otomană sf [At: STAMATI, D. / Pl: -ne / E: fr ottomane, ger Ottomane] 1 Canapea. 2 Un fel de stofă groasă Si: (înv) gogrea.

OTOMANĂ, otomane, s. f. (Învechit) Canapea, sofa.

otomană f. un fel de pat turcesc numit divan.

*otománă f., pl. e (fr. ottomane, de la numele Otomanilor). Divan, dormitoare, canapea lată cu spătar într’o parte. Un fel de stofă groasă numită și gogrea pe la 1800-1860.

OTOMAN, -Ă, otomani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Nume dat în Asia Mică populațiilor turce care, sub conducerea lui Osman I, au creat statul feudal otoman; osmanlâi; (și la sg.) persoană care făcea parte din această populație; p. ext. turc. 2. Adj. Care ține de otomani (1), privitor la otomani. – Din lat. othomannus, fr. ottoman, it. ottomano, germ. Ottomane.

otoman, ~ă [At: N. COSTIN, ap. LET.² II, 18 / V: (rar) otman sm / Pl: ~i, ~e / E: lat othomannus, fr ottoman, it ottomano, ger Ottomane] 1 smf Turc. 2 a Turcesc.

OTOMAN, -Ă, otomani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Turc. 2. Adj. Turcesc. – Din lat. othomannus, fr. ottoman, it. ottomano, germ. Ottomane.

OTOMAN, -Ă, otomani, -e, adj. (Învechit) Turcesc, turc. În dreptul Rusciucului, traserăm către un vapor otoman de război. BOLINTINEANU, O. 264. Capetele Brîncovenilor și ale Cantacuzinilor... căzură supt securea otomană. BĂLCESCU, O. I 21.

OTOMAN² ~ă (~i, ~e) m. și f. ist. Persoană care face parte din populația de bază a statului feudal turc; osman. /<lat. othomannus, fr. ottoman, it. ottomano

OTOMAN¹ ~ă (~i, ~e) ist. Care făcea parte din populația de bază a statului feudal turc sau era originar de acolo; osman. /<lat. othomannus, fr. ottoman, it. ottomano

otoman a. se zice de Turci și de tot ce se referă la acest popor: Poarta otomană, Imperiul otoman.

Turcia f. sau Imperiul Otoman, Stat vast ce se întindea în Europa, Azia și Africa, coprinzând: Turcia de Europa, Turcia de Azia, Arabia: apoi țările tributare Samos și Egiptul; cu o populațiune de 40 mil. loc. și cu cap. Constantinopole. Monarhie ereditară și constituțională dela 1903, al cărui suveran (Sultan sau Padișah) era totdeodată și căpetenia ecleziastică a Mahomedanilor. Imperiul e divizat în vilaieturi sau pașalâcuri, subdivizate în sangiacuri. ║ Turcia de Europa, partea imperiului otoman, ce coprindea vilaietele Constantinopole, Adrianopole, Salonic, Monastir, Cosova, Scutari, Ianina (cele cinci din urmă pierdute în răsboiul turco-balcanic din 1912, iar Albania constituită în Stat independent); Turcia de Azia, partea imperiului otoman ce coprinde: Anatolia sau Azia-Mică, Armenia, Kurdistanul, Mesopotamia, Siria, Arabia și Egiptul (vezi aceste nume). În 1912, Turcia pierdu Tripolitania (cedată Italiei) și, în urma răsboiului cu Aliații balcanici din 1912-1913, Albania și Macedonia, prima constituită în țară autonomă, iar a doua împărțită între Greci, Sârbi și Bulgari, precum și o parte din Tracia cedată Bulgariei. Suprafața Turciei europene, de 175 400 km. p. înaintea răsboiului balcanic, fu astfel redusă la 23.000 km. p., iar populațiunea la 2 1/4 mil. loc. Ca aliata Germaniei în cursul răsboiului mondial (1914-1918), Turcia a suferit consecințele capitulării și înfrângerii. Teritoriul ei european a fost redus și la Constantinopole chiar influența-i politică era mai mult nominală. Dar în 1922, în urma sdrobirii armatelor grecești, Turcia victorioasă recăpătă Tracia orientală prin tractatul din Lausanne (1923), care îi redete independența-i politică și economică. Azi, Turcia constitue o republică de vr’o 20 mil. loc, având ca reședință Angora.

otomán, -ă s. (d. numele sultanuluĭ Otman, fundatoru Turciiĭ). Turc. Adj. Turcesc: imperiu otoman.

otomană (canapea) (înv.) s. f., g.-d. art. otomanei; pl. otomane

otomană (canapea) s. f., g.-d. art. otomanei; pl. otomane

otomană (canapea) s. f., g.-d. art. otomanei; pl. otomane

otoman adj. m., s. m., pl. otomani; adj. f., s. f. otomană, pl. otomane

!Otoman (Imperiul ~) s. propriu n. art.

otoman adj. m., s. m., pl. otomani; adj. f., s. f. otomană, pl. otomane

*Otoman (Imperiul ~) s. propriu n.

otoman (persoană) s. m., adj. m., pl. otomani; f. sg. otomană, g.-d. art. otomanei, pl. otomane

OTOMAN adj. v. turcesc.

OTOMAN s., adj. v. turc.

otoman s., adj. v. TURC.

otoman adj. v. TURCESC.

IMPERIUL OTOMAN v. Turcia.

POARTA OTOMANĂ, denumire dată Curții sultanului și, prin extensiune, Imp. Otoman. Provine de la titulatura Sublima Poartă, cum își spunea cancelaria sultanului în relațiile diplomatice și în tratatele oficiale.