NEFERICIRE, nefericiri, s. f. Starea, situația celui nefericit; nenorocire; întâmplare, împrejurare care aduce cuiva suferință, necaz, nenorocire. ◊ Loc. adv. Din nefericire = din nenorocire, din păcate. – Pref. ne- + fericire.

nefericire sf [At: ȘINCAI, HR. I, 206/17 / V: (reg) năf~ / Pl: ~ri / E: ne- + fericire] 1 Lipsă de fericire. 2 Stare a celui nefericit Si: nemângâiere (3), nenoroc (3), nenorocire (7). 3 Suferință morală. 4 Împrejurare, întâmplare etc. care aduce cuiva suferință, necaz. 5 (Îlav) Din ~ Din păcate.

NEFERICIRE sf. Lipsă de fericire; nenorocire.

NEFERICIRE, nefericiri, s. f. Starea, situația celui nefericit; nenorocire; întâmplare, împrejurare care aduce cuiva suferință, necaz, nenorocire. ◊ Loc. adv. Din nefericire = din nenorocire, din păcate. – Ne- + fericire.

NEFERICIRE, nefericiri, s. f. Starea celui nefericit; nenorocire. Cîteva clipe i-am făcut să uite propriile lor nefericiri și să se înduioșeze de ale altora. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 12. Îmi rămăsese adînc săpată în memorie suvenirea nefericirii și mizeriei lor. CARAGIALE, O. III 145. De cînd te-ai dus, toate nefericirile m-au împresurat. NEGRUZZI, S. I 62. ◊ Loc. adv. Din nefericire = din nenorocire, din păcate.

NEFERICIRE ~i f. 1) Stare a celui nefericit. 2) Întâmplare care aduce suferința, necaz cuiva. ◊ Din ~ din nenorocire; din păcate. /ne- + fericire

nefericire f. 1. stare demnă de compătimire; 2. soartă, întâmplare rea.

nefericíre f. Nenorocire, situațiune saŭ întîmplare nefericită.

NEFERICI, nefericesc, vb. IV. Tranz. A aduce cuiva nefericire. – Din nefericit (derivat regresiv).

năfericire sf vz nefericire

nefereci v vz neferici

neferici [At: PONTBRIANT, D. / V: (reg) ~reci / Pzi: ~cesc / E: drr nefericit]
1 vt A face să fie nefericit. 2 vr (Rar) A se plânge de necazurile, de nenorocirile, de suferințele sale Si: a se tângui.

FERICIRE sf. 1 Stare de mulțumire sufletească deplină: iaca ~a visată de mai ’nainte, cum s’a împlinit CRG. ¶ 2 Întîmplare norocoasă: a fost o ~ pentru mine că am scăpat de alcool ¶ ¶ contr. NEFERICIRE [ferici].

NEFERICI (-icesc) vb. tr. A nenoroci: literatura e o adevărată infirmitate care nefericește și degradează pe cel ce-și dă viața ei (VLAH.) [ferici].

NEFERICI, nefericesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A aduce cuiva nefericire. – Din nefericit (derivat regresiv).

NEFERICI, nefericesc, vb. IV. Tranz. A nenoroci (pe cineva), a aduce nefericire (cuiva).

A NEFERICI ~esc tranz. rar (persoane) A face să nu fie fericit. /Din nefericit

nefericire s. f., g.-d. art. nefericirii; pl. nefericiri

nefericire s. f., g.-d. art. nefericirii; pl. nefericiri

nefericire s. f., g.-d. art. nefericirii; pl. nefericiri

neferici (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nefericesc, 3 sg. nefericește, imperf. 1 nefericeam; conj. prez. 1 sg. să nefericesc, 3 să nefericească corectat(ă)

neferici (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nefericesc, imperf. 3 sg. nefericea; conj. prez. 3 să nefericească corectat(ă)

neferici vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. nefericesc, imperf. 3 sg. nefericea; conj. prez. 3 sg. și pl. nefericească

NEFERICIRE s. nenoroc, nenorocire, (înv.) meserătate, mișelătate. (~ vieții lui.)

