13 definiții pentru oprobriu

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OPROBRIU, oprobrii, s. n. (Livr.) Dispreț, dezaprobare prin care societatea condamnă fapte socotite nedemne sau oameni care săvârșesc astfel de fapte. – Din fr. opprobre, lat. opprobrium.

oprobriu sn [At: GHEȚIE, R. M. / V: (nrc) ~biu / Pl: ~ii / E: fr opprobre, lat opprobrium] (Liv; șîs) ~ public Dezaprobare prin care se condamnă fapte socotite nedemne sau oameni care săvârșesc astfel de fapte.

OPROBRIU s. n. (Livr.) Dispreț, dezaprobare prin care societatea condamnă fapte socotite nedemne sau oameni care săvârșesc astfel de fapte. – Din fr. opprobre, lat. opprobrium.

OPROBRIU s. n. (Livresc) Dispreț, dezaprobare prin care societatea condamnă fapte socotite nedemne sau oameni care săvîrșesc astfel de fapte. A se expune oprobriului public.

OPROBRIU s.n. (Liv.) Atitudine de dezaprobare, de profund dispreț al societății față de fapte nedemne sau față de oameni josnici, nedemni, mișei. [Pron. -briu. / < lat. opprobrium, cf. fr. opprobre].

OPROBRIU s. n. dispreț, dezaprobare publică pentru necinste și fapte nedemne. (< lat. opprobrium, fr. opprobre)

OPROBRIU n. Dispreț prin care societatea condamnă faptele nedemne sau persoanele care le comit. ~ public. A arunca ~l asupra cuiva. [Sil. -pro-briu] /<fr. opprobre, lat. opprobrium

*opróbriŭ n. (lat. opprobrium). Mare ofensă publică, ultragiŭ, ignominie: a face cuĭva un oprobriŭ. Starea celuĭ ce trăĭește în ignominie: acoperit de oprobiŭ. Acela care cauzează această ignominie: Nerone fu oprobriu omeniriĭ.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

oprobriu (livr.) [briu pron. brĭu] (desp. o-pro-briu) s. n., art. oprobriul; pl. oprobrii, art. oprobriile (desp. -bri-i-)

oprobriu (livr.) [briu pron. brĭu] (o-pro-briu) s. n., art. oprobriul; pl. oprobrii, art. oprobriile (-bri-i-)

oprobriu s. n. (sil. -pro-briu [pron. -brĭu]), art. oprobriul

Intrare: oprobriu
  • silabație: o-pro-briu info
  • pronunție: oprobrĭu
substantiv neutru (N53)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • oprobriu
  • oprobriul
  • oprobriu‑
plural
  • oprobrii
  • oprobriile
genitiv-dativ singular
  • oprobriu
  • oprobriului
plural
  • oprobrii
  • oprobriilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N53)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • oprobiu
  • oprobiul
plural
  • oprobii
  • oprobiile
genitiv-dativ singular
  • oprobiu
  • oprobiului
plural
  • oprobii
  • oprobiilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

oprobriu, oprobriisubstantiv neutru

  • 1. livresc Dispreț, dezaprobare prin care societatea condamnă fapte socotite nedemne sau oameni care săvârșesc astfel de fapte. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote A se expune oprobriului public. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Un articol lingvistic