf. 3 sg. pârguia; conj. prez. 3 sg. și pl. pârguiască

pîrgui (ind. prez. 3 pl. pîrguiesc, conj. pîrguiască)

pârguesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.

PÂRGUIT s. pârguire. (~ul fructelor.)

PÂRGUIT adj. (prin Transilv.) pârgav. (Fructe ~.)

PÂRGUIT adj. (prin Transilv.) pîrgav. (Fructe ~.)

PÂRGUI vb. (reg.) a se pârgăi, a se pârgălui, a se pârgăvi. (Fructele s-au ~.)

PÎRGUI vb. (reg.) a se pîrgăi, a se pîrgălui, a se pîrgăvi. (Fructele s-au ~.)

PÎRGUIT s. pîrguire. (~ fructelor.)