oxigen sns [At: DESCR. AȘEZ. 4/26 / V: (înv) ~ighen, ~igheniu, ~iu, ~ghenum, osi~ / E: lat oxygenium, fr oxygène, it ossigeno] Gaz incolor, inodor și insipid, care reprezintă o cincime din aerul atmosferic, fiind indispensabil respirației și arderii.

OXIGEN s. n. Element chimic gazos, incolor, fără miros, care reprezintă aproximativ o cincime din aerul atmosferic, fiind indispensabil în procesul respirației și al arderii; are numeroase întrebuințări în industrie și medicină.

OXIGEN s.n. Corp simplu, gazos, inodor și incolor, care se găsește în proporție de aproximativ o cincime în atmosferă. [< fr. oxygène, cf. gr. oxys – acid, gennan – a naște].

OXIGEN s. n. element chimic gazos, inodor, incolor și insipid, indispensabil respirației și arderii, o cincime din aerul atmosferic. (< fr. oxygène)

OXIGEN n. Gaz incolor, inodor și insipid, care intră în componența aerului (fiind indispensabil respirației și arderii) și are diferite întrebuințări (în industrie, în tehnică, în medicină etc.). /<fr. oxygene

oxigen n. gaz simplu, incolor și inodor, care intră în compozițiunea aerului și a apei, și întreține combustiunea.

*oxigén n. (d. vgr. oxýs, acru, și gennáo, nasc). Chim. Un corp simplu gazos bivalent care formează partea respirabilă a aeruluĭ, favorizînd arderea. N’are gust, nicĭ coloare, nicĭ miros. E de doŭă felurĭ: oxigenu ordinar, cu 2 atomĭ în moléculă, și ozonu, cu 3 atomĭ în moleculă. E elementu cel maĭ răspîndit din natură, formînd a cincea parte din aeru atmosferic, cum a demonstrat maĭ întîĭ Lavoisier. Se combină cu cele maĭ multe corpurĭ simple, maĭ ales cu idrogenu, cu care formează apa, dintr’a căreĭ greutate 8/9 îs oxigen. Se crede că jumătate din globu terestru e compusă din oxigen. Fără el, nu se poate produce nicĭ respirațiunea, nicĭ arderea. A fost studiat de Pristley, Scheele (Suedez), Lavoisier, ĭar Pictet și Cailletet l-aŭ lichefăcut la -140° supt 300 de atmosfere. Ferbe la -181° și are o densitate de 1,10563. E întrebuințat în industrie la o mulțime de preparațiunĭ (acid sulfuric, alb de zinc ș. a.); căldura pe care o dezvoltă combinîndu-se cu idrogenu e utilizată în suflătoru luĭ Deville și în lampa luĭ Drummond. E întrebuințat și în medicină. modificată

osigen sn vz oxigen

oxigeniu sn vz oxigen

oxighen sn vz oxigen

oxigheniu sn vz oxigen

oxighenum sn vz oxigen

oxigen s. n.; simb. O corectat(ă)

oxigen s. n.; simb O

oxigen s. n., simb. O

oxigen sg.

INHALATOR DE OXIGEN aparat care furnizează echipajelor (și pasagerilor) o cantitate de oxigen dozată în timpul zborului la înălțimi mari, unde presiunea scăzută a aerului nu asigură respirația normală.

INSTALAȚIA DE OXIGEN ansamblu tehnic care furnizează oxigen gazos la cererea echipajului și automat sau comandat pentru pasagerii cabinei în cazul dezetanșeizării cabinei. Instalația de oxigen poate fi utilizată n scopuri terapeutice pentru un număr limitat de pasageri.

MASCĂ DE OXIGEN v. Inhalator de oxigen.

