NEAJUNS, neajunsuri, s. n. 1. Greutate, dificultate, neplăcere, necaz. 2. Lipsă, scădere; defect, cusur; dezavantaj. [Pr.: ne-a-] – Pref. ne- + ajuns.

neajuns², ~ă a [At: CORESI, EV. 424 / P: ne-a~ / V: (îrg) ~giuns / Pl: ~nși, ~e / E: ne- +ajuns] (Asr) 1 Care nu poate fi ajuns. 2 Care nu poate fi egalat. 3 Excepțional. 4 (Înv; șîs ~ cu mintea) Neînțeles². 5 (Îvp) Care are o stare materială proastă Si: sărac. 6 (Îvp; șîs ~ de minte, ~ la minte,~ de cap) Care nu are judecată matură. 7 (Pex) Prost. 8 Zăpăcit. 9 Greșit. 10 Incompetent. 11 (Înv) Insuficient. 12 (Înv) Incomplet.

neajuns¹ sn [At: (a. 1817) URICARIUL, IV 305/2 / P: ne-a~ / V: (îrg) ~giuns / Pl: ~uri, (înv) ~e / E: ne- + ajuns] 1 Lipsă. 2 Defect. 3 Dezavantaj. 4 Greutate. 5 Nevoie. 6 Nemulțumire. 7 Neplăcere. 8 (Înv; îe) A face cuiva în ~ A face un lucru în detrimentul cuiva. 9 (Îae) A provoca cuiva neplăceri.

NEAJUNS l. adj. Care nu e ajuns. II. (pl. -suri) sn. 1 Lipsă: legea asta rurală... are mari ~uri, deși a dat un mare avînt agriculturii noastre (I.-GH.) ¶ 2 Nevoie, supărare, neplăcere: ce-i pasă copilului, cînd mama și tata se gîndesc la ~urile vieții? (CRG.); ea le călca moșiile și le făcea fel de fel de ~uri (ISP.).

NEAJUNS, neajunsuri, s. n. 1. Greutate, dificultate, neplăcere, necaz. 2. Lipsă, scădere; defect, cusur; dezavantaj. [Pr.: ne-a-] – Ne- + ajuns.

NEAJUNS ², -Ă, neajunși, -se, adj. (Rar) 1. Care nu a ajuns încă la destinație sau într-un anumit punct; care nu a atins o anumită limită sau stare. Se porni iar înainte pe fugă, ca să n-o prindă noaptea neajunsă. VISSARION, B. 171. ♦ (Rar) Care nu poate fi ajuns, care nu poate fi atins de nimeni. Rămîne-va ș-aceasta, vechea Mekă neajunsă? MACEDONSKI, O. I 231. 2. (Popular) Lipsit de mijloace materiale; nevoiaș, sărac. Intră într-o împărăție cu oameni neajunși și scăpătați. ȘEZ. IX 118. ♦ (Adesea urmat de determinarea «de (sau la) minte») Lipsit de judecată matură, cu mintea necoaptă. Ah! neajunsă omenire deșartă, Încă firea te rabdă, te iartă! BUDAI-DELEANU, Ț. 132. Ba sînt [fete] multe și mărunte Și neajunse de minte. ȘEZ. I 144.

NEAJUNS¹, neajunsuri, s. n. 1. Neplăcere, necaz, dificultate, supărare. Adăogă rîzînd și arătîndu-și dinții: știi că ți-am făcut un neajuns. D. ZAMFIRESCU, R. 46. Un diavol șchiop... ținea cale drumeților ca să le facă neajunsuri. ISPIRESCU, L. 226. Mama și tata se gîndesc la neajunsurile vieții, la ce poate să le aducă ziua de mîine. CREANGĂ, A. 36. 2. Lipsă, scădere, defect. Aceasta ne pare a fi neajunsul principal al acestei admirabile nuvele. GHEREA, ST. CR. II 144. Scăderile și neajunsurile lui să nu i le spui drept în față. SBIERA, P. 226.

NEAJUNS¹, neajunsuri, s. n. 1. Neplăcere, necaz, dificultate. 2. Lipsă, scădere, defect. – Din ne- + ajuns.

