mulcomi v vz molcomi

mandoc av [At: CHEST. V, 173/15 / A: nct / E: nct] (Reg; îe) A nu zice ~ A nu zice nimic Si: a tăcea chitic.

mălcom av vz molcom

mălcum av vz molcom

mălcuma av vz molcom

mărcum av vz molcom

mâlcom av vz molcom

mâlcomi v vz molcomi

molcom [At: CORESI, EV. 254 / A și: ~com / V: măl~, mălcum, ~cum, mul~, mulcum, (rar) mâlcuma, mărcum, mâl~ / E: bg мълком, cf rs молком] 1 av (Îe) A tăcea ~ A nu spune nimic. 2 av (Pe lângă verbe de declarație) Fără asprime, duritate sau violență Si: blând, dulce. 3 av (Pe lângă verbe de declarație) Fără forță sau tărie Si: încet, slab, stins. 4 i Tăcere! 5 i Liniște! 6 av (Îe) A sta (sau a ședea, înv, a înceta) ~ A sta nemișcat, neclintit. 7 av (Îae) A sta cuminte. 8 av (Îae) A rămâne pasiv, a nu lucra sau a nu întreprinde nimic. 9 av (Cu verbe de mișcare) Fără agitație Si: calm, domol, liniștit. 10 a (D. oameni) Cu caracter pașnic. 11 a (D. oameni) Bun.

molcomi [At: BIBLIA (1688), 341²/47 / V: mulcămi, mul~, (înv) mulcumi / Pzi: ~mesc / E: molcom] 1 vi (Înv) A sta nemișcat, neclintit. 2 vi (Înv) A sta în expectativă. 3 vr A se încetini. 4-5 vrt (Pop) A (se) liniști. 6 vt (Pop) A mângâia. 7-8 vtr (Pop) A (se) îmbuna. 9 vt (Pop) A convinge. 10 vi (înv) A se supune. 11 vr A se linguși.

molcum av vz molcom

mulcămi v vz molcomi

mulcom av vz molcom

mulcum av vz mulcom

mulcumi v vz molcomi

multcomi v vz molcomi

MOLCOM, -Ă, molcomi, -e, adj. Liniștit, lin, domol, potolit. Plînsetele se-nălțau o dată cu glasul molcom, adînc, al goarnei. CAMILAR, N. I 92. Clara era... molcomă și mlădioasă ca nuferii. GALACTION, O. I 96. Pe molcome vînturi vin tainice cînturi Și glasuri ciudate. IOSIF, P. 80. ◊ (Adverbial) A vîslit cît a putut mai molcom. GALACTION, O. I 152. Trăgea adînc fumul pînă în fundul pieptului, apoi îl slobozea încet afară pufnind molcom cu buzele lui late. BART, E. 347. ◊ Expr. A tăcea molcom = a păstra tăcere completă; a nu sufla o vorbă, a tăcea chitici Soră-sa tăcu molcom, ca o fată cuminte. VLAHUȚĂ, N. 76. Liniștește-te acolo și taci molcom. CREANGĂ, O. A. 123. A sta (sau a ședea) molcom = a sta (sau a ședea) liniștit, nemișcat, cuminte. Nu-l răbda inima să stea molcom. REBREANU, R. I 267. Să șadă acolo molcom. ȘEZ. I 184. – Variante: molcum, -ă (MIRONESCU, S. A. 61, CREANGĂ, A. 55), mulcom, -ă (REBREANU, R. II 59) adj.

MOLCOMI, molcomesc, vb. IV. Tranz. (Și în forma mulcomi) A liniști, a astîmpăra, a potoli, a îmblînzi; a alina. Ei, nu te necăji, nevastă tînără și frumoasă, spuse molcomind-o Goldiș. V. ROM. decembrie 1953, 67. Fata... se mira ce are Cînele, și blîndă ea l-a mulcomit. COȘBUC, P. I 251. I-ar fi putut îmbuna și mulcomi. MARIAN, O. I 7. ◊ Refl. Furia incendiului se mulcomise. REBREANU, R. II 157. – Variantă: mulcomi vb. IV.

MULCOM, -Ă adj. v. molcom.

