ORALITATE s. f. 1. Calitate a stilului unei scrieri beletristice de a părea vorbit, datorită caracterului spontan și viu al dialogurilor care notează particularitățile vorbirii personajelor și al narațiunii propriu-zise. ♦ Ansamblu de particularități ale limbii vorbite, ale graiului viu. 2. (Jur. în sintagma) Principiul oralității = principiu fundamental al dreptului procesual, potrivit căruia dezbaterea litigiului se face verbal. – Oral + suf. -itate. Cf. it. oralitá.

oralitate sf [At: VIANU, A. P. 119 / Pl: ~tăți / E: oral¹ + -itate] 1 Calitate a stilului unei scrieri literare de a părea vorbit, prin faptul că expunerea are un caracter natural, viu. 2 Ansamblu de particularități ale graiului viu.

ORALITATE s. f. 1. Calitate a stilului unei scrieri beletristice de a părea vorbit, dând expunerii un caracter spontan și viu atât în dialogurile care notează particularitățile vorbirii personajelor, cât și în narațiunea propriu-zisă; ansamblu de particularități ale limbii vorbite, ale graiului viu. 2. (Jur. în sintagma) Principiul oralității = principiu fundamental al dreptului procesual, potrivit căruia dezbaterea litigiului se face verbal. – Oral + suf. -itate. Cf. it. oralitá.

ORALITATE s. f. Calitatea stilului de a fi oral; ansamblul de particularități ale graiului viu; limbă vorbită. Ion Slavici introduce oralitatea populară în scrierile sale înaintea lui Creangă. VIANU, A. P. 119.

ORALITATE s.f. Calitatea unui stil sau a unei scrieri beletristice de a fi orale; ansamblu de particularități ale limbii vorbite. ♦ Însușirea, calitatea de a fi oral, vorbit. ♦ (Jur.) Principiul oralității = principiu în dreptul procesual potrivit căruia dezbaterea litigiului se face verbal. [< oral + -itate, cf. it. oralità].

ORALITATE s. f. 1. ansamblu de particularități specifice limbii vorbite. 2. calitate a stilului unei scrieri de a se baza pe oralitate (1). 3. (jur.) principiu în temeiul căruia dezbaterea unui litigiu se desfășoară oral. 4. (psihan.) stadiu inițial al dezvoltării libidinale, având ca zonă erogenă cavitatea bucală. (< it. oralità)

ORALITATE f. 1) Caracter oral. 2) Ansamblu de proprietăți stilistice ale limbii vorbite, ale graiului viu. 3) jur. Principiu al dreptului procedural, potrivit căruia dezbaterile judiciare și pronunțarea sentinței se fac oral la ședința de judecată. ~ea procesului. /oral + suf. ~itate

oralitate s. f., g.-d. art. oralității

oralitate s. f., g.-d. art. oralității

oralitate s. f., g.-d. art. oralității

ORALITATE s. f. (< oral + suf. -itate, cf. it. oralità): 1. calitate a stilului unei opere beletristice de a părea vorbit, de a folosi elemente de limbă vorbită, dând expunerii un caracter spontan și viu atât în dialogurile care notează particularitățile vorbirii personajelor, cât și în narațiunea propriu-zisă a autorului. 2. ansamblu de particularități ale limbii vorbite, ale graiului viu de fiecare zi.