21 de definiții pentru oxigen

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OXIGEN s. n. Element chimic gazos, incolor, inodor, insipid, care reprezintă o cincime din aerul atmosferic, fiind indispensabil în procesul respirației și al arderii, și care, în combinație cu hidrogenul, formează apa. – Din fr. oxygène.

OXIGEN s. n. Element chimic gazos, incolor, inodor, insipid, care reprezintă o cincime din aerul atmosferic, fiind indispensabil în procesul respirației și al arderii, și care, în combinație cu hidrogenul, formează apa. – Din fr. oxygène.

oxigen sns [At: DESCR. AȘEZ. 4/26 / V: (înv) ~ighen, ~igheniu, ~iu, ~ghenum, osi~ / E: lat oxygenium, fr oxygène, it ossigeno] Gaz incolor, inodor și insipid, care reprezintă o cincime din aerul atmosferic, fiind indispensabil respirației și arderii.

OXIGEN s. n. Element chimic gazos, incolor, fără miros, care reprezintă aproximativ o cincime din aerul atmosferic, fiind indispensabil în procesul respirației și al arderii; are numeroase întrebuințări în industrie și medicină.

OXIGEN s.n. Corp simplu, gazos, inodor și incolor, care se găsește în proporție de aproximativ o cincime în atmosferă. [< fr. oxygène, cf. gr. oxys – acid, gennan – a naște].

OXIGEN s. n. element chimic gazos, inodor, incolor și insipid, indispensabil respirației și arderii, o cincime din aerul atmosferic. (< fr. oxygène)

OXIGEN n. Gaz incolor, inodor și insipid, care intră în componența aerului (fiind indispensabil respirației și arderii) și are diferite întrebuințări (în industrie, în tehnică, în medicină etc.). /<fr. oxygene

oxigen n. gaz simplu, incolor și inodor, care intră în compozițiunea aerului și a apei, și întreține combustiunea.

*oxigén n. (d. vgr. oxýs, acru, și gennáo, nasc). Chim. Un corp simplu gazos bivalent care formează partea respirabilă a aeruluĭ, favorizînd arderea. N’are gust, nicĭ coloare, nicĭ miros. E de doŭă felurĭ: oxigenu ordinar, cu 2 atomĭ în moléculă, și ozonu, cu 3 atomĭ în moleculă. E elementu cel maĭ răspîndit din natură, formînd a cincea parte din aeru atmosferic, cum a demonstrat maĭ întîĭ Lavoisier. Se combină cu cele maĭ multe corpurĭ simple, maĭ ales cu idrogenu, cu care formează apa, dintr’a căreĭ greutate 8/9 îs oxigen. Se crede că jumătate din globu terestru e compusă din oxigen. Fără el, nu se poate produce nicĭ respirațiunea, nicĭ arderea. A fost studiat de Pristley, Scheele (Suedez), Lavoisier, ĭar Pictet și Cailletet l-aŭ lichefăcut la -140° supt 300 de atmosfere. Ferbe la -181° și are o densitate de 1,10563. E întrebuințat în industrie la o mulțime de preparațiunĭ (acid sulfuric, alb de zinc ș. a.); căldura pe care o dezvoltă combinîndu-se cu idrogenu e utilizată în suflătoru luĭ Deville și în lampa luĭ Drummond. E întrebuințat și în medicină. modificată

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

INHALATOR DE OXIGEN aparat care furnizează echipajelor (și pasagerilor) o cantitate de oxigen dozată în timpul zborului la înălțimi mari, unde presiunea scăzută a aerului nu asigură respirația normală.

INSTALAȚIA DE OXIGEN ansamblu tehnic care furnizează oxigen gazos la cererea echipajului și automat sau comandat pentru pasagerii cabinei în cazul dezetanșeizării cabinei. Instalația de oxigen poate fi utilizată n scopuri terapeutice pentru un număr limitat de pasageri.

MASCĂ DE OXIGEN v. Inhalator de oxigen.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

OXIGÉN (< fr.; {s} oxi- + gr. gennaein „a produce”; lat. oxygenium) s. n. Element chimic (O; nr. at. 8, m. at. 15,999, gr. sp. 1,429 (gaz), p. t. -218,9°C, p. f. -182,96°C). În stare liberă se cunosc două forme alotropice: O2 (oxigen obișnuit) și O3 (ozon). O2 este un gaz incolor, inodor, insipid, care, în volume, formează o cincime (21%) din aerul atmosferic. Este cel mai răspândit element din natură, intrând în compoziția apei, a rocilor, a mineralelor, țesuturilor animale și vegetale, a compușilor organici și anorganici. Se combină cu toate elementele chimice, exceptând gazele inerte, formând oxizi, fiind cel mai activ nemetal (după fluor); cu hidrogenul formează apa. Funcționează în combinații în starea de valență doi. O. are un rol important în respirația organismelor vii (întreține viața) și în combustie. Se obține industrial prin distilarea aerului lichid și prin electroliza apei, iar în laborator prin descompunerea termică a unor combinații. Se întrebuințează la fabricarea a numeroși compuși chimici (acid sulfuric, acid azotic etc.), în flacăra oxihidrică și oxiacetilenică, în aparatele de respirație ale scafandrilor, în medicină la întreținerea respirației; în stare lichidă este component al combustibilului rachetelor. A fost descoperit de C.W. Scheele în 1772 și, independent, de J. Priestley în 1774.

Intrare: oxigen
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • oxigen
  • oxigenul
  • oxigenu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • oxigen
  • oxigenului
plural
vocativ singular
plural
O simbol
abreviere, simbol, siglă (I6)
  • O
osigen
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
oxigeniu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
oxighen
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
oxigheniu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
oxighenum
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

oxigensubstantiv neutru

  • 1. Element chimic gazos, incolor, inodor, insipid, care reprezintă o cincime din aerul atmosferic, fiind indispensabil în procesul respirației și al arderii, și care, în combinație cu hidrogenul, formează apa; are numeroase întrebuințări în industrie și medicină. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • comentariu simbol O DOOM 2
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.