negare¹ sf [At: MAIORESCU, L. 57 / Pl: ~gări / E: nega] 1 Contestare a existenței, necesității, obligativității unui lucru, unui fenomen etc. Si: negație (1). 2 Nerecunoaștere a unui fapt Si: negație (2), tăgăduire. 3 (Flz; șîs ~a negației) Negație (6).

negare² sf vz năgară

NEGARE, negări, s. f. Acțiunea de a nega; respingere a unei afirmații, tăgăduire, contestare. Sociologia burgheză, incapabilă să înțeleagă legile dezvoltării societății, ajunge inevitabil la negarea rolului hotărîtor al maselor populare în istorie. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2701.

NEGARE s.f. Acțiunea de a nega și rezultatul ei; negație. ◊ (Fil.) Negarea negației = lege dialectică principală care determină direcția de ansamblu a dezvoltării ca mișcare ascendentă de la simplu la complex, de la inferior la superior. [< nega].

năgară sf [At: HASDEU, R. V. 25 / V: negară, (pop) negare / Pl: ~re / E: nct] 1 Plantă erbacee din familia gramineelor cu frunzele înguste și cu un spic cu fire lungi și aspre Si: (reg) bucșău, iarba-curălei, păiuș, pănușiță, șușarcă (Stipa capillata). 2 (Bot; reg) Colilie (Stipa pennata). 3 (Bot) Neghină (1) (Agrostemma githago). 4 (Reg) Grâu de primăvară. 5 (Reg) Strat de ierburi, frunziș, lemne putrezite de pe albia unor ape curgătoare mici.

nega vt [At: MAIOR, IST. 31/32 / Pzi: neg / E: lat negare] (Fșa) 1 A contesta existența, necesitatea, obligativitatea unui lucru, unui fenomen etc. 2 A nu recunoaște un fapt Si: a tăgădui.

NĂGARĂ s. f. Plantă erbacee, din familia gramineelor, caracteristică vegetației din stepe, cu paiul înalt, frunzele înguste, spicul cu fire lungi și aspre (Stipa); păiuș, colilie. Năgara înflorită strălucea ca argintul la soarele verii în singurătatea cuprinsului. SADOVEANU, N. P. 222. (Cu pronunțare regională) Frunzuleană de nagară, Este-un nuc între hotară. SEVASTOS, C. 11. ◊ Fig. Un bărbat de treizeci și cinci de ani... începe să aibă la tîmple fuiorașe de năgară. SADOVEANU, F. J. 68. – Variantă: negară (ALECSANDRI, P. P. 228) s. f.

NEGA, neg, vb. I. Tranz. A contesta existența, necesitatea, obligativitatea unui lucru, a unui fenomen etc., a nu recunoaște, a nu admite un fapt; a tăgădui. Își flutura într-una capul mare, negînd vădit, în sinea lui, tot ce auzea. GALAN, B. I 124. Iată efecte pe care nu poate să le nege nimeni. GALACTION, O. I 236. ◊ Absol. N-are rost să negi. – De ce să neg? Nu l-am adus eu. GALAN, Z. R. 354. Nu e nevoie să negi. C. PETRESCU, C. V. 108. Un moment ezită, parcă ar voi să nege... să reziste. SEBASTIAN, T. 74.

NEGA vb. I. tr. A nu recunoaște ceva; a tăgădui, a contesta. [P.i. neg, 3,6 neagă. / < lat. negare].

NEGA vb. tr. a nu recunoaște (ceva); a tăgădui, a contesta. ◊ a dezminți. (< lat. negare)

NĂGARĂ f. Plantă erbacee cu tulpină înaltă de tip pai, cu frunze filiforme și spiculețe cu țepi lungi, ce crește în stepă și pe coline uscate; pănușiță. /Orig. nec.

A NEGA neg tranz. (adevăruri, fapte, fenomene) A declara ca fiind neadevărat; a tăgădui. /<lat. negare

năgară f. plantă ierboasă cu frunzele răsucite (Stipa capillata). [Origină necunoscută].

negà v. a tăgădui, a susține că un lucru nu e așa.

negară f. V. năgară.

nagáră (est) și negáră (sud) f., pl. ărĭ (rus. nagarŭ, negreață de la mucu lumînăriĭ). Un fel de neghină care crește pin tot grîŭ și care are boabele maĭ micĭ. Un fel de colilie numită și păiuș și pănușiță și care crește pin locurĭ aride și nisipoase (stippa capillata). – Și năgară.

năgáră V. nagară.

2) *neg, a -á v. tr. (lat. negare). Tăgăduĭesc, zic că nu: criminalu neagă c’a ucis.

negáră V. nagară.

