OBLIGA, oblig, vb. I. 1. Tranz. A constrânge, a sili (pe cineva la ceva); a impune. 2. Tranz. și refl. A (se) îndatora. 3. Refl. A se angaja, a-și lua o sarcină, o răspundere. – Din lat. obligare, fr. obliger.

obliga [At: CANTEMIR, HR. 23 / V: (îvr) ~lega, ~gui / Pzi: oblig și (nob) ~ghez / E: lat obligare, fr obliger] 1 vt A constrânge. 2 vt A impune. 3-4 vtr A (se) îndatora. 5 vr A-și lua o sarcină Si: a se angaja.

*OBLIGA (-ig) I. vb. tr. A îndatora, a sili. II. vb. refl. A se îndatora, a se prinde, a lua asupră-și; a se pune chezaș pentru cineva [lat.].

OBLIGA, oblig, vb. I. 1. Tranz. A constrânge, a sili (pe cineva la ceva); a impune. 2. Tranz. și refl. A (se) îndatora. 3. Refl. A se angaja, a-și lua o sarcină, o răspundere. – Din lat. obligare, fr. obliger.

OBLIGA, oblig, vb. I. 1. Tranz. A constrînge, a sili la ceva. A făcut o descoperire, știu că e lucru serios, și mă simt obligat, ca prieten, să viu să-l felicit. BARANGA, I. 153. Cine te obligă adică să renunți... la libertate? C. PETRESCU, Î. II 124. ◊ (Poetic) Chinuite apele se zvîrcolesc și se reped orbește... Uneori, munții le obligă parcă să meargă pe un grătar de cuțite. BOGZA, C. O. 336. 2. Tranz. A determina pe cineva să simtă recunoștință în urma unui serviciu care i s-a făcut; a îndatora. Mi s-a întimplat cîteodată să oblig prietenii, împrumutîndu-i. ALECSANDRI, T. 816. Te rog să binevoiești a-mi traduce alăturatul răvaș și a-mi trimite îndată traducerea. Mă vei obliga foarte mult. id. S. 40. 3. Refl. A se angaja, a-și lua o sarcină. S-a obligat să vină.

OBLIGA vb. I. 1. tr., refl. A (se) îndatora. ♦ A da sau a lua asupră-și o sarcină, a (se) angaja. 2. tr. A constrînge, a sili (pe cineva la ceva). [P.i. oblig. / < lat. obligare, cf. fr. obliger].

OBLIGA vb. I. tr., refl. a (se) îndatora. ◊ a da, a lua asupră-și o sarcină, a (se) angaja. II. tr. a constrânge. (< lat. obligare, fr. obliger)

A SE OBLIGA mă oblig intranz. A-și asuma sarcina; a se angaja; a se lega. [Sil. -bli-] /<lat. obligare, fr. obliger

A OBLIGA oblig tranz. 1) (persoane) A pune cu forța (să facă ceva); a sili; a forța; a constrânge; a impune. 2) (despre îndatoriri de ordin juridic sau moral) A face să fie dator; a îndatora. Legea ~ă. Noblețea lor ne ~ă. [Sil. -bli-] /<lat. obligare, fr. obliger

obligà v. a îndatora.

oblega v vz obliga

obligă sf [At: ALECSANDRI, T. 1256 / A și: obligă / Pl: ? / E: it òbbligo] (Înv) Obligație de plată Si: poliță.

obligui v vz obliga

NOBLESSE OBLIGE (fr.) = Boieria obligă. Obrazul subțire cu cheltuială se ține.

òbligă f. obligațiune de plată (vorbă ieșită din uz): iacă o obligă din partea mea AL.

*oblíg, a -á v. tr. (lat. ób-ligo, -áre, d. lĭgare, a lega). Impun, cer, leg pintr’un act: patriotizmu ne obligă să fim soldațĭ, contractu te obligă să împlineștĭ condițiunea. Fig. Îndatorez, fac serviciĭ: el m’a obligat foarte mult. V. refl. Mă angajez, îmĭ impun o obligațiune, mă leg.

obliga (a ~) (desp. o-bli-) vb., ind. prez. 1 sg. oblig, 2 sg. obligi, 3 obligă; conj. prez. 1 sg. să oblig, 3 să oblige

obliga (a ~) (o-bli-) vb., ind. prez. 3 obligă

obliga vb. (sil. -bli-), ind. prez. 1 sg. oblig, 3 sg. și pl. obligă; conj. prez. 3 sg. și pl. oblige

obligă (cambie) (înv.) (desp. o-bli-) s. f., g.-d. art. obligii; pl. obligi

obligă (înv.) (o-bli-) s. f., g.-d. art. obligii; pl. obligi

obligă s. f. (sil. -bli-), g.-d. art. obligii; pl. obligi

obliga (oblig, obligat), vb. – A sili. Lat. obligare (sec. XIX). – Der. (din fr.) obligativitate, s. f.; obligator(iu), adj.; obligați(un)e, s. f.

OBLIGA vb. 1. v. constrânge. 2. v. nevoi. 3. v. supune. 4. a condamna, a constrânge, a forța, a sili, (pop.) a osândi. (M-a ~ la inactivitate.) 5. v. reduce. 6. v. îndatora. 7. v. angaja.

OBLIGA vb. 1. a constrînge, a face, a forța, a sili, (livr.) a soma, a violenta, (pop.) a silnici, (înv. și reg.) a strînge, (prin Ban.) a tipi, (înv.) a asupri, a îndemna, a necesita, a pripi, a silui, a strîmtora, (fig.) a presa. (L-a ~ să vorbească.) 2. a constrînge, a forța, a nevoi, a sili. (Este ~ să...) 3. a constrînge, a forța, a sili, a supune. (A fost ~ ani întregi la un regim sever.) 4. a condamna, a constrînge, a forța, a sili, (pop.) a osîndi. (M-a ~ la inactivitate.) 5. a constrînge, a reduce, a sili. (L-a ~ la tăcere.) 6. a îndatora. (Serviciul pe care mi l-a făcut mă ~.) 7. a se angaja, a făgădui, a se îndatora, a se însărcina, a promite, (înv. și reg.) a jurui, a se prinde, (înv.) a se adeveri, a se apuca, (fig.) a se lega. (Se ~ să facă următoarele...)

OBLIGĂ s. v. cambie, poliță, trată.

obligă s. v. CAMBIE. POLIȚĂ. TRATĂ.

Noblesse oblige (fr. „Noblețea obligă”), maximă de obicei citată în franțuzește. Autorul ei este Gaston de Lévis, care a scos în 1808 un volum de Maxime și cugetări despre diferite teme (Maximes et réflections sur divers sujets – a 51-a). Sensul strict al maximei este: omul care e, sau care se pretinde nobil, trebuie să se poarte ca un nobil. Sensul mai larg este că postul înalt pe care-l ocupă cineva, titlul pe care îl deține, ori cultura sa, îl obligă să aibă o comportare demnă de poziția sa în societate. LIT.

Ultra posse nemo obligatur (lat. „Nimeni nu-i obligat la mai mult decît poate”) – principiu al lui Celsus Iuventius (cel tînăr), renumit jurisconsult de pe vremea împăratului Traian. La latini a rămas maximă de drept. Francezii l-au adoptat ca proverb: à l’impossible nul n’est tenu. ȘT.