OLOGI, ologesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. (Pop.) A face pe cineva să devină olog (1) (lovindu-l, rănindu-l etc.) sau a rămâne, a deveni olog (în urma unui accident sau a unei boli). – Din olog.

ologi [At: LB / V: (reg) ul~ / Pzi: ~gesc / E: olog] 1-2 vt A face pe cineva olog (1, 3) lovindu-l, rănindu-l etc. 3-4 vi A deveni olog (1-2).

OLOGI, ologesc, vb. IV. Tranz., intranz. și refl. A face pe cineva să devină olog (1) (lovindu-l, rănindu-l etc.) sau a rămâne, a deveni olog (în urma unui accident sau a unei boli). – Din olog.

OLOGI, ologesc, vb. IV. 1. Tranz. A face pe cineva să devină olog (lovindu-l, rănindu-l etc.). Cît pe ce era să ne ologească boaita cea îndrăcită. CREANGĂ, A. 43. Nouă cai că-mi ologea. TEODORESCU, P. P. 90. 2. Intranz. A rămîne olog (în urma unui accident sau a unei boli). De ți-ar ologi picioarele, îți rămîne gura. CAMILAR, N. II 351. Îi crescuse barba de trei coți... surzise și ologise. FILIMON, C. 301.

A OLOGI ~esc tranz. A face să se ologească. /Din olog

A SE OLOGI mă ~esc intranz. A deveni olog; a se face olog. /Din olog

ologì v. a face olog.

olog, ~oagă [At: CORESI, L. 65/10 / V: (reg) ul~ / Pl: ~ogi, ~oage / E: ns cf alb ulok] 1-2 smf, a (Persoană) căreia îi lipsește un picior sau amândouă (rar; o mână sau amândouă) Si: ciung, șchiop. 3-4 smf, a (Persoană) care are un defect de mers. 5 a (Îlv) A lăsa (pe cineva) ~ A ologi (1). 6 sn (Reg) Boală a vitelor nedefinită mai îndeaproape. 7 sm (Reg) Sărăntoc. 8 sm (Reg) Cerșetor. 9 a (Pan; d. unele plante) Care, deosebindu-se de speciile înrudite, nu are cârcei și nu se agață pe arac Si: (reg) ologuță. 10 sm (Reg) Varietate de struguri. 11 sfa (Reg) Broderie populară nedefinită mai îndeaproape.

ulog¹ sm vz olog

ulog², ~oagă a vz olog

OLOG, -OAGĂ, ologi, -oage, adj. 1. Căruia îi lipsește un picior sau amîndouă; care nu poate umbla bine sau nu poate umbla de loc. V. șchiop. Era olog de amîndouă picioarele. ISPIRESCU, L. 313. Bătrînețele m-au făcut olog de picioare. ALECSANDRI, T. I 430. De bătături durerea te face olog. NEGRUZZI, S. II 189. ◊ (Substantivat) Făcu milostenie ologului din ușa bisericii. DUMITRIU, N. 121. Stai, ologule... strigă careva către Sender. CAMILAR, II. I 92. Tocmai atunci se tîrăște. pe poartă, printre picioarele oamenilor, Savista, oloaga satului. REBREANU, I. 15. ♦ Fig. Care are un defect, infirm; stricat. Judecata-i e oloagă, Că-i lipsește-n cap o doagă. PANN, P. V. I 10. 2. Fig. (Despre unele plante) Care nu are cîrcei și nu se agață pe arac. Fasole oloagă. Mazăre oloagă. ▭ Via oloagă, lăsată cu două capuri, crește scoțînd lăstare de la tot ochiul. I. IONESCU, M. 370.

OLOG oloagă (ologi, oloage) și substantival (despre persoane) 1) Care nu are picioare sau are numai unul. 2) Care se află în imposibilitatea de a se folosi de picioare; cu picioarele paralizate. 3) (despre picioare) Care nu funcționează; incapabil să funcționeze. /cf. alb. ulok

olog a. 1. lipsit de un picior; 2. Bot. mic de volum: fasole oloagă. [Serb. ULOGA].

ológ, -oágă adj. (rus. dial. ulógiĭ, olog, sărac [rut. „șes, neted”]; bg. ulogarka, olog; sîrb. nsl. ulogi [pl.], podagră. E compus ca și po-log). Lipsit de un picĭor (șchĭop) saŭ de amîndoŭă. Fig. Defectuos: judecată oloagă. Fasole oloagă, un fel de fasole cu tulpina joasă și care nu se învălătucește (phaséolus nánus). E originară din America de Sud și se cultivă mult. V. cĭunt.

ologésc v. tr. (d. olog). Fac olog. V. intr. Ajung olog.

ologi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ologesc, 3 sg. ologește, imperf. 1 ologeam; conj. prez. 1 sg. să ologesc, 3 să ologească

ologi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ologesc, imperf. 3 sg. ologea; conj. prez. 3 să ologească

ologi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ologesc, imperf. 3 sg. ologea; conj. prez. 3 sg. și pl. ologească

olog adj. m., s. m., pl. ologi; adj. f., s. f. oloagă, pl. oloage

!olog adj. m., s. m., pl. ologi; adj. f., s. f. oloagă, pl. oloage

olog adj. m., pl. ologi; f. sg. oloagă, pl. oloage

OLOGI vb. 1. a (se) schilodi, (înv. și reg.) a (se) calici. (Un om care a ~.) 2. a (se) cotonogi. (O vită care a ~.)

OLOGI vb. 1. a (se) schilodi, (înv. și reg.) a (se) calici. (Un om care s-a ~.) 2. a cotonogi. (O vită care a ~.)

OLOG adj., s. schilod, (înv. și reg.) slăbănog, (fam.) șontorog. (Om ~.)

OLOG adj., s. schilod, (înv. și reg.) slăbănog, (fam.) șontorog. (Om ~.)

olog (oloagă), adj. – 1. Paralitic, damblagiu de picioare. – 2. Defectuos, incomplet. – 3. (Planta) pitică în comparație cu celelalte din specia ei. – Mr. ulog. Sl., cf. rus. ulogij (Tiktin; Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 227; Conev 90), bg. ulogarka, sb. ulogi „podagră”, alb. uljok, uljogu. Der. direct din rusă nu e posibilă, avînd în vedere mr. și alb. – Der. ologi, vb. (a paraliza, a împuțina, a răni); ologie (var. ologeală), s. f. (paralizie, dambla).