* negațiúne f. (lat. negatio, -ónis). Acțiunea de a nega. Gram. Cuvîntu care arată o negațiune ca: nu, nicĭ. – Și -áție și -áre.

negare s. f., g.-d. art. negării; pl. negări

negare s. f., g.-d. art. negării; pl. negări

negare s. f., g.-d. art. negării; pl. negări

năgară s. f., g.-d. art. năgarei

nega (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. neg, 2 sg. negi, 3 neagă; conj. prez. 1 sg. să neg, 3 să nege, imper. 2 sg. afirm. neagă

năgară s. f., g.-d. art. năgarei

nega (a ~) vb., ind. prez. 3 neagă

năgară s. f., g.-d. art. năgarei

nega vb., ind. prez. 1 sg. neg, 3 sg. și pl. neagă

năgară, -re.

NEGARE s. v. contestare.

NEGARE s. contestare, dezmințire, negație, renegare, tăgadă, tăgăduială, tăgăduire, (înv.) tagă, tăgăduință. (~ celor afirmate de cineva.)

Negare ≠ afirmare

NĂGARĂ s. v. colilie, sălbăție.

NĂGARĂ s. (BOT.) 1. (Stipa capillata) (reg.) bucșău, păiuș, pănușiță, șușarcă, iarba-curălei. 2. v. neghină.

NEGA vb. 1. a tăgădui, (livr.) a denega. (~ că ar fi fost la...) 2. v. retracta. 3. v. contesta.

NĂGARĂ s. (BOT.) 1. (Stipa capillata) (reg.) bucșău, păiuș, pănușiță, șușarcă, iarba-curălei. 2. (Agrostemma githago) neghină, zizanie, (pop.) mălură, (înv. și reg.) plevilă, (reg.) negreață, (înv.) pleavă.

năgară s. v. COLILIE. SĂLBĂȚIE.

NEGA vb. 1. a tăgădui, (livr.) a denega. (~ că ar fi fost la...) 2. a dezice, a retracta, a tăgădui. (A ~ tot ceea ce spusese.) 3. a contesta, a dezminți, a renega, a tăgădui, (înv.) a protesta. (A ~ adevărul celor afirmate de cineva.)

A nega ≠ a afirma, a confirma, a recunoaște, a susține

nega (neg, negat), vb. – A tăgădui. Lat. negare (sec. XIX). – Der. (din fr.) negați(un)e, s. f.; negativ, adj.

NEGARE. Subst. Negare, negație, denegare, denegație, tăgadă, tăgăduială, tăgăduință (înv.), tăgăduire, dezmințire, contestare, contestație, renegare, dezicere; respingere, refuz, refuzare, recuzare, recuzație; combatere, refutare (înv.), refutație (franțuzism.înv.), dezaprobare, reprobare, reprobațiune (rar), dezavuare (livr.). Opoziție, opunere, contrazicere, obiecție; rezistență, împotrivire, împotriveală (rar), înfruntare; protest, protestare, protestație (înv.). Anulare, anulație (rar), abolire, abolițiune (înv.), infirmare, abrogare, abrogație, contramandare, revocare, revocație, retractare. Atitudine negativă, negativism, nihilism. Negator (livr.), împotrivitor (înv.); negativist, nihilist. Non- (nonexistență; nonsens; nonvaloare etc.). Adj. Negator (livr.); tăgadnic (înv.). Negativ; contrar, opus. Opoziționist, împotrivitor (înv.). Contestabil, refutabil (livr.), recuzabil. Anulabil, infirmabil, revocabil. Non- (nonconformist; nonfigurativ etc.). Vb. A nega, a denega (înv.), a tăgădui, a dezminți, a contesta, a renega, a dezice; a respinge, a refuza, a nu accepta, a nu admite, a nu recunoaște, a recuza; a combate, a refuta (franțuzism înv.), a dezaproba, a reproba, a dezavua (livr.). A nu fi de acord, a se opune, a contrazice, a obiecta, a zice (a spune) împotrivă, a se împotrivi, a fi (a sta, a ședea) împotrivă, a protesta. A anula, a aboli, a infirma, a abroga, a contramanda, a decomanda (franțuzism), a revoca, a retracta. Adv. Nu, ba, deloc, defel, nicidecum, nicicum (pop.), nicicacum (reg.), nicidecît (reg.), nici vorbă, da de unde, nici gînd, în nici un chip, în nici un caz, nici în ruptul capului, nici mort, pentru nimic în lume; niciodată, nicicînd, niciodinioară (înv.). Împotrivă, în contra. V. anulare, dezacord, împotrivire, opoziție, renunțare.