născocire sf [At: MUMULEANU, ap. GCR II, 247/9 / Pl: ~ri / E: născoci] 1 Creare a ceva nou. 2 Inventare. 3-4 (Ccr) Obiect (creat sau) inventat. 5 Scornire a unui lucru inexistent. 6 Minciună. 7 Naștere. 8 Întâmplare.

NĂSCOCIRE, născociri, s. f. Acțiunea de a născoci și rezultatul ei. 1. Imaginare, concepere a ceva nou, care nu exista pînă atunci; (concretizat) lucru inventat, descoperit. Urmînd învățăturile și născocirile științei... alcătuim și la noi o țară nouă. SADOVEANU, M. C. 124. Se puse pe fel de fel de născociri. ISPIRESCU, U. 82. Fiindcă viața este dulce și dorită... omul iscodește mii de născociri spre apărarea și păstrarea ei. GORJAN, H. II 37. 2. Scornire de lucruri închipuite, inexistente, neadevărate; minciună.

născocíre f. Acțiunea de a născoci. Născocitură: o născocire drăcească.

născoci [At: PISCUPESCU, O. 92/3 / V: (reg) ~odi, ~oti / Pzi: ~ocesc / E: nct] 1 vt A crea ceva. 2 vt A inventa. 3 vt (Fșa) A scorni lucruri inexistente. 4 vt (Pex) A minți. 5 vr A se naște (10). 6 vr A se întâmpla.

născodi v vz născoci

născoti v vz născoci

NĂSCOCI, născocesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ceva nou, care nu exista pînă atunci; a descoperi, a inventa. Oamenii iscusiți au născocit mașinile și înlesnirile vieții. SADOVEANU, P. M. 140. Nu știau cum să-și ațîțe focul, nefiind născocit meșteșugul de a scăpăra. ISPIRESCU, U. 87. Născoci feluri de schingiuiri. NEGRUZZI, S. I 158. 2. Tranz. A scorni, a plăsmui lucruri închipuite, neexistente, neadevărate; p. ext. a minți. Născocesc ceva, să mă scuz că nu pot veni mîine. C. PETRESCU, C. V. 376. Cine-a putut născoci o bazaconie ca asta? ALECSANDRI, T. 1684. 3. Refl. (Regional) A se naște, a se isca, a se ivi. Îi fu frică să nu să născocească ceva din scînteile focului. RETEGANUL, P. II 32.

A NĂSCOCI ~esc tranz. 1) (ceva nou) A crea în imaginație în mod arbitrar; a broda; a fabrica; a izvodi; a ticlui; a inventa. 2) (lucruri neadevărate, inexistente, reprobabile) A crea cu ajutorul imaginației în mod arbitrar; a izvodi; a inventa; a fabrica; a ticlui. 3) pop. A descoperi în urma unui efort creator; a inventa. /Orig. nec.

născocì v. a scorni, a inventa: mintea lui le-a născocit PANN. [Slav. NASCOČITI, a sări în (cap ceva neașteptat): cf. fr. saillie, săritură și scânteie de spirit].

născocésc v. tr. (vsl. na-skočiti, a sări deasupra, d. skočiti, a sări; bg. naskoči, întîlnesc. V. scoc). Inventez, scornesc: a născoci o mașină și (fig.) o mincĭună.

născocire s. f., g.-d. art. născocirii; pl. născociri

născocire s. f., g.-d. art. născocirii; pl. născociri

născocire s. f., g.-d. art. născocirii; pl. născociri

născoci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. născocesc, 3 sg. născocește, imperf. 1 născoceam; conj. prez. 1 sg. să născocesc, 3 să născocească corectat(ă)

născoci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. născocesc, imperf. 3 sg. născocea; conj. prez. 3 să născocească

născoci vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. născocesc, imperf. 3 sg. născocea; conj. prez. 3 sg. și pl. născocească

NĂSCOCIRE s. 1. v. inventare. 2. v. invenție. 3. v. fantezie. 4. v. scornire. 5. v. minciună.

NĂSCOCIRE s. 1. concepere, creare, elaborare, imaginare, inventare, plănuire, plăsmuire, proiectare, realizare, scornire, (înv. și pop.) izvodire. (~ unui nou sistem de...) 2. creație, invenție, plăsmuire, scornitură, (pop.) iscodeală, iscodenie, iscoditură. (O ~ a imaginației sau inteligenței sale.) 3. fantezie, ficțiune, imaginație, invenție, închipuire, plăsmuire, scorneală, scornire. (Produs al ~.) 4. inventare, plăsmuire, scornire, ticluire, (fig.) urzire. (~ unei minciuni.) 5. invenție, minciună, născoceală, născocitură, neadevăr, palavră, plăsmuire, poveste, scorneală, scornire, scornitură, (pop.) iscoditură, (înv.) basnă, băsnire, (fam.) balivernă, brașoavă, (fam. fig.) basm, gogoașă, tromboane (pl.). (Tot ce-a spus e o simplă ~.) erată

NĂSCOCI vb. 1. v. inventa. 2. v. scorni.

NĂSCOCI vb. 1. a afla, a concepe, a crea, a descoperi, a elabora, a face, a găsi, a gîndi, a imagina, a inventa, a plănui, a plăsmui, a proiecta, a realiza, a scorni, (înv. și pop.) a izvodi, (pop.) a iscodi, a închipui, (reg.) a tocmi, (înv.) a unelti, (fig.) a naște, a urzi, a zămisli. (A ~ un nou sistem de...) 2. a inventa, a plăsmui, a scorni, a ticlui, (pop.) a scoate, a stîrni, (reg.) a scornoci, (înv.) a băsni, (fig.) a țese, a urzi, (rar fig.) a tăia, (înv. fig.) a ascuți. (A ~ ceva pe socoteala cuiva.)

născoci (născocesc, născocit), vb. – A inventa, a-și închipui. Bg. naskačam „a afla”, din sl. naskočiti „a sări” (Cihac, II, 332; Conev 98). – Der. născocitor, adj. (inventiv, fertil, ingenios); născocitură, s. f. (invenție, descoperire).

HYPOTHESES NON FINGO (lat.) nu născocesc ipoteze – Newton, într-o scrisoare către R. Hooke, din 5. febr. 1676. Teoriile valabile se întemeiază numai pe cercetarea faptelor.