NEAJUNS², -Ă, neajunși, -se, adj. (Rar) 1. Care nu a ajuns încă la destinație sau într-un anumit punct. ♦ Care nu poate fi ajuns sau atins de nimeni. 2. (Pop.) Lipsit de mijloace materiale; sărac. ♦ Lipsit de judecată matură. – Din ne- + ajuns.

NEAJUNS² ~uri n. 1) Lipsă a unei însușiri necesare; cusur; meteahnă; defect. 2) Situație dificilă; greutate; nevoie; încurcătură. [Sil. ne-a-] /ne- + ajuns

NEAJUNS¹ ~să (~și, ~se): ~ de cap (sau de minte) care nu are judecată sănătoasă; prost. [Sil. ne-a-] /ne- + ajuns

neajuns n. 1. nevoie, lipsă; 2. încurcătură, neplăcere: ți-a făcut vr’un neajuns? CR. [Lit. ce nu ajunge].

neajúns (ea 2 sil.) n., pl. urĭ (d. ajuns, ajung). Inconvenient, neplăcere: casa asta are multe neajunsurĭ. Greutate, suferință: neajunsurile războĭuluĭ îs marĭ. A-ĭ face cuĭva neajunsurĭ, a-ĭ cauza neplăcerĭ, a-l șicana.

neagiuns², ~ă a vz neajuns²

neagiuns¹ sn vz neajuns¹

neajuns (desp. ne-a-) s. n., pl. neajunsuri

neajuns (ne-a-) s. n., pl. neajunsuri

neajuns s. n. (sil. ne-a-), pl. neajunsuri

NEAJUNS adj., s. v. calic, necăjit, nevoiaș, sărac, sărman.

NEAJUNS adj. v. incomparabil, inconfundabil, inegalabil, inimitabil, neasemănat, neasemuit, necomparabil, neegalabil, neîntrecut, unic.

NEAJUNS s. 1. v. dificultate. 2. v. șicană. 3. v. vicisitudine. 4. neplăcere, (livr.) dezagrement. (Acest sistem comportă unele ~uri.) 5. v. dezavantaj. 6. v. necaz. 7. v. defect.

NEAJUNS s. 1. dificultate, greutate, impas, impediment, inconvenient, nevoie, obstacol, opreliște, piedică, stavilă, (pop.) opreală, poticală, potrivnicie, (înv. și reg.) scandal, sminteală, (înv.) anevoință, nevoință, poprire, stenahorie, (fig.) barieră, handicap, hop. (A avut de depășit un ~.) 2. dificultate, greutate, șicană. (Îi face tot felul de ~.) 3. dificultate, greutate, vicisitudine. (~urile vieții.) 4. neplăcere, (livr.) dezagrement. (Acest sistem comportă unele ~uri.) 5. dezavantaj, inconvenient, (fig.) handicap. (Un ~ pe care și-l creează el însuși.) 6. belea, bucluc, dandana, încurcătură, năpastă, necaz, nemulțumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, pocinog, rău, supărare, (înv. și pop.) poznă, răutate, (pop.) alagea, daraveră, păcat, ponos, potcă, poticală, zăduf, (înv. și reg.) nacafa, nagodă, (reg.) dănănaie, încurcală, năzbîcă, năzdrăvănie, păcostenie, șugă, șugubină, toroapă, (prin Mold.) bacală, (Transilv.) bai, (Ban., Maram. și Bucov.) bedă, (Mold.) chichion, (Olt. și Ban.) cotoarbă, (Olt., Ban. și Transilv.) dabilă, (înv.) nesosință, nevoință, patimă, satara, stenahorie. (Ce ~ a căzut pe el!) 7. cusur, defect, deficiență, imperfecțiune, insuficiență, lacună, lipsă, meteahnă, păcat, scădere, slăbiciune, viciu, (livr.) carență, racilă, tară, (pop.și fam.) beteșug, (reg. și fam.) hibă, (reg.) madea, teahnă, (Olt., Munt. și Mold.) ponos, (înv.) greșeală, lichea, nedesăvîrșire, răutate. (Are multe ~uri în funcționare.)

neajuns adj., s. v. CALIC. NECĂJIT. NEVOIAȘ. SĂRAC. SĂRMAN.

neajuns adj. v. INCOMPARABIL. INEGALABIL. NEASEMĂNAT. NEASEMUIT. NECOMPARABIL. NEEGALABIL. NEÎNTRECUT. UNIC.

Neajuns ≠ calitate