NEFERICIRE s. nenoroc, nenorocire, (înv.) meserătate, mișelătate. (~ vieții lui.)

NEFERICIRE. Subst. Nefericire, nenorocire, necaz. Dezamăgire, decepție, deziluzie, deznădejde, desperare. Tristețe, întristare, jale, durere (fig.), îndurerare, amar, amărîre (rar), amărăciune, suferință, suferire (înv.), necaz, supărare, dezolare, mîhnire, zdrobire (fig.). Nefericit, nenorocit. Adj. Nefericit, neferice (înv.), nenorocit. Dezamăgit, decepționat, deziluzionat, deznădăjduit, desperat. Trist, întristat, abătut, zdrobit (fig.), dărîmat (fig.), neconsolat, nemîngîiat, îndurerat, amar (fig.), amărît, mîhnit, necăjit, supărat, dezolat. Vb. A fi nefericit, a fi nenorocit, a fi necăjit. A neferici (rar), a aduce (cuiva) nefericire, a nenoroci, a amărî, a necăji, a năpăstui. A deznădăjdui, a despera. A se întrista, a se amărî (fig.), a se îndurera, a se mîhni. A-i fi (cuiva) viața amară, a fi vai și amar de viața cuiva, a fi vai de capul cuiva. A se nenoroci, a-și distruge viața. Adv. Din nefericire, din nenorocire, din păcate. V. dezastru, durere, necaz, neplăcere, supărare, tristețe.

NEFERICI vb. a nenoroci. (Te rog să nu-l ~.)

NEFERICI vb. a nenoroci. (Te rog să nu-l ~.)

Nefericire ≠ fericire, noroc

A neferici ≠ a ferici

NEFERICIRE s. f. Negativ al lui fericire; stare, situație a celui nefericit, nenoroc, nenorocire (2), suferință (morală); întîmplare, împrejurare care aduce cuiva suferință, necaz. Sfada din anul trecut la atîta au venit între Solomon, Gheza și Ladislav cei dintîi, cît în anul de acum au mers la arme, dară cu nefericirea lui Solomon. șincai, hr. i, 206/17, cf. lb. De cînd te-ai dus, toate nefericirile m-au împresurat, negruzzi, s. i, 62. Îmi rămăsese adînc săpată în memoriă suvenirea nefericirei și mizeriei lor. caragiale, o. v, 347. O mare nefericire neașteptată... amuțește pe om și îl fac să exprime nimicitorul sentiment în fraze scurte. gherea, st. cr. i, 356, cf. barcianu. El nu vrea nefericirea soră-si. davila, v. v. 28. Gazetele timp de o zi ar lua notiță despre nefericirea d-tale. f (1906), 31. I-am făcut să uite propriile lor nefericiri, brătescu-voinești, î. 7. O nouă nefericire familială încețoșează în această vreme sufletul lui Eminescu. călinescu, e. 251. Să-i aducă aminte nefericirea de a fi încă viu. arghezi, b. 51. S-o dus spră năfericirea lui. alr ii 3 208/36, cf. 3 208/53, 64, 76. – pl.: nefericiri. – Și: (regional) năfericire s. f. – pref. ne- + fericire.

NEFERECI vb. IV v. neferici.

NEFERICI vb. IV. 1. Tranz. A face să fie nefericit, a aduce nefericire. cf. pontbriant, d., vlahuță, ap. cade, ddrf, barcianu, alexi, w. Parcă trebuie să te omoare ca să te nefericească? rebreanu, r. ii, 225. ◊ Refl. Eu ție m-am încrezut, Tare m-am neferecit. doine, 231. 2. refl. (Rar) A se plînge de necazurile, de nenorocirile, de suferințele sale; a se tîngui. cf. costinescu. – prez. ind.: nefericesc. – Și: (regional) nefereci vb. IV. – Derivat regresiv de la nefericit.