NAZÂR, nazâri, s. m. 1. Înalt funcționar turc, șef al unui departament în guvernul Imperiului Otoman; guvernator (turc) al unui oraș. 2. Slujbaș de rang superior în administrația Țărilor Române; căpetenie peste vătafii plaiurilor; supraveghetor, administrator. 3. Vătaf de țigani (domnești). [Var.: nazir s. m.] – Din tc. nāzir.

nazâr sm [At: ȘIO II₁, 271 / V: (înv) ~zăr, ~zir / Pl: ~i / E: tc nazer] (Înv) 1 Înalt funcționar turc, șef al unui departament în guvernul Imperiului Otoman. 2 Comandant sau administrator al unei cetăți turcești de pe malul Dunării. 3 Guvernator turc al unui oraș. 4 Slujbaș de rang superior în administrația țărilor române. 5 Căpetenie peste vătafii plaiurilor. 6 Supraveghetor. 7 Administrator. 8 Vătaf de țigani domnești.

NAZÂR, nazâri, s. m. 1. Înalt funcționar turc, șef al unui departament în guvernul Imperiului Otoman; guvernator (turc) al unui oraș. 2. Slujbaș de rang superior în administrația țărilor românești; căpetenie peste vătafii plaiurilor; supraveghetor, administrator. 3. Vătaf de țigani (domnești). [Var.: nazir s. m.] – Din tc. nāzır.

nazăr sm vz nazâr

nazir² sm vz nazâr

NAZÎR, nazîri, s. m. (Învechit) Inspector, supraveghetor, intendent; guvernator turc de cetate. La o alegere făcută după legi Ce dobitoacele povățuiesc din veci, Pe urs l-au fost ales nazîr peste priseci. DONICI, F. 60.

nazir m. od. 1. comandantul unei cetăți turcești de lângă Dunăre: Nazirul Brăilei; 2. vătaf de Țigani domnești: biciul plumbuit al nazirului AL. [Turc. NAZYR. inspector].

nazír și nazîr m. (turc. ar. nazyr, inspector). Vechĭ. Comandantu uneĭ cetățĭ turceștĭ: naziru Brăileĭ. Șefu vătavilor de plaĭ. Inspector, supraveghetor. Vătav de Țiganĭ domneștĭ. V. raĭa, pîrcălab.

nazâr (persoană) s. m., pl. nazâri

nazâr (persoană) s. m., pl. nazâri

nazâr s. m., pl. nazâri

nazir (naziri), s. m. – Șef, comandant. Tc. nazir (Șeineanu, II, 271; Ronzevalle 168). Sec. XIX, înv. – Der. nazîrliu, s. m. (favorit, protejat), prin confuzie cu nazar; nazirie, s. f. (conducere, șefie).