năvalnic, ~ă [At: PSALT. 148 / V: (îrg) ~arn~, nevarn~ / Pl: ~ici, ~ice / E: năvală + -nic] 1 a Care nu poate fi domolit, potolit, stăpânit Si: aprig, furtunos, impetuos, violent. 2 a Cumplit. 3 a (Rar) Greu de suportat. 4 sm (Rar) Năvălitor (1). 5 a (Trs) Foarte mare și puternic. 6 sn Specie de ferigă cu frunzele late, lucitoare dispuse în rozete, folosită în medicina populară și în descântece Si: (reg) iarba-ciutei, limba-cerbului, limba-vacii, limba-vecinei (Scolopendrium vulgare). 7 sn (Bot; reg) Ferigă (Polystichum filix mas). 8 sn (Bot; reg) Ferigă de câmp (Pteridium aquilium). 9 s (Bot; reg) Odolean (Valeriana officinalis). 10 sn (Bot; reg) Nu-mă-uita (Myosotis silvatica). 11 sn (Reg; îe) A avea ~ A fi iubit, simpatizat de lume. 12 s (Reg; îae) Se spune despre o prăvălie care are mulți clienți.

NĂVALNIC I. adj. și adv. (Care se mișcă) cu repeziciune și cu violență, furtunos, impetuos: vîntul, tot mai larg, mai ~ sălta în cîmpie (DEM.); Erau o sută și-acum ei sînt o mie, Mai iuți și mai ~i, mai plini de vitejie (COȘB.). II. sm. 🌿 1 Plantă care crește prin pădurile umbroase și stîncoase din regiunea montană și din care se face un ceaiu care se bea pentru tuse; poporul crede că dacă fetele o poartă în sîn, această plantă are puterea de a face să năvălească pețitorii din toate părțile; numită și „limba-cerbului”, „limba-vacii” sau „limba-vecinei” (Scolopendrium officinarum) (🖼 3323): Și’ntîlnește’n a sa cale o copilă consinzeană Ce-i scăldată în ~ și’n sîn poartă odoleană (ALECS.); luceau țintuiți doi pitaci... descîntați cu ~ și meniți să tragă la săltar arama și argintul (SAD.) ¶ 2 Numele a două specii de ferigă (Polystichum filix mas; Pteridium aquilinum) [năvală].

NĂVALNIC¹ s. m. Ferigă cu frunzele mari, lucitoare, în formă de rozetă, folosită în medicină (Scolopendrium vulgare). Mi-a poroncit oftînd S-adun în faptul zilei și flori și buruiene, Năvalnic, odoleană, sulcină, sinziene. ALECSANDRI, T. II 201.

NĂVALNIC², -Ă, năvalnici, -e, adj. Furtunos, impetuos. Avea în inimă-i... o pornire năvalnică. GALACTION, O. I 197. Nu e soare, dar e bine, Și pe rîu e numai fum. Vîntu-i liniștit acum, Dar năvalnic vuiet vine De pe drum. COȘBUC, P. I 223. ◊ (Adverbial) Se auzeau de-afară tropotele jucătorilor, scîrțîitul viorilor și glasul lui Pantelimon Văduva chiuind năvalnic. REBREANU, R. I 134. Năvalnic s-apropie pașii, Și-n goana lor cîntă arcașii. COȘBUC, P. II 31. ♦ (Despre ape curgătoare) Care curge repede, cu torente, cu puhoaie. Era Dunărea mare și năvalnică din martie. DUMITRIU, N. 135.

NĂVALNIC¹ ~ci m. Plantă erbacee reprezentând o varietate a ferigii, dar cu frunze întregi, lucioase, care crește prin locuri umede, fiind folosită în scopuri medicinale. /năvală + suf. ~nic

NĂVALNIC² ~că (~ci, ~ce) 1) Care năvălește și nu poate fi oprit, stăpânit; impetuos; violent. Pornire ~că. 2) și adverbial (despre ape curgătoare) Care curge cu intensitate și repeziciune. /năvală + suf. ~nic

năvalnic a. și adv. impetuos: sare năvalnic. ║ m. 1. plantă cu proprietăți amare din care se face un ceaiu bun pentru tuse (Scolopendrium); 2. Mold. odolean (pisicile dau năvală la această plantă).

năválnic, -ă adj. (d. năvală). Impetuos. Adv. În mod impetuos. S.m. Ferigă. Limba vecineĭ, o plantă întrebuințată contra tuseĭ și pe care fetele de la țară o poartă în sîn cu speranță că așa vor năvăli pețitoriĭ la ele (scolopendrium/vulgare saŭ officinarum). Munt. Mold. Valeriană. – Vechĭ și năvarnic și nevarnic. V. odoleană.

năvarnic, ~ă a vz năvalnic

nevarnic, ~ă a vz năvalnic

névarnic V. năvalnic.

năvalnic¹ adj. m., pl. năvalnici; f. năvalnică, pl. năvalnice

năvalnic² (plantă) s. m.

năvalnic² (plantă) s. m.

năvalnic¹ adj. m., pl. năvalnici; f. năvalnică, pl. năvalnice

năvalnic adj. m., pl. năvalnici; f. sg. năvalnică, pl. năvalnice

năvalnic (bot.) s. m.

NĂVALNIC adj., s. I. adj. 1. înviforat, viforos, vijelios. (Furtună ~.) 2. v. dezlănțuit. 3. v. impetuos. II. s. (BOT.; Scolopendrium vulgare) limba-cerbului, (rar) scolopendră, (reg.) iarba-ciutei, limba-vacii, limba-vecinei.

NĂVALNIC s. v. ferigă.

năvalnic s. v. FERIGĂ.

NĂVALNIC adj., s. I. adj. 1. înviforat, viforos, vijelios. (Furtună ~.) 2. debordant, dezlănțuit, furtunos, impetuos, nestăpînit, nestăvilit, tumultuos. (Dansează într-un ritm ~.) 3. aprig, furtunos, impetuos, impulsiv, iute, înflăcărat, înfocat, nedomolit, nepotolit, nestăpînit, nestăvilit, sălbatic, tumultuos, vehement, violent, (fig.) aprins, viforos, vijelios, vulcanic. (Temperament ~.) II. s. (BOT.; Scolopendrium vulgare) limba-cerbului, (rar) scolopendră, (reg.) iarba-ciutei, limba-vacii, limba-vecinei.

năválnic, s.m. Specie de ferigă cu frunze mari, lucitoare, în formă de lance, dispuse în rozete (Phyllitis scolopendrium); limba-cerbului, limba-boului, limba-vecinului. ■ (med. pop.) Contra tusei, răni, fierbințeală. – Din năvală + suf. -nic (Scriban, DEX, MDA).

năvalnic, s.m. – (bot.) Specie de ferigă cu frunze mari, lucitoare, în formă de lance, dispuse în rozete, folosită în med. pop. (Philitis scolopendrium) Se mai numește limba cerbului, limba boului, iar în Borșa, limba vecinului, „deoarece vecinul are limbă lungă și spune din re’ voință ce nu ar fi de spus” (A. Coman, cf. Nădișan, 2000: 68). – Din năvală (der. regr. din năvăli < sl. navaljati) + suf. -nic (Scriban, DEX, MDA).