năpăstuit, ~ă smf, a [At: GCR I, 84/33 / Pl: ~iți, ~e / E: năpăstui] 1-2 (Persoană) căreia i se face o nedreptate. 3-4 (Om) asuprit. 5-6 (Persoană) care este învinuită pe nedrept.

NĂPĂSTUIT, -Ă, năpăstuiți, -te, adj. 1. Asuprit, oprimat, nedreptățit. (Substantivat) Cei năpăstuiți să vie la mine și-și vor afla dreptatea. FILIMON, la TDRG. 2. Ponegrit, defăimat, calomniat.

năpăstui [At: COD. VOR. 112/24 / Pzi: ~esc / E: slv напастовати] (Înv) 1 vt A ispiti. 2 vt (Fșa) A face cuiva o nedreptate, un rău Si: a nedreptăți. 3 vt A urmări pe cineva cu dușmănie. 4 vt A asupri. 5 vt (Rar; d. necazuri, nenorociri) A atinge pe cineva. 6 vr (Pcf) A se năpusti (4). 7 vt A învinui pe nedrept Si: a calomnia, a defăima, a ponegri. 8 vt (Pcf cu năpusti) A părăsi.

NĂPĂSTUI (-uesc) vb. tr. 1 A nedreptăți, a face vre-o nedreptate cuiva; a asupri ¶ 2 A învinui pe nedrept, a arunca o năpaste asupra cuiva: Doamne, cum sînt unii de năpăstuesc omul chiar pe sfînta dreptate! (CRG.); e grozav gîndul c’ai năpăstuit omul care ți-a făcut un mare bine (SLV.) [vsl. napastovati].

NĂPĂSTUITOR I. adj. verb. NĂPĂSTUI. II. sm. Cel ce năpăstuește.

NĂPĂSTUI, năpăstuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A urmări cu dușmănie, a asupri, a oropsi; a persecuta. Pe dușmani i-a năpăstuit și i-a strîns aspru în chingi. SADOVEANU, O. VIII 90. El n-a năpăstuit pe nimeni și a ajutat pe unde a putut, încît n-are de ce să-i fie frică. REBREANU, R. II 66. De el ascultam totdeauna și la dînsul căutam scăpare cînd eram năpăstuit. SLAVICI, O. I 72. 2. A ponegri, a defăima, a învinui pe nedrept; a calomnia. Pentru c-am năpăstuit-o chiar pe sfînta dreptate, am să-i duc un fes roș și un tulpan untdelemniu, ca să-și mai aducă aminte din tinerețe. CREANGĂ, P. 134. Uite cum îmi năpăstuiam bunătate de nevastă. ȘEZ. V 10.

A NĂPĂSTUI ~iesc tranz. (persoane) 1) A face să suporte o năpastă; a oropsi; a urgisi. 2) A învinui fără nici un temei. /<sl. napastovati

năpăstuì v. 1. a asupri, a impila pe nedrept: unii năpăstuesc omul chiar pe sfânta dreptate CR.; 2. a învinui fără temeiu: ce o năpăstuești și tu? AL. [Tras din năpaste].

năpăstuĭésc v. tr. (d. năpastie saŭ vsl. napastovati. V. năpădesc). Acuz pe nedrept.

năpăstui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. năpăstuiesc, 3 sg. năpăstuiește, imperf. 1 năpăstuiam; conj. prez. 1 sg. să năpăstuiesc, 3 să năpăstuiască

năpăstui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. năpăstuiesc, imperf. 3 sg. năpăstuia; conj. prez. 3 să năpăstuiască

năpăstui vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. năpăstuiesc, imperf. 3 sg. năpăstuia; conj. prez. 3 sg. și pl. năpăstuiască

năpăstui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. năpăstuiesc, conj. năpăstuiască)

DAT VENIAM CORVIS, VEXAT CENSURA COLUMBAS (lat.) judecata îi iartă pe corbi și îi năpăstuiește pe porumbei – Iuvenal, „Satirae”, II, 63. Judecătorii se înclină în fața celor tari.

NĂPĂSTUIT adj., s. 1. adj. v. persecutat. 2. adj., s. v. oprimat.

NĂPĂSTUIT adj., s. v. bârfit, calomniat, defăimat, denigrat, discreditat, ponegrit.

NĂPĂSTUIT adj., s. 1. adj. nedreptățit, oropsit, persecutat, urgisit, (pop.) obidit. (Om ~.) 2. adj., s. asuprit, exploatat, împilat, oprimat, oropsit, persecutat, prigonit, urgisit, (pop.) obidit, (înv.) obijduit, (fig.) apăsat, despuiat. (Masele ~ s-au ridicat la luptă.)

năpăstuit adj., s. v. BÎRFIT. CALOMNIAT. DEFĂIMAT. DENIGRAT. DISCREDITAT. PONEGRIT.

NĂPĂSTUI vb. v. ademeni, amăgi, atrage, bârfi, blama, calomnia, cleveti, defăima, denigra, discredita, ispiti, momi, ponegri, seduce, tenta.

NĂPĂSTUI vb. 1. v. persecuta. 2. v. oprima.

năpăstui vb. v. ADEMENI. AMĂGI. ATRAGE. BÎRFI. BLAMA. CALOMNIA. CLEVETI. DEFĂIMA. DENIGRA. DISCREDITA. ISPITI. MOMI. PONEGRI. SEDUCE. TENTA.

NĂPĂSTUI vb. 1. a nedreptăți, a oropsi, a persecuta, a prigoni, a urgisi, (înv. și reg.) a strîmbătăți, (înv.) a obidi, (grecism înv.) a catatrexi. (Multă vreme l-a ~ fără motiv.) 2. a asupri, a exploata, a împila, a împovăra, a oprima, a oropsi, a persecuta, a prigoni, a tiraniza, a urgisi, (înv. și reg.) a bîntui, (înv.) a obidi, a obijdui, a sili, a supăra, a tiranisi, a tirăni, (fig.) a apăsa, a despuia, a stoarce, a suge, (reg. fig.) a stoci, (înv. fig.) a călca. (A ~ masele.)

Dat veniam corvis, vexat censura columbas (lat. „Cenzura cruță corbii și prigonește porumbeii”) – hexametru din Satira a II-a a lui luvenal care a devenit proverb. Versul e pus în gura unei femei romane (Lauronia) care se înverșunează împotriva bărbaților, pe motivul că aceștia, făcînd legile, sînt deosebit de intoleranți cu femeile și tot pe atît de îngăduitori cu ei înșiși, deși „sînt mai răi ca noi”. Și după ce dă cîteva exemple din viața de atunci a Romei (de la începutul erei noastre), exclamă: „Și-apoi tot împotriva noastră, rigorile legii! Dat veniam corvis, vexat censura columbas”. Versul lui luvenal poate fi apropiat și de vorba noastră populară „Pentru unii mumă, pentru alții ciumă!”. LIT.