otaștină sf [At: (a. 1750) IORGA, S. D. XIV, 202 / Pl: otăștini și ~ne / E: nct] 1-2 (Îrg) Dijmă (în natură sau) rar, în bani, plătită proprietarului unei vii luate în arendă.

otaștină f. od. dare pe vin: să dea otaștină la 20 de vedre o vadră. [Cf. serb. OTIȘTINA, ce s’a tescuit, must].

otáșniță și (vechĭ) otáștină f., pl. e (vsl. desentiština, decĭmă, zecĭuĭală, și otdesentĭstovati, adazecĭuĭală, d. desentĭ, zece. V. desetină). Zecĭuĭală (10 orĭ maĭ mult orĭ maĭ puțin la sută) din ceĭa ce cîștigĭ, prinzĭ, culegĭ (plată în natură): ținea via în otașniță (Adev. Lit. 1930, 8 Ian. 3, 2, Bz.).

otaștină (-ne), s. f. – 1. (Înv.) Dijmă pe vii; reprezintă 1/5 din recoltă și se plătea în general în natură. – 2. Taxă plătită proprietarului unei vii luate în arendă. Sb. otiština „must” (Tiktin). Der. din sl. desętiština „dijmă” (Cihac, II, 233) nu e probabilă. – Der. otășticer, s. m. (arendaș de vie).

OTAȘTINĂ s. f. (ȚR) Dijmă pentru viile luate în arendă. Să dea otaștină, de la doaozeci de vedre o vadră. PRAV. COND. (1780). Etimologie necunoscută. Cf. v i n ă r i c i.

otaștină (otașniță), s.f. (înv.) impozit, dare pe vin.