naboi sn vz năboi¹

NĂBOI¹, năboiuri, s. n. (Înv. și reg.) Puhoi, torent provocat de umflarea apelor (în timpul primăverii). – Cf. sb. naboj.

năboi³ v [At: CREANGĂ, A. 24 / Pzi: ~esc / E: năboi¹] (Reg) 1-2 vir (D. ape) A ieși de sub gheață când se încălzește vremea Si: a se revărsa. 3 vt A acoperi. 4 vi (D. ființe) A se năpusti asupra cuiva sau a ceva. 5 vr A transpira. 6 vi (D. plug) A se împotmoli.

năboi² sn [At: DLR / Pl: ~oaie / E: cf naboinic] (Reg) Pană de lemn groasă și mare, cu care se despică butucii.

năboi¹ sn [At: N. COSTIN, L. 54 / V: na~, ne~ / Pl: ~uri, ~oaie / E: cf srb naboj] 1 (Îrg) Puhoi provocat de umflarea apelor primăvara. 2 (Mun) Ceată. 3 (Rar) Lipsă de aer.

năbui v vz năboi³

neboi^[1] sn vz năboi^1[2] modificată

NĂBOI¹, năboiuri, s. n. (Înv. și reg.) Puhoi, torent provocat de umflarea apelor (în timpul primăverii). – Cf. scr. naboj.

NĂBOI¹, năboaie, s. n. (Învechit și regional) Curent puternic născut prin umflarea, primăvara, a apelor și care duce cu sine sloiuri de gheață și zăpadă. (Fig.) Un năboi de povești... s-a revărsat în cîmpia literaturii romînești. GALACTION, O. I 30.

NĂBOI², năboiesc, vb. IV. Intranz. (Învechit și regional) 1. A se revărsa, a inunda, a potopi; a năvăli. Năboise Dunărea mare primăvara și urmase în vremea verii secetă. SADOVEANU, A. L. 204. Murat pînă la piele și înghețat hăt bine, căci năboise apa în toate părțile. CREANGĂ, A. 24. ◊ Tranz. Își șterse cu mîna sudoarea rece ce-i năboise fruntea. MIRONESCU, S. A. 76. 2. Fig. (Despre ființe) A se năpusti, a invada. Mistreții numaidecît trebuie să pogoare... Năboiesc pe unde apucă, dînd cu colții; atuncea-s mai cu primejdie. SADOVEANU, N. P. 78.

NĂBOI², năboiesc, vb. IV. Intranz. (Înv. și reg.; adesea fig.) A se revărsa, a inunda, a potopi; a năvăli. ◊ Tranz. Sudoarea rece îi năboise fruntea (MIRONESCU). – Din năboi¹.

A NĂBOI ~iesc 1. intranz. 1) (despre lichide) A începe a curge cu forța și în cantitate mare (inundând totul în jur); a năpădi. 2) fig. A se arunca cu lăcomie sau cu violență; a năvăli; a tăbărî; a se năpusti; a năpădi. 2. tranz. fig. (stări sufletești sau fizice) A cuprinde brusc și cu putere; a năpădi; a copleși; a năvăli. /Din năboi

NĂBOI ~uri n. înv. Curs vijelios de apă, format în urma ploilor mari sau a topirii zăpezii; puhoi; torent; șuvoi. /cf. sb. naboj

NĂBOI s. n. (Mold.) Șuvoi, puhoi, torent. Mulțimea cuvintelor ceale ca păcura izvorîtoare și ca naboiul pe toate șesurile. CANTEMIR, IST. Toți de năboiul potopului celui mare au perit. NCL I, 13. ◊ Fig. Năboiul cuvintelor să-i abat. CANTEMIR, IST. Etimologie: cf. scr. naboj. Cf. ș i r l ă u.

năboì v. Mold. a inunda: năboise apa în toate părțile CR.

năboiu n. massă de ghiață. [Ceh NÁBOĬ, înfundătură, sarcină].

năbóĭ n., pl. oaĭe (rus. nabóĭ, ceĭa ce izbește, pol. naboj, încărcătură, cartuș. V. războĭ). Ruperea ghețeĭ, revărsarea apelor, inundare. V. undă, zăpor.

năboĭésc și -uĭésc v. intr. (d. năboĭ). Năvălesc, năpădesc, inund, mă revars: apele năboĭseră (CL. 1922, 6, 613), năboĭrea apelor (Sov. 194). – În Munt. și -buĭesc. Vechĭ; i refl. „mă răped”. V. buĭecesc.

năboi² (înv., reg.) s. n., pl. năboiuri

năboi¹ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. năboiesc, 3 sg. năboiește, imperf. 1 năboiam; conj. prez. 1 sg. să năboiesc, 3 să năboiască

năboi¹ (înv., reg.) s. n., pl. năboiuri

năboi² (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. năboiesc, imperf. 3 sg. năboia; conj. prez. 3 să năboiască

năboi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. năboiesc, imperf. 3 sg. năboia; conj. prez. 3 sg. și pl. năboiască

năboi (puhoi) s. n., pl. năboiuri

năboi

năboi (ind. prez. 3 sg. năboiește, conj. năboiască)

năboiu, -boaie.

NĂBOI s. v. puhoi, șuvoi, torent.

NĂBOI vb. v. arunca, azvârli, inunda, năpusti, năvăli, precipita, repezi, revărsa, sări, tăbărî, zvârli.

năboi vb. v. ARUNCA. AZVÎRLI. INUNDA. NĂPUSTI. NĂVĂLI. PRECIPITA. REPEZI. REVĂRSA. SĂRI. TĂBĂRÎ. ZVÎRLI.

năboi s. v. PUHOI. ȘUVOI. TORENT.

năboi (năboiesc, năboit), vb. – 1. A inunda. – 2. A invada, a izbucni. Bg. napojavam „a inunda”. Der. din rus. naboj < sl. biti „a ciocni” (Cihac, II, 207; Tiktin; Candrea; Scriban) e mai puțin probabilă. – Der. năboi, s. n. (inundație; invazie).

năboi¹, năboaie, și năboiuri, s.n. (înv. și reg.) 1. puhoi, torent provocat de umflarea apelor (în timpul primăverii). 2. grămadă, ceată, mulțime de oameni. 3. lipsă de aer.

năboi², s.n. (reg.) pană de lemn groasă și mare, cu care se despică buticii.

năboi³, pers. 3 sg. năboiește, vb. IV unip. (reg.) 1. (despre ape) a se revărsa, a inunda, a potopi. 2. (despre ființe) a se năpusti, a năpădi, a invada. 3. a transpira, a suda. 4. (despre plug) a se împotmoli.