OBLĂDUIRE, oblăduiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) oblădui și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Organ de conducere, autoritate (de stat), stăpânire. – V. oblădui.

oblăduire sfs [At: BIBLIA (1688), 283¹/4 / Pl: ~ri / E: oblădui] (Îvp) 1 Guvernare. 2 Domnie. 3 (Înv) Administrare. 4 (Îvr) Proprietate. 5-6 Autoritate (de stat). 7 Protecție.

OBLĂDUIRE, oblăduiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) oblădui și rezultatul ei. ♦ (Concr.) Organ de conducere, autoritate (de stat), stăpânire. – V. oblădui.

OBLĂDUIRE, oblăduiri, s. f. 1. Acțiunea de a oblădui și rezultatul ei; guvernare, conducere. Pentru oblăduirea, ținuturilor creștine coprinse de dînșii.. simțise trebuință a se sluji cu oameni cari să vorbească limbile europene. ODOBESCU, S. A. 126. Toți boierii dușmani oblăduirii mele Sînt prinși de acest paingăn în desele-i rețele. ALECSANDRI, T. II 86. Cum a fost oblăduirea mea?.. Care s-a întors de la ușa mea, fără să cîștige dreptate și mîngîiere? NEGRUZZI, S. I 140. ♦ (Concretizat) Organ de conducere, stăpînire. Înalta oblăduire nu simte trebuința de a se amesteca în traiul lighioanelor sălbatice. ODOBESCU, S. III 38. 2. Protecție, ocrotire. Femeile mă salutau zîmbind, ca pe un profesor subt oblăduirea căruia doreau ele să-și așeze cîndva acele odrasle. SADOVEANU, A. L. 181. Rămasă de mică orfană de tată, a ajuns sub oblăduirea unchiului ei. REBREANU, I. 67.

OBLĂDUIRE ~i f. înv. 1) v. A OBLĂDUI. 2) Organ de conducere; ocârmuire; administrație. [Sil. -blă-] /v. a oblădui

oblăduire f. administrațiune, stăpânire: toți boierii dușmani oblăduirii mele AL.

oblăduíre f. Rar azĭ. Guvern, ocîrmuire, stăpînire, administrațiune. Oblastie.

oblădui [At: PSALT. 141 / Pzi: ~esc / E: vsl обладовати] (Îvp) 1 vt A conduce. 2 vt A administra. 3 vi A domni. 4 vt A stăpâni.

OBLĂDUI, oblăduiesc, vb. IV. Tranz. 1. A conduce, a administra, a cîrmui, a guverna. A oblăduit moșia pentru slava ei și-a lui. DAVILA, V. V. 33. Orînduind vechil... ca să oblăduiască împărăția... ieși spre seară din cetate. GORJAN, H. I 3. ◊ Refl. Mănăstiri osebite și neatîrnate unele de altele, oblăduindu-se fiecare de sine. ODOBESCU, S. II 16. ◊ Intranz. Pe atunci, oblăduia pe Lotru un boier mare. GALACTION, O. I 67. Alergă la prea înalta Poartă... rugîndu-se să-l mazilească și arătînd că nu mai iaste destoinic de a oblădui. La ODOBESCU, S. I 279. 2. A proteja, a ocroti, a apăra.

A OBLĂDUI ~iesc înv. 1. tranz. 1) A dirija, stând în frunte; a conduce; a cârmui; a guverna; a administra. 2) A lua sub ocrotire; a ocroti; a păzi; a supraveghea; a proteja. 2. intranz. A se afla la domnie; a domni. [Sil. -blă-] /<sl. obladovati

oblăduì v. a stăpâni o țară, a o guverna. [Slav. OBLADATI, a stăpâni].

oblăduĭésc v. tr. (vsl. obladovati, obladati, oblasti [din *ob-vlasti], a guverna. V. vlăduĭesc). Rar azĭ. Guvernez, stăpînesc, ocîrmuĭesc, administrez un județ, o țară.

oblăduire (înv., pop.) (desp. o-blă-) s. f., g.-d. art. oblăduirii; pl. oblăduiri

oblăduire (înv., pop.) (o-blă-) s. f., g.-d. art. oblăduirii; pl. oblăduiri

oblăduire s. f. (sil. -blă-), g.-d. art. oblăduirii; pl. oblăduiri

oblădui (a ~) (înv., pop.) (desp. o-blă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblăduiesc, 3 sg. oblăduiește; imperf. 1 oblăduiam; conj. prez. 1 sg. să oblăduiesc, 3 să oblăduiască

oblădui (a ~) (înv., pop.) (o-blă-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblăduiesc, imperf. 3 sg. oblăduia; conj. prez. 3 să oblăduiască

oblădui vb. (sil. -blă-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblăduiesc, imperf. 3 sg. oblăduia; conj. prez. 3 sg. și pl. oblăduiască

oblădui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oblăduiesc, conj. oblăduiască)

OBLĂDUIRE s. v. administrare, administrație, apărare, cârmuire, conducere, diriguire, domnie, ferire, gospodărire, guvernare, ocrotire, păzire, protecție, protejare, sprijin, stăpânire.

OBLĂDUIRE s. v. egidă.

OBLĂDUIRE s. egidă, ocrotire, patronaj, protecție, sprijin. (Asociația se bucură de înalta ~ a...)

oblăduire s. v. ADMINISTRARE. ADMINISTRAȚIE. APĂRARE. CÎRMUIRE. CONDUCERE. DIRIGUIRE. DOMNIE. FERIRE. GOSPODĂRIRE. GUVERNARE. OCROTIRE. PĂZIRE. PROTECȚIE. PROTEJARE. SPRIJIN. STĂPÎNIRE.

OBLĂDUI vb. v. administra, apăra, cârmui, conduce, dirigui, domni, feri, gospodări, guverna, ocroti, păzi, proteja, stăpâni.

oblădui vb. v. ADMINISTRA. APĂRA. CÎRMUI. CONDUCE. DIRIGUI. DOMNI. FERI. GOSPODĂRI. GUVERNA. OCROTI. PĂZI. PROTEJA. STĂPÎNI.

oblădui (-uesc, oblăduit), vb. – A guverna, a administra. Sl. obladovati, din oblasti, obladą (Miklosich, Slaw. Elem., 32; Cihac, II, 220), der. din vlasti, vladą, cf. vlădică. – Der. oblăduire, s. f. (guvernare, administrare, regim, autoritate); oblăduitor, s. m. (guvernator, administrator, conducător); oblastie, s. f. (guvern, provincie), din sl. oblasti. Cuvinte înv.