NECUNOSCUT, -Ă, necunoscuți, -te, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Om) care nu este cunoscut, despre care nu se știe nimic; p. ext. tainic, ascuns. ♦ (Despre scriitori, artiști, creatori) Extrem de puțin cunoscut (și apreciat); obscur; anonim. 2. S. n. Ceea ce nu este (încă) cunoscut, ceea ce depășește cunoștințele omului. 3. S. f. (Mat.) Mărime care apare într-o problemă sau într-o ecuație și care se cere determinată. – Pref. ne- + cunoscut.

necunoscut, ~ă [At: VARLAAM, C. 84 / Pl: ~uți, ~e (rar, sn) ~uri / E: ne- + cunoscut] 1-2 smf,a (Om) care nu este cunoscut. 3-4 smf, a (Persoană) despre care nu se știe nimic. 5 smf Anonim. 6 a (D. scriitori, artiști, creatori) Extrem de puțin cunoscut și apreciat Si: anonim, obscur. 7 a Tainic. 8 sn (Rar; lpl) Ceea ce nu este cunoscut încă pentru cineva Si: (înv) neștiut (9). 9 sn (Rar; lpl) Ceea ce depășește cunoștințele omului Si: (înv) neștiut (10). 10 sf (Mat) Mărime a cărei valoare nu este cunoscută și care trebuie aflată pe baza datelor problemei.

NECUNOSCUT l. adj. 1 Care nu e cunoscut ¶ 2 Care nu s’a simțit încă: sensațiuni ~e ¶ 3 ± Cantitate ~ă, aceea care se caută la rezolvarea unei probleme de matematici. II. sm. Persoană pe care n’o cunoaște cineva. III. sbst. Ceea ce nu se cunoaște, ce nu se știe: a merge de la cunoscut la ~; farmecul ~ului, tulburătoarea atragere a păcatului... au amețit-o (VLAH.). IV. NECUNOSCUTĂ (pl. -te) sf. 1 Femeie pe care n’o cunoaște cineva ¶ 2 ± Cantitatea necunoscută dintr’o problemă.

NECUNOSCUT, -Ă, necunoscuți, -te, adj., subst. 1. Adj. Care nu este cunoscut, despre care nu se știe nimic; p. ext. tainic, ascuns. ♦ (Despre scriitori, artiști, creatori) Extrem de puțin cunoscut (și apreciat); obscur; anonim. 2. S. n. Ceea ce nu este (încă) cunoscut, ceea ce depășește cunoștințele omului. 3. S. f. (Mat.) Mărime a cărei valoare nu este cunoscută și care trebuie aflată pe baza datelor problemei sau ale exercițiului. – Ne- + cunoscut.

NECUNOSCUT, -Ă, necunoscuți, -te, adj. Care nu e cunoscut, despre care nu se știe nimic; ascuns, neștiut. O ajungea mintea ce are de făcut, însă față de o lume necunoscută pășea cu oarecare sfială. SADOVEANU, B. 75. Și din adînc necunoscut Un mîndru tînăr crește. EMINESCU, O. I 170. Dama necunoscută nu se pare a-ți fi compatriotă. NEGRUZZI, S. I 45. ♦ (Substantivat) Persoană pe care nu o cunoaște cineva. I s-a părut că necunoscuta-i surîde prietenos. C. PETRESCU, C. V. 19. Apoi bine, cucoană Chiriță, se poate să-ți lași copilele pe mîna unor necunoscuți? ALECSANDRI, T. I 123. ♦ (Substantivat, n.) Ceea ce nu se cunoaște, ceea ce nu e (încă) cercetat sau explorat. Izvorăște din necunoscut... cîntarea tainică de bucium. SADOVEANU, O. I 51. Pentru toți patru copiii... capitala era necunoscutul miraculos. C. PETRESCU, C. V. 12. Tocmai necunoscutul mă ispitește, necunoscutul în care locuiesc toate posibilitățile. REBREANU, P. S. 142.

