nânaș, ~ă smf vz naș²

NAȘ², -Ă, nași, -e, s. m. și f. 1. Persoană care ține în brațe pruncul în timpul botezului, devenind astfel părintele lui spiritual. ◊ Expr. A fi nașul cuiva = a ști să potolească, să facă inofensiv pe cineva; a-i veni cuiva de hac, a învăța pe cineva minte. A-și găsi nașul = a da de o persoană care știe să pună la punct (pe cineva), să strunească (pe cineva). 2. Nun. [Var.: (înv. și pop.) nănaș, -ă, (înv. și reg.) nânaș, -ă s. m. și f.] – Nun + suf. -aș.

nanaș, ~ă smf vz naș²

nas², ~ă sm vz naș²

naș², ~ă smf [At: (a. 1640) GCR I, 90/12 / V: (îvp) nă~ (îrg) nâ~, (reg) nan~, nas, nun~ / Pl: ~i, ~e / E: nun + -aș prin haplologie] 1 (În practica bisericii creștine) Persoană care ține în brațe pruncul în timpul botezului, devenind astfel rudă cu familia lui, și care, de obicei, dă și prenumele copilului Si: nan², moș, moașă. 2 (Reg; îs) ~ul Domnului (sau al lui Iisus Hristos) sau nănașul lui Dumnezeu loan Botezătorul. 3 (Ast; reg; îs) Drumu ~ului Calea lactee. 4 (D. copii neastâmpărați sau persoane capricioase, năzuroase; îe) A-și găsi ~ul sau a da de (sau peste) ~ul A întâlni omul energic care știe să-l potolească. 5 (Pex; îae) A întâlni pe cineva care știe să pună la punct pe cel vizat. 6 (Îe) A-i fi (cuiva) ~ul (sau ~a) A găsi mijlocul de a potoli, de a cuminți, de a face inofensiv pe cineva. 7 (Îae) A-i veni cuiva de hac. 8 (Îae) A pune la punct pe cineva. 9 (Pex; îae) A bate pe cineva. 10 (Îe) (Acru) de la ~u Se zice, în glumă, când cineva primește o băutură acră. 11 (Bot; reg; îc) ~ul-șarpelui Alun (Corylus avellana). 12 (Îvr) Persoană care asistă pe un monarh la actul călugăririi. 13 (Îvr; pex) Persoană care inițiază pe cineva într-o meserie. 14 (Îvr) Persoană care recomandă sau introduce pe cineva într-o societate, într-o organizație etc. 15 (Pop; gmț; și determinat prin „din grindă”, „din coadă”) Nuia cu care se bat copiii neascultători. 16 (Fam) Om care iese învingător într-o bătălie, în raport cu cel învins. 17 (Reg) Termen de respect folosit pentru a vorbi cu sau despre o persoană mai în vârstă. 18 Nun (1). 19 (Reg; îs) Cântecul ~ului Cântec cântat în timpul mesei de după cununie, în momentul când nașul, ridicându-se de la masă, permite mesenilor să plece acasă.

nănaș¹ s [At: BUL. COM. IST. IV, 206 / Pl: nct / E: nct] (Înv) Dar.

nănaș², ~ă smf vz naș

nunaș, ~ă smf vz naș²

NAȘ², -Ă, nași, -e, s. m. și f. 1. Persoană care ține în brațe pruncul în timpul botezului, devenind astfel rudă cu familia respectivă. ◊ Expr. A fi nașul cuiva = a ști să potolească, să facă inofensiv pe cineva; a-i veni cuiva de hac, a învăța pe cineva minte. A-și găsi nașul = a da de o persoană care știe să pună la punct (pe cineva), să strunească (pe cineva). 2. Nun(ă). [Var.: (înv. și pop.) nănaș, -ă, (Înv. și reg.) nânaș, -ă s. m. și f.] – Nun + suf. -aș.

NAȘ, -Ă, nași,-e,s. m. și f. (În practica bisericii creștine) 1. Persoană care ține pruncul în brațe, asistă ca martor în timpul săvîrșirii ritualului botezului și care devine astfel rudă (mai îndepărtată) a familiei respective. Nașul era antreprenor și el. Îi plăcea să boteze și să cunune. Dădea finilor numele lui, al nașei și-al copiilor lor. PAS, Z. I 174. Ar fi voit și el, de! să-și boteze copilul cu vrun naș mai de doamne-ajută. ISPIRESCU, L. 207. Tatăl meu... chemă pre nașu-meu Păcală, mă încredință lui. NEGRUZZI, S. I 247. ◊ Expr. A fi nașul cuiva = a-i veni cuiva de hac, a învăța pe cineva minte; a fi popa cuiva. A-și găsi nașul = a da de cineva care nu poate fi ușor înșelat, biruit sau amăgit, care îți ține piept. 2. Nun(ă).

