NĂPÂRSTOC, -OACĂ, năpârstoci, -oace, s. m. și f., s. n. 1. S. n. (Pop.) Degetar (folosit la cusut). 2. S. m. și f. (Fam.) Epitet dat unui copil (mic). ♦ (Peior.) Persoană mică de statură; fig. om neajutorat, neputincios. – Din bg. naprăstok.

năpârstoc, ~oacă [At: BĂRAC, T. 72/31 / V: (reg) napostroc, năpăr~, năpăstroc, ~âstroc, năprâs~, năpustroc, nopostroc, nopros~ / Pl: ~oci, ~oace / E: bg напръсток] 1 sn (Îvp) Degetar folosit la cusut. 2 sn Recipient foarte mic. 3 sn (Udp „de”). 4 smf (Fam) Epitet alintător pentru un copil. 5 smf (Pex; prt) Om mic de statură. 6 smf Om neputincios. 7 smf (Olt) Copil mezin.

NĂPÂRSTOC, -OACĂ, năpârstoci, -oace, subst. 1. S. n. (Pop.) Degetar (folosit la cusut). 2. S. m. și f. (Fam.) Epitet dat unui copil (mic). ♦ (Peior.) Persoană mică de statură; fig. om neajutorat, neputincios. – Din bg. naprăstok.

NĂPÂRSTOC ~oace n. pop. Obiect de croitorie, care se îmbracă pe degetul cu care se împunge acul în cusătură; degetar. /<bulg. năprăstok

năpârstoc n. Mold. degetar fără fund. [Slav. NAPRŬSTŬKŬ, din PRŬSTŬ, deget].

napostroc s vz năpârstoc

năpărstoc s vz năpârstoc

năpăstroc s vz năpârstoc

năpâstroc s vz năpârstoc

năprâstoc s vz năpârstoc

năpustroc s vz năpârstoc

nopostroc sn vz năpârstoc

noprostoc sn vz năpârstoc

NĂPĂSTROC s. n.^[1] v. năpîrstoc¹. corectat(ă)

NĂPÎRSTOC¹, năpîrstoace, s. n. (Regional) Degetar (fără fund). Am un năpîrstoc, Șade jos la foc Și dă cu săgețile În toate părțile Și ustură și bășică Și frige și mușcă (Scînteile). PĂSCULESCU, L. P. 99. – Variantă: năpăstroc s. n.

NĂPÎRSTOC², -OACĂ, năpîrstoci, -oace, s. m. și f. (Familiar) Poreclă dată unui copil mic. V. pici, puști. Carul îl păzise Luța, fetița de cinci ani... un năpîrstoc de fată. CAMIL PETRESCU, O. II 380. Un copil ca mine, un năpîrstoc... abia întors de pe maidane, ar merita o păruială zdravănă. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 203. ♦ Persoană mică de statură; fig. om de nimic. Dada Zvîca, năpîrstoaca, le ține hangul. STANCU, D. 152.

NĂPÎRSTOC s. n. (ȚR) Degetar. Și-i puseră pren deagete năpărstoace arse. M 1698 aug., 82^r, col. II. Si-i puseră prin deagete năpîrstoace arse. M 1780 aug., 126^r, col. II. Etimologie: bg. naprăstok.

năpîrstóc n. pl. oace (vsl. na-prŭstŭkŭ, de deget, d. prĭstŭ, deget; rus. naperstok, sîrb. naprstak și napršnjak, bg. naprŭstnik, degetar. V. pîrslea). Munt. Rar. Degetar. Fig. Iron. Om prea scund. – În Ial. și năpîstroc.

năpârstoc² (persoană) (fam.) s. m., pl. năpârstoci

năpârstoc¹ (degetar) (pop.) s. n., pl. năpârstoace

năpârstoc² (degetar) (pop.) s. n., pl. năpârstoace

năpârstoc¹ (persoană) (fam.) s. m., pl. năpârstoci

năpârstoc (persoană) s. m., pl. năpârstoci

năpârstoc (degetar) s. n., pl. năpârstoace

năpîrstoc

NĂPÂRSTOC s. v. degetar, pici, prichindel, puști, țânc.

năpîrstoc s. v. DEGETAR. PICI. PRICHINDEL. PUȘTI. ȚÎNC.

năpîrstoc (năpîrstoace), s. n. – Degetar. – Megl. năprostoc. Sl. *naprŭstŭkŭ, din prĭstŭ „deget” (Miklosich, Slaw. Elem., 38; Cihac, II, 211; Tiktin), cf. bg. naprŭstnik, sb. naprstak, rus. naperstok.

năpârstoc, năpârstoci s. m. 1. copil mic. 2. (peior.) bărbat mic de statură.