ONIRISM s. n. 1. Delir, aiurare asemănătoare visului, provocată de obsesii sau de halucinații. 2. Înclinare spre cultivarea situațiilor, a motivelor onirice; atmosferă, caracter oniric al unei creații. – Din fr. onirisme.

onirism sns [At: PARHON, B. 103 / Pl: ~me / E: fr onirisme] 1 Delir pricinuit de obsesii sau de halucinații. 2 Caracter oniric (1) al unei creații. 3 Teorie care consideră visul ca principală sursă a creației.

ONIRISM s. n. 1. Delir, aiurare asemănătoare visului, provocată de obsesii sau de halucinații. 2. (Lit.) Înclinare spre cultivarea situațiilor, a motivelor onirice; atmosferă, caracter oniric al unei creații. – Din fr. onirisme.

ONIRISM s. n. (Livresc) Delir, aiurare provocată de obsesii sau halucinații. Stare de onirism.

ONIRISM s.n. (Liv.) Halucinație, delir care se înrudește cu visul; aiurare. ♦ Structură estetică rezultată din fluxul spontan al conștiinței și opusă celei realiste. [< fr. onirisme].

ONIRISM s. n. 1. delir, halucinație asemănătoare visului, care însoțește unele stări psihopatologice. 2. atmosferă, caracter oniric al unei creații. (< fr. onirisme)

onirism s. n.

onirism s. n.

onirism s. n.

ONIRÍSM (< fr.; {s} n. pr. Oniros) s. n. 1. Stare delirantă, acută sau subacută, manifestată prin halucinații ale sensibilității generale a simțurilor sau a sensibilității musculare (senzație de cădere, de deplasare rapidă). Asemănătoare unui coșmar, se produce în unele stări psihopatologice și adesea în intoxicația alcoolică. Sin. delir oniric. 2. Înclinație spre cultivarea motivelor, situațiilor onirice; atmosfera, caracterul oniric al unei creații literare. În literatura română, a fost promovat în chip programatic, la sfârșitul anilor ’60 ai sec. 20, de un grup de scriitori ai căror lideri au fost D. Țepeneag și L. Dimov.