NĂNAȘ, -Ă, nănași, -e, s. m. și f. (Regional) 1. Naș (1). Cei doi oameni... botează copilul; cel mai bătrîn i-a fost nănaș, iar cel mai tînăr a făcut slujba de preot. RETEGANUL, P. V 59. Fie oricine ți-a fi nănaș, dar știu c-a nemerit-o bine de ți-a pus numele Chirică. CREANGĂ, P. 149. 2. Naș (2); nun. Cămășuță cu mătasă Le-a cusut mîna nănașii. GOGA, P. 87. Rădvan cu mire, cu nănași, Cu socri mari și cu nuntași. COȘBUC, P. I 56. O, nănașă, draga mea, De ț-ar fi secat mîna, Cînd mi-ai pus tu cununa. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 171. 3. Fig. (În glumă) Nuia, vargă, băț. Și iar lua mama nănașa din coardă, și iar ne jnăpăia. CREANGĂ, A. 40. – Variantă: nînaș,-ă (SADOVEANU, O. VIII 189) s. m. și f.

NÎNAȘ, -Ă adj. v. nănaș.

naș s. m. (arg.) **1. Controlor de tren care cade la învoială cu pasagerii fără bilet ◊ „Până acum am venit mereu cu nașul, dar s-au făcut și ăștia ai dracului.” ◊ „22” 37/93 p. 5. ◊ „Cei care nu mai reușesc să-și ia bilet se urcă în tren cu banii în mână, căutându-l pe «nașu».” R.l. 2 X 93 p. 16; v. și R.lit. 35/93 p. 12. **2. (în limbajul mafioților) Șef al unui clan mafiot v. omertà (1984) (DEX – alte sensuri)

NAȘ ~ă (~i, ~e) m. și f. 1) (în ritualul creștin) Persoană care participă la oficierea botezului ținând pruncul în brațe. ◊ A fi ~ul cuiva a-i veni cuiva de hac. A-și găsi ~ul a da peste omul care poate pune la punct pe cineva. 2) Persoană care a fost nun în timpul oficierii unei căsătorii. /nun + suf. ~aș

naș m. 1. persoana ce ține locul tatălui la botez, părintele sufletesc al copilului.; 2. persoana ce asistă ca martor la cununie. [Scurtat din nănaș].

nănaș m. Mold. naș: Scaraoțchi îi este lui nănaș AL. [Derivat din nană (cf. rut. NANAȘKO, naș, din NANO, tată)].

naș, -ă s., pl. m. ĭ, f. e (din nănaș, care vine din nunaș, dim. d. nun. D. nănaș vine ung. nanás și rut. nanáško). Acela saŭ aceĭa care ține pruncu în brațe la botez. Maĭ rar. Nun. Fig. Iron. Autor: cine e nașu acesteĭ prostiĭ?

nănáș, -ă s. (V. naș). Naș.

naș² (persoană) s. m., pl. nași

nănaș (înv., pop.) s. m., pl. nănași

naș² (persoană) s. m., pl. nași

nănaș (înv., pop.) s. m., pl. nănași

naș (persoană) s. m., pl. nași

nănaș s. m., pl. nănași

NAȘ s. 1. (reg.) moș, nan. (~ la botezul pruncului.) 2. v. nun.

NAȘ s. 1. (reg.) moș, nan. (~ la botezul pruncului.) 2. nun. (~ la cununie.)

nănaș, nănașe, s.n. (înv.) dar, danie, prinos.

nănaș, nănași, (naș), s.m. – Persoană care ține pruncul în brațe în timpul botezului (naș de botez) sau care asistă, în calitate de martor oficial, la cununie (naș de cununie). În Munt., Olt. și sudul Mold. se folosește apelativul naș, iar în Banat, Trans., Maram. și nordul Mold. nănăș: „Mere de nănașă mare: / Pe cei miri de cununat, / Pe cei mici de botezat / Și-a si de cinste la sat” (Calendar, 1980). ♦ (onom.) Nănași, poreclă pentru locuitorii din Oncești („femeile umblau foarte gătate, ca nănașii la nuntă”). – Var. a lui naș (< lat. nun) (DEX, MDA).

naș, s.m. – v. nănaș.

nănaș, -i, (naș), s.m. – Persoană care ține pruncul în brațe în timpul botezului (naș de botez) sau care asistă, în calitate de martor oficial, la cununie (naș de cununie). În Munt., Olt. și sudul Mold. se folosește apelativul naș, iar în Banat, Trans., Maram. și nordul Mold. nănăș: „Mere de nănașă mare: / Pe cei miri de cununat, / Pe cei mici de botezat / Și-a si de cinste la sat” (Calendar 1980). – Lat. nunas, nun.

nunaș, -ă s. m. și f. v. naș.

a-și găsi nașul expr. (pop.) a da peste omul care poate pune la punct, bate, molesta, înșela etc. pe cineva.

naș, nași s. m. 1. controlor de bilete, conductor (în transportul feroviar). 2. cap al unei organizații de tip mafiot. 3. (intl.) ucigaș, asasin. 4. (intl.) persoană care provoacă pagube cuiva bătându-l, înșelându-l sau luându-i toți banii la jocurile de noroc. 5. (deț.) individ brutal, care își bate și terorizează colegii de detenție.

nănaș, nănași s. m. (intl.) polițist.