OXI- „ascuțit, acru, acid, acut; oxigen, aer”. ◊ gr. oxys „acru, ascuțit” > fr. oxy-, germ. id., engl. id. > rom. oxi-. □ ~acant (v. -acant), adj., cu spini ascuțiți; ~bionte (v. -biont), s. n. pl., organisme cu viața condiționată de folosirea oxigenului liber din atmosferă; ~biotic (v. -biotic), adj., (despre organisme) care folosește oxigenul atmosferic; ~bioză (v. -bioză), s. f., prezența de oxigen într-un proces chimic aerob; ~carp (v. -carp), adj., cu fructe ascuțite; ~cefal (v. -cefal), adj., care prezintă oxicefalie; ~cefalie (v. -cefalie), s. f., deformație congenitală a craniului, constînd în țuguierea lui; ~fil (v. -fil₁), adj., (despre plante) care preferă solurile acide; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante care cresc pe solurile bogate în acizi humici; ~fob (v. -fob), adj., 1. (Despre plante) Care evită solurile acide. 2. (Despre celule) Fără afinitate pentru coloranții acizi; ~fonie (v. -fonie₁), s. f., vorbire cu voce exagerat de tare; ~gen (v. -gen₁), s. n., element chimic gazos, incolor, inodor și insipid, constituind o cincime din aerul atmosferic; ~genomorfoză (v. geno-₁, v. -morfoză), s. f., modificare morfologică și funcțională a vegetalelor datorită influenței oxigenului; ~genotaxie (v. geno-₁, v. -taxie), s. f., mișcare orientativă a plantei sub influența repartiției inegale de oxigen; ~geofite (v. geo-, v. -fit), s. f., pl., plante care cresc pe terenurile bogate în humus; ~gon (v. -gon₂), adj., cu vîrf ascuțit; ~lit (v. -lit₁), s. n., peroxid de sodiu care, în contact cu apa, degajă oxigen; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., 1. Operație de determinare a cantității de oxigen din hemoglobină. 2. Determinare a cantității de acid liber conținut într-o substanță; ~metru (v. -metru₁), s. n., instrument utilizat la determinarea cantității de hemoglobină din țesutul sanguin; ~odont (v. -odont), adj., care are dinți ascuțiți; ~opie (v. -opie), s. f., acuitate vizual, exagerată; ~osmie (v. -osmie₁), s. f., acuitate olfactorie foarte dezvoltată; ~sperm (v. -sperm), adj., cu semințe ascuțite; ~stil (v. -stil), adj., (despre cochilii) cu columela ascuțită; ~ton (v. -ton), adj., s. n., (cuvînt) care se accentuează pe ultima silabă; ~tonic (v. -tonic), adj., (despre limbi) care tinde să pliseze accentul la sfîrșitul cuvintelor sau al grupurilor de cuvinte care formează o sintagmă; ~tonie (v. -tonie), s. f., accentuare a unui cuvînt pe ultima silabă; ~ur (v. -ur), s. m., vierme parazit care trăiește în intestinul omului și al animalelor, avînd partea terminală ascuțită.

OXIGÉN (< fr.; {s} oxi- + gr. gennaein „a produce”; lat. oxygenium) s. n. Element chimic (O; nr. at. 8, m. at. 15,999, gr. sp. 1,429 (gaz), p. t. -218,9°C, p. f. -182,96°C). În stare liberă se cunosc două forme alotropice: O₂ (oxigen obișnuit) și O₃ (ozon). O₂ este un gaz incolor, inodor, insipid, care, în volume, formează o cincime (21%) din aerul atmosferic. Este cel mai răspândit element din natură, intrând în compoziția apei, a rocilor, a mineralelor, țesuturilor animale și vegetale, a compușilor organici și anorganici. Se combină cu toate elementele chimice, exceptând gazele inerte, formând oxizi, fiind cel mai activ nemetal (după fluor); cu hidrogenul formează apa. Funcționează în combinații în starea de valență doi. O. are un rol important în respirația organismelor vii (întreține viața) și în combustie. Se obține industrial prin distilarea aerului lichid și prin electroliza apei, iar în laborator prin descompunerea termică a unor combinații. Se întrebuințează la fabricarea a numeroși compuși chimici (acid sulfuric, acid azotic etc.), în flacăra oxihidrică și oxiacetilenică, în aparatele de respirație ale scafandrilor, în medicină la întreținerea respirației; în stare lichidă este component al combustibilului rachetelor. A fost descoperit de C.W. Scheele în 1772 și, independent, de J. Priestley în 1774.