MOLCOM ~ă (~i, ~e) pop. Care a pierdut din intensitate; cu intensitate sau violență redusă; potolit; domol; moderat. /<bulg. mulkom

A SE MOLCOMI mă ~esc intranz. pop. 1) (despre fenomene ale naturii sau despre manifestări ale oamenilor) A pierde din intensitate (până la încetare); a deveni molcom; a se domoli; a se liniști; a se potoli; a se ogoi; a se tempera; a se modera. 2) (despre ființe) A deveni calm, înfrânându-se; a se domoli; a se ogoi; a se tempera; a se modera. /Din molcom

A MOLCOMI ~esc tranz. pop. A face să se molcomească; a liniști; a potoli; a calma; a domoli; a ogoi. /Din molcom

molcom a. lin, dulce: vânt molcom; fig. cântări molcome respiră (lira) EM. [Vechiu-rom. mâlcom (v. mâlcă) = slav. MOLKOMŬ]. ║ adv. încet: a tace molcom CR.

molcomì v. a alina, a potoli.

mulcom a. și adv. V. molcom.

mîlcom adv. (vsl. mlŭkomĭ, bg. mŭlkom. V. mîlc). Vechĭ. A tăcea mîlcom, a tăcea de tot, a nu crîcni. – Azĭ în nord mólcom, mólcum (rus. mólkom) múlca și múlcu.

mîlcomésc v. tr. (d. mîlcom). Vechĭ. Liniștesc. V. intr. Tac molcom. V. refl. Mă liniștesc. Azĭ. Nord. Molcomesc și mulcomesc, liniștesc, fac să tacă.

mólcom, V. mîlcom.

múlca, múlcu, și mulcomésc, V. mîlcom, mîlcomesc.

molcom adj. m., pl. molcomi; f. molcomă, pl. molcome

molcomi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molcomesc, 3 molcomește, imperf. 1 molcomeam; conj. prez. 1 sg. să molcomesc, 3 să molcomească

molcom adj. m., pl. molcomi; f. molcomă, pl. molcome

molcomi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molcomesc, imperf. 3 sg. molcomea; conj. prez. 3 să molcomească

molcom adj. m., pl. molcomi; f. sg. molcomă, pl. molcome

molcomi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. molcomesc, imperf. 3 sg. molcomea; conj. prez. 3 sg. și pl. molcomească

molcom

molcom, -mă.

MOLCOM adj. 1. v. încet. 2. v. ușor. 3. v. calm.

MOLCOMI vb. v. astâmpăra, calma, domoli, liniști, potoli, smeri, tempera, umili.

MOLCOM adj. 1. coborît, domol, încet, lin, potolit, scăzut, scoborît, slab, stins, (rar) slăbănog. (Vorbea cu glasul ~.) 2. blînd, calm, domol, lin, liniștit, moderat, potolit, ușor. (Vînt ~; ploaie ~.)

molcomi vb. v. ASTÎMPĂRA. CALMA. DOMOLI. LINIȘTI. POTOLI. SMERI. TEMPERA. UMILI.

mâlcomi, mâlcomesc, vb. IV (reg.) a (se) liniști, a tăcea.

molcom, -ă, molcomi, -e, adj., adv. – 1. Liniștit, lin, încet, domol. 2. Pașnic, blând. – Din sl. molkomǔ (Șăineanu); din bg. mǔlkom (Scriban, DEX, MDA).

molcomi, molcomesc, vb. tranz., refl. – 1. A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) calma. 2. A mângâia, a îmbuna. – Din molcom (DEX, MDA).

a tăcea chitic / mâlc / molcom expr. a nu spune nimic.

MĂLCOM adv. v. molcom.

MĂLCUM adv. v molcom.

MĂLCUMA adv. v. molcom.

MĂRCUM adv. v. molcom.

