NUMĂRĂTOR, -OARE, numărători, -oare, s. n., s. m. 1. S. n. Aparat care servește la numărare. 2. S. m. și f. (Rar) Persoană care numără, care socotește, care calculează ceva, care are profesia de a număra. 3. S. m. Termen al unei fracții ordinare, scris deasupra liniei de fracție, arătând numărul de părți egale (indicate de numitor) conținute de fracție. – Număra + suf. -ător.

numărător, ~oare [At: ST. LEX. 223^r/1 / V: (înv) ~iu / Pl: ~i, ~oare / E: număra¹ + -(ă)tor] 1 sm Persoană care face un calcul. 2 sm Persoană cu funcția de a număra¹ (1), de a socoti bani. 3 sn (Înv) Numeral (5). 4 sm (Înv, sn) Parte a unei fracții ordinare situată deasupra liniei de fracție și care reprezintă deîmpărțitul operației de împărțire Si: (înv) numerator. 5 sn Aparat folosit la numerotare în presa de tipar înalt. 6 sn (Îs) ~ tipografic Aparat de numărat și calculat volumul de text al unui manuscris dactilografiat. 7 sf Abac. 8 a (Înv; îs) Bani ~ Bani numerar.

NUMĂRĂTOR, -OARE, numărători, -oare, subst. 1. S. n. Aparat care servește la numărare. 2. S. m. și f. (Rar) Persoană care numără, care socotește, care calculează ceva, care are profesiunea de a număra. 3. S. m. Termen al unei fracții ordinare, scris deasupra liniei de fracție și reprezentând deîmpărțitul operației de împarțire. – Număra + suf. -ător.

NUMĂRĂTOR¹, numărători, s. m. Termenul fracției ordinare scris deasupra liniei de fracție arătînd numărul părților care intervin în fracție.

NUMĂRĂTOR², numărătoare, s. n. Aparat care servește la numărarea a ceva.

NUMĂRĂTOR³, -OARE, numărători, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care numără ceva.

NUMĂRĂTOR s.m. 1. Termen al unei fracții, scris deasupra liniei de fracție, care arată numărul de părți conținute de fracție. 2. Aparat folosit pentru numărat. [< număra + -tor, după fr. numérateur].

NUMĂRĂTOR I. s. m. 1. termen al unei fracții, deasupra liniei de fracție, indicând numărul de părți conținute de fracție. 2. aparat folosit la numerotare la tiparul înalt. II. s. m. f. persoană care numără, socotește, calculează ceva (după fr. numérateur)

NUMĂRĂTOR² ~i m. mat. Termen al unei fracții ordinare, aflat deasupra liniei de fracție, care arată câte părți egale conține această fracție; deîmpărțit al unei fracții. /a număra + suf. ~ător

NUMĂRĂTOR¹ ~oare n. Aparat pentru numărare sau pentru numerotare. /a număra + suf. ~ător

NUMĂRĂTOR s. m. (Criș., Trans. SE) În sintagma numărător de stele = astrolog, cititor în stele. Meșterii astronomiei ce să cheamă numărători si socotitori de steale. GA, 58^r. Fiind acela numărătoriu de stele. MISC. 1778, 47^r. Etimologie: număra + suf. -tor. Vezi și număra.

numărător m. număr ce indică câte părți ale unității se coprind într’o fracțiune.

numărătór, -oáre adj. Care numără. S.f. Acțiunea saŭ știința de a număra, de a afla număru uneĭ sume, uneĭ mulțimĭ (statistică, recensiment, catagrafie): după ultima numărătoare, populațiunea Româniiĭ e de 20,000,000. S.n., pl. oare. Aritm. Acela dintre ceĭ doĭ terminĭ aĭ uneĭ fracțiunĭ care arată de cîte orĭ cuprinde părțile unitățiĭ și care se scrie deasupra numitoruluĭ.

numărătoriu² s vz numărător

numărător² (persoană; termen al unei fracții) s. m., pl. numărători

numărător¹ (aparat) s. n., pl. numărătoare

numărător¹ (persoană, termen al unei fracții) s. m., pl. numărători

numărător² (aparat) s. n., pl. numărătoare

numărător (aparat) s. n., pl. numărătoare

numărător (persoană, termen al unei fracții) s. m., pl. numărători

NUMĂRĂTOR adj. v. cash, gata, gheață, lichid, numerar, sunător.

NUMĂRĂTOR s. v. numeral.

numărător adj. v. GATA. GHEAȚĂ. LICHID. NUMERAR. SUNĂTOR.

numărător s. v. NUMERAL.