NECUNOSCUT² ~tă (~ți, ~te) (negativ de la cunoscut) 1) Care nu este (deloc) cunoscut; despre care nu se știe nimic. 3) și substantival Care nu face parte dintre cunoscuți; străin. 3) (despre scriitori, artiști) Lipsit de faimă; anonim; neconsacrat. /ne- + cunoscut

NECUNOSCUT¹ n. Ceea ce nu este (încă) cunoscut. /ne- + cunoscut

necunoscut a. 1. care nu e de loc cunoscut: țară necunoscută; 2. care nu s’a simțit încă: sensațiuni necunoscute. ║ m. ceeace nu se știe: a merge dela cunoscut la necunoscut. ║ necunoscută f. Mat. cantitatea căutată în rezolvarea unei probleme.

necunoscút, -ă adj. Care nu e cunoscut saŭ nu e știut: țară, persoană necunoscută. Fără renume: artist necunoscut. Neștiut, nesimțit încă: sensațiunĭ necunoscute. Un ilustru necunoscut (Iron.), un om fără nicĭ un renume. S.f. Mat. Cantitate căutată în soluțiunea uneĭ probleme: litera x înseamnă necunoscuta uneĭ ecuațiunĭ. S.n., pl. urĭ. Lucru neștiut: a trece de la cunoscut la necunoscut.

TERRA IGNOTA (lat.) = Pămînt necunoscut. România era o terra ignota pentru mulți străini.

necunoscut² s. n.

necunoscut¹ adj. m., s. m., pl. necunoscuți; adj. f., s. f. necunoscută, pl. necunoscute

necunoscut² s. n.

necunoscut¹ adj. m., s. m., pl. necunoscuți; adj. f., s. f. necunoscută, pl. necunoscute

necunoscut s. n.

necunoscut adj. m., s. m., pl. necunoscuți; f. sg. necunoscută, pl. necunoscute

IGNOTI NULLA CUPIDO (lat.) nici o dorință față de ceea ce este necunoscut – Ovidiu, Ars amandi, III, 397. Lipsa de interes provine din ignoranță.

NECUNOSCUT adj. 1. v. neștiut. (Lucruri încă ~.) 2. ascuns, nedescoperit, neștiut, tainic. (Viața ~ a Deltei.) 3. v. anonim. 4. v. inexplorat. 5. străin. (Astăzi mi-ești complet ~.) 6. obscur. (Un poet ~.)

NECUNOSCUT adj. 1. neștiut. (Lucruri încă ~.) 2. ascuns, nedescoperit, neștiut, tainic. (Viața ~ a Deltei.) 3. anonim, neidentificat, neștiut. (Autor ~.) 4. inexplorat, necercetat, neexplorat. (O regiune ~.) 5. străin. (Astăzi mi-ești complet ~.) 6. obscur. (Un poet ~.)

Necunoscut ≠ celebru, cunoscut, notoriu

Ignoti nulla cupido (lat. „Ceea ce nu cunoști nu stîrnește dorință”) – spune Ovidiu în Ars amandi – Arta iubirii (III, 397). Versul, în întregime, sună: „Quod latet, ignotum est, ignoti nulla cupido” (Ceea ce-i tăinuit e necunoscut și ceea ce nu cunoști, nu dorești). Dar numai ultimele trei cuvinte au căpătat răspîndire, devenind o expresie prin care se înțelege că lipsa de dorință, nepăsarea, indiferența derivă adesea din necunoaștere, din ignoranță. LIT.

Omne ignotum pro magnifico est (lat. „Tot ce-i necunoscut e socotit minunat”) – Cugetarea aceasta a lui Tacit (din Viața lui Agricola, 30) servește atît în sens pozitiv, cît și în sens negativ. Înțelesul ei fiind că „necunoscutul are farmec”, o putem cita atît pentru a explica ce-i îndeamnă cîteodată pe oameni să pornească în necunoscut (în ascensiuni, în călătorii îndepărtate), cît și pentru a preveni pe cei care, lăsîndu-se ademeniți de „farmecul necunoscutului”, iau calea periculoasă a aventurii, a misterului, a marelui semn de întrebare. Dar pentru acest din urmă caz romanii aveau un proverb mai vechi: Omne ignotum pro terribili, adică farmecul pe care îl prezintă necunoscutul poate avea un rezultat îngrozitor. LIT.

