NEMULȚUMIRE, nemulțumiri, s. f. Faptul de a fi nemulțumit; stare a celui nemulțumit; supărare, mâhnire; insatisfacție, contrarietate. ♦ Neajuns, neplăcere, necaz. [Var.: (reg.) nemulțămire s. f.] – Pref. ne- + mulțumire.

nemulțumire sf [At: VARLAAM, C. 22 / V: (îvp) ~țămire / Pl: ~ri / E: nemulțumi] 1 (Înv) Lipsă de recunoștință Si: ingratitudine. 2 Stare a celui nemulțumit (1) Si: insatisfacție, mâhnire, supărare, (fam) parapon, (îvr) paraponiseală, (înv) neodihnă (4), neodihnire (3). 3 Contrarietate. 4 Necaz.

NEMULȚUMIRE, nemulțumiri, s. f. Faptul de a fi nemulțumit; stare a celui nemulțumit; supărare, mâhnire; insatisfacție, contrarietate. ♦ Neajuns, neplăcere, necaz. [Var.: (reg.) nemulțămire s. f.] – Ne- + mulțumire.

NEMULȚUMIRE, nemulțumiri, s. f. Faptul de a fi nemulțumit, starea celui nemulțumit; supărare, mîhnire. Era om de treizeci și ceva de ani, dar părea mai bătrîn din pricina nemulțumirii neîncetate care-l întuneca. DUMITRIU, P. F. 64. Caracterul acestei literaturi [dintre 1880 și 1900] este nemulțumirea. Nemulțumirea provocată de situația scriitorului în societate și (sau ori) de mizeriile celor mulți. IBRĂILEANU, S. 89. Nemulțumirea boierilor crescu și mai mult și pierderea domnului se hotărî. BĂLCESCU, O. I 142. ♦ Neajuns, neplăcere, necaz. Peste o zi, o nemulțumire intimă intervenise. CARAGIALE, O. III 232. – Variantă: nemulțămire (SADOVEANU, O. V 422) s. f.

NEMULȚUMIRE ~i f. Stare a celui nemulțumit; necaz, neplăcere. /ne- + mulțumire

nemulțumire f. lipsă de mulțumire.

NEMULȚUMI, nemulțumesc, vb. IV. Tranz. A produce cuiva o nemulțumire; a indispune, a supăra pe cineva. [Var.: (înv. și reg.) nemulțămi vb. IV] – Pref. ne- + mulțumi.

nemulțămi v vz nemulțumi

nemulțămire sf vz nemulțumire

nemulțumi [At: NEGRUZZI, S. II, 214 / V: (îvp) ~țămi / Pzi: ~mesc / E: ne- + mulțumi] 1 vt A face să fie nemulțumit (1) Si: a indispune, a mâhni, a supăra, (înv) a neodihni (1). 2 vt A cauza o nemulțumire (2) Si: a indispune, a mâhni, a supăra, (înv) a neodihni (2). 3 vt A contraria. 4 vr (Rar) A se simți nemulțumit (1).

NEMULȚUMI, nemulțumesc, vb. IV. Tranz. A produce cuiva o nemulțumire; a indispune, a supăra pe cineva. [Var.: (înv. și reg.) nemulțămi vb. IV] – Ne- + mulțumi.

NEMULȚUMI, nemulțumesc, vb. IV. Tranz. A pricinui cuiva nemulțumiri; a nu satisface, a indispune, a supăra (pe cineva). Mă voi sili a nu nemulțumi lumea pe unde voi fi. FILIMON, la TDRG. – Variantă: nemulțămi (NEGRUZZI, S. II 214) vb. IV.

A NEMULȚUMI ~esc tranz. (persoane) A face să-și piardă buna dispoziție (prin acțiuni sau vorbe nepotrivite); a indispune. /ne- + mulțumi

nemulțămésc v. tr. Supăr, indispun. – În vest -mulțu-.

nemulțămíre f. Lipsă de mulțămire. În vest -mulțu-.

nemulțumire s. f., g.-d. art. nemulțumirii; pl. nemulțumiri

nemulțumire s. f., g.-d. art. nemulțumirii; pl. nemulțumiri

nemulțumire s. f., g.-d. art. nemulțumirii; pl. nemulțumiri

nemulțumi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nemulțumesc, 3 sg. nemulțumește, imperf. 1 nemulțumeam; conj. prez. 1 sg. să nemulțumesc, 3 să nemulțumească

nemulțumi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nemulțumesc, imperf. 3 sg. nemulțumea; conj. prez. 3 să nemulțumească

nemulțumi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nemulțumesc, imperf. 3 sg. nemulțumea; conj. prez. 3 sg. și pl. nemulțumească

NEMULȚUMIRE s. v. ingratitudine, nerecunoștință.

NEMULȚUMIRE s. 1. neplăcere, supărare, (înv., reg. și fam.) parapon, (înv. și reg.) scârbă, (înv.) pricinuire. (Ce ~ te apasă?) 2. v. insatisfacție. 3. v. necaz.

nemulțumire s. v. INGRATITUDINE. NERECUNOȘTINȚĂ.

NEMULȚUMIRE s. 1. neplăcere, supărare, (înv., reg. și fam.) parapon, (înv. și reg.) scîrbă, (înv.) pricinuire. (Ce ~ te apasă?) 2. insatisfacție, nesatisfacție. (Un sentiment de ~.) 3. belea, bucluc, dandana, încurcătură, năpastă, neajuns, necaz, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, pocinog, rău, supărare, (înv. și pop.) poznă, răutate, (pop.) alagea, daraveră, păcat, ponos, potcă, poticală, zăduf, (înv. și reg.) nacafa, nagodă, (reg.) dănănaie, încurcală, năzbîcă, năzdrăvănie, păcostenie, șugă, șugubină, toroapă, (prin Mold.) bacală, (Transilv.) bai, (Ban., Maram. și Bucov.) bedă, (Mold.) chichion, (Olt. și Ban.) cotoarbă, (Olt., Ban. și Transilv.) dabilă, (înv.) nesosință, nevoință, patimă, satara, stenahorie. (Ce ~ a căzut pe el!)

Nemulțumire ≠ mulțumire, satisfacție

NEMULȚUMI vb. a necăji, a supăra. (Mă ~ că nu-l pot ajuta.)

NEMULȚUMI vb. a necăji, a supăra. (Mă ~ că nu-l pot ajuta.)

A (se) nemulțumi ≠ a (se) mulțumi, a (se) satisface