MOLCOM adv. (În expr.) 1. A tăcea molcom = a nu spune nimic, a nu scoate o vorbă; a tăcea chitic. Acel bărbat tare să miră de acest lucru și tăce mulcom. PALIA (1581), 89/17. De-i tăcea mălcom . . . Face-m-vor pizmașii scîrbă. DOSOFTEI, PS. 84/12. Te voi face domnu în Moldova; numai să taci mîlcom. NECULCE, L. 25. [Inorogul] mulcom tăcea. CANTEMIR, IST. 301, cf. id. HR. 133. Tu azi taci molcom. I. NEGRUZZI, S. II, 60. Iedul cel cuminte tăcea molcum în horn, cum tace peștele în borș. CREANGĂ, P. 25, cf. 126, 185, id. A. 55, 167. Frate-sâu făcu cîteva glume. . . soră-sa tăcu molcom. VLAHUȚĂ, N. 76. Spirea tăcea mulcum și de mult nu mai răspundea nemic. CONTEMPORANUL, VI₁ 13. însă el nu spuse nemic. . . ci tăcu mulcom. MARIAN, SE. II, 181, cf. PĂUN-PINCIO, P. 63, REBREANU, I. 91, id. NUV. 261, id. R. II, 113. Sandu. . . tăcu molcum, căci parcă nu-i venea să tăgăduiască un lucru, iarăși drept. MIRONESCU, S. A. 61. A tăcut mărcum. VICIU, GL. ◊ (Prin analogie, despre animale) Calul au tăcut mălcum, n-au mai nechezat. SBIERA, P. 75. ♦ (Pe lîngă verbe de declarație) Fără asprime, duritate sau violență, dulce, blînd; fără forță sau tărie, încet, slab, stins. Tovarășul Petrescu îl cunoaște ? întrebă mulcom Ion. GALAN, Z. R. 14. Să zicem că am încerca ceva mai repede, zise molcom lăcătușul. CONTEMP. 1954, nr. 420, 2/3. Stînd pe un scăuieș, la gura hornului, uncheșul cetea rar, gîngăvea molcom. CAMILAR, C. P. 91, cf. id. N. I, 139. (Prin analogie) [Păsările] molcom, plin de farmec or să-ngîne De-o frumoasă insulă de vis. BENIUC, C. P. 39. ◊ (Adjectival, despre glas, vorbă, plîns, cîntec, zgomot etc.) Murmură glasul mării, stins și molcom. EMINESCU, O. IV, 196, cf. I, 34. De departe. . . se auzea din cînd în cînd cîte un tunet molcom și iar se pierdea în tăcerea amurgului. SLAVICI, N. II, 183. Și mila unui molcom plîns te-nvinge. PĂUN-PINCIO, P. 86. Pe a ta liră moleșită încerca-vei, La femei, plăcute cînturi cu glas molcom a-ngîna. OLLĂNESCU, H. O. 61. Alte glasuri, care mai molcome, care mai dîrze, repetară: Nu ! nu ! REBREANU, R. I, 195, cf. 205. [țăranii] începuseră un sfat molcom despre secetă. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II, 40. Glasuri molcome prinseră a doini. CAMILAR, N. I, 302, cf. 92. Cu glasuri molcome . . . istoriseau . . . întâmplări de pe front. CONTEMP. 1948, nr. 111, 6/1. Glasul părintelui Potra era grav, molcom. T. POPOVICI, S. 222. (Prin analogie) Caii se izbeau unii în alții și nechezuri încete, molcome, se întrerupeau sub izbituri surde. CAMILAR, N. I, 212. ♦ (Cu valoare de interjecție) Tăcere! liniște ! Cf. ANON. CAR., com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. 2. A sta (sau a ședea) molcom = a) (învechit și în e x p r. a înceta molcom) a sta nemișcat, neclintit; a sta cuminte. Amu cătră mare grăiia: „înceată mîlcom”. CORESI, EV. 254. Ramurile pomului aceluia sînt tăioase și nu stau mălcum nici o clipă, ci se tot mișcă necurmat. SBIERA, P. 30, cf. 26. A zis. . . fetei: să se suie între horn și să șadă acolo molcom. ȘEZ. I, 184. Șăz mălcuma. ALR II/95; b) a rămíne pasiv, a nu lucra sau a nu întreprinde nimic. Sîmbăta, după leage ce avea, să nu prindză nici un lucru, iale ședzură mălcom. VARLAAM, C. 104. Să întăriră și nu mai vrură să șază mălcom. HERODOT (1645), 27, cf. 76. I-au trimis pre Gheorghie Ștefan Logofătul într-un rînd poroncindu-i să șază molcom. M. COSTIN, LET. I, 296/30. Așe-l amâgie boierii să șadză mîlcom, că l-or cere pe dînsul domnu. NECULCE, l. 168. Craiul nu șezu mîlcom. . . ci se sculă cu grele oști ungurești asupra lui Cazimir (începutul sec. XVIII). MAG. IST. IV, 343/2. Ba mai stai mulcom, Niculae, și nu te tot băga în răutățile oamenilor. REBREANU, R. II, 59, cf. 232. ♦ (Mai ales în legătură cu verbe de mișcare) Fără agitație; liniștit, domol, calm. [Bistrița] se lasă molcom, strîngîndu-și undele între două ziduri de codru și iese în luminiș. VLAHUȚĂ, R. P. 205. Crengile legănate altădată așa de molcom, plesnesc, trosnesc și se rup, zvîrlite cît colo. CONTEMPORANUL, V₂, 265. Hai dară, molcom așază-te-n scaun și ascultă-mi porunca. MURNU, I. 20. A vîslit cît a putut mai molcom. GALACTION, O. 152. Trăgea adînc fumul pînă în fundul pieptului, apoi îl slobozea încet afară, pufnind molcom cu buzele lui late. BART, E. 347. Spuma albă încalecă molcom răsturnarea valurilor. RALEA, O. 35. Boulenii chervanelor rumegînd molcom, cu ochii umezi. C. PETRESCU, A. R. 188. ◊ (Adjectival) O armonie de-amor și voluptate, Ca molcoma cadență a undelor pe lac. EMINESCU, O. I, 96. [Oltul] se odihnește, molcom și străveziu, pe largi așternuturi de nisip. VLAHUȚĂ, R. P. 114, cf. COȘBUC, AE. 101. Pe molcome vânturi Vin tainice cînturi Și glasuri ciudate. IOSIF, P. 80. Negura urzește, molcomă și mută, Noaptea nentreruptă. ARGHEZI, C. O. 155. În apa molcomă și neagră, reflexul luminilor săgeată o sîrmă de foc. C. PETRESCU, S. 33. Albinele dau iureș, trec molcumi cărăbuși. LESNEA, C. D. 52. Molcome, ardeau focurile în bivuacuri. CAMILAR, N. I, 107. Lumini molcome. BARANGA, V. A. 28. -Ș (Prin lărgirea sensului) Departe să m-ascund, In molcomul răpaos al liniștii. coșbuc, s. 58. Noaptea cădea cu încetul, într-un amurg de fevruarie molcom. D. ZAMFIRESCU, A. 168. În atmosfera molcomă și somnolentă, miresmele plutesc greoaie. ANGHEL-IOSIF, C. L. 230. După viața molcomă de la moșie, forfoteala aceasta îl obosea și-l întrista. REBREANU, R. I, 17, cf. C. PETRESCU, O. P. I, 27. Portul acesta molcom și indolent. . . conține în viața lui o bună parte din povestea pirateriei. V. ROM. februarie 1954, 195. ♦ (Adjectival, despre oameni) Cu caracter pașnic; bun, blînd. În inima lui acest om era molcom și înțelept. Îl dureau certurile cu frati-său. GALACTION, O. 144, cf. 96. De-i avan la inimă, o croiește pe mireasă de-a binele, iar de-i blajin și molcom, numai o milduiește cu harapnicul. SEVASTOS, N. 202. – Accentuat și: molcom. - Și: mólcum, mălcom, mălcum, múlcom, múlcum, (rar) mălcuma, mărcum, mîlcom adv. – Din bg. мълком. Cf. rus. молком, rom. m o a l e¹.