Terra ignota (lat. „Pămînt necunoscut”) – Pe vremea marilor expediții geografice, prin această expresie se înțelegea o regiune încă neexplorată a planetei. Cu timpul formula a ajuns să se refere la știință, la filozofie sau la alte domenii, unde orice problemă nelămurită constituie o „terra ignota”. Se folosește și varianta terra incognita: „Și îndoielile abia pe urmă risipite, terra incognita, pe hartă spații albe, mari, tot mai puține” (Walt Whitman, Cale spre India, vol. Opere alese, pag. 244). IST.

NECUNOSCUT, -Ă adj., subst. I. adj. Negativ al lui cunoscut. cf. varlaam, c. 84, ar (1830), 13²/49, negruzzi, s. i, 45, creangă, p. 97, petică, o. 250, iordan, g. 147, camil petrescu, v. 23, sadoveanu, o. x, 550, barbu, ș. n. 33. ♦ Anonim. Natura a lăsat oameni meniți a trece necunoscuți pe calea vieții, negruzzi, s. i, 205. ◊ (Substantivat) Un necunoscut a pus pe hîrtie, în puține cuvinte, cîteva fapte, iorga, l. ii, 77. Victor Louis era însă un necunoscut, oprescu, i. a. iii, 41. II. subst. I. s. n. (Rar la pl.) Ceea ce nu este cunoscut (încă) cuiva; ceea ce depășește cunoștințele omului. De unde îmi simțisem inima bătînd în fața necunoscutului, iată-mă acum liniștit și nepăsător. gane, n. iii, 77. Înainta spre necunoscutul rece și ploios înspre care mergea trenul. mille, v. p. 138. Iar azi sînt eu nebunul, acel ce plîng trecutul Și-n viitor mi-e groază de-ntreg necunoscutul. coșbuc, s. 69. Necunoscutul mă sorbea în imensitatea sa. hogaș, dr. i, 50. Avea încredere în presimțiri, mai ales în cele bune, cum are totdeauna omul în fața primejdiei sau a necunoscutului, rebreanu, nuv. 301. Neliniștea metafizică a necunoscutului îl îndreaptă totuși spre religie, lovinescu, c. iv, 122. Gîndul morții, cu tot necunoscutul, mi se pare anesteziat, camil petrescu, u. n. 347. Pentru toți patru copiii... capitala era necunoscutul miraculos, c. petrescu, c. v. 12. Expresia „în străinătate”... însuma primejdiile pe care le ascundea necunoscutul. brăescu, a. 203. Și-a simțit trupul cum lunecă către acest necunoscut. sahia, n. 72. Într-un tîrg de provincie ca al nostru gara este portul, necunoscutul, depărtarea. sebastian, t. 215. Ionică e mîncău. Colacii, iar nu fiorul necunoscutului, îl duc în biserică. călinescu, i. c. 48. Citesc în ochii lor fiorii groazei de necunoscut. bart, s. m. 13. Necunoscutul se află aci, la îndemîna noastră. arghezi, b. 86. Este adevărat că opera cognitivă a spiritului presupune reducerea treptată a necunoscutului la cunoscut. vianu, m. 40. Episcopul era înfricoșat de necunoscuturile vieții, sadoveanu, o. xii, 140. Dacă nu plecase, o făcuse numai din groaza de necunoscut. t. popovici, se. 161. Se înfruntau două imense necunoscuturi umane. id. ib. 282. 2. s. f. (Mat.) Mărime a cărei valoare nu este cunoscută și care trebuie aflată pe baza datelor problemei. Cînd numărul ecuațiilor este mai mic decît numărul necunoscutelor, în general, sistemul este nedeterminat. algebra viii, 208. Ecuație reciprocă se numește o ecuație în care, înlocuind necunoscuta cu inversa ei, ecuația nu se schimbă. ALGEBRA IX, 30, cf. DER. – pl.: (I) necunoscuți, -te, (II 1, rar) necunoscuturi, (II 2) necunoscute. – pref. ne- + cunoscut.