MOLCOMI vb. IV. 1. I n t r a n z. (Învechit) A sta nemișcat, neclintit. Și deaca am auzit cuvântul acesta, mi-am spart hainele meale. . . și zmulgeam perii capului mieu și den barba mea și șădeam mîlcomind (ș i a m s t a t î n c r e m e n i t B 1 938). BIBLIA (1 688), 341²/47. ♦ A sta în expectativă. Ci dar întru acești ani dentăi ai domniei lui, molcomind el ca să vază ce fac nemții și ungurii (începutul sec. XVIII). MAG. IST. I, 226/22. ♦ R e f l. A se încetini. Mersul spre înmulțirea populațiunii s-a molcomit. I. IONESCU, P. 188. 2. R e f l. și t r a n z. (Popular) A (se) liniști, a (se) potoli, a (se) calma. De veți mai îndrăzni a face ceva lucru nou în contra lui, nu vom agiuta mai mult, nici vom mulcumi mai mult lucrul și apăra pre voi. ȘINCAI, HR. II, 33/11. Să așteptăm până să vor mai mulcomi duhurile cele înfierbîntate. GT (1838), 52²/15. Acolo . . . petrecu el mai mult timp . . . pînă ce se mai molcomiră boierii. MARIAN, T. 152, cf. id. NU. 823. După ce i-am expus motivele. . . s-a molcomit. SBIERA, F. S. 259, cf. 157. Furia incendiului se mulcomise. REBREANU, R. II, 157. Mulcomindu-și puțin emoția, izbuti să-i spună rugător. . . id. P. S. 108. Încetul cu încetul mînia lui de profet supărat s-a mulcomit. V. ROM. ianuarie 1960, 20. Spune-mi: unde ții tu inimioara teu, că dacă aș ști-o eu unde-i apoi tot m-aș mai molcomi. SBIERA, P. 62, cf. 11. ◊ A b s o l. (Învechit, rar) Și vrînd să răsplătească Lupului și lui Buzdugan pentru răotățile ce făcuse . . . au socotit să-i ducă molcomind, să-i dea în mîinile pașăi (începutul sec. XVIII). MAG. IST. I, 279/14. 3. T r a n z. (Popular) A mîngîia; a îmbuna, a împăca; a convinge. Mulțime de paținachi au încungiurat Odriul. . . pre carii cu banii i-au mulcomit Briennie, de s-au tras de la cetate. ȘINCAI, HR. I, 207/3. Unii copii plîng mai încet, alții însă așa de tare, că nu ești în stare să-i molcomești. MARIAN, NA. 180, cf. id. O. I, 7. Și flămînde erau fetele văduvei Leanca, încît nici cu vorba, nici cu poveștile nu le-au putut mulcomi. CONV. LIT. XXVII, 216. Plînsetul lui mulcomit-a pe-ai noștri; și-amarul mîniei Stinsu-s-a-n pepturi. COȘBUC, AE. 31. [Fata] se mira ce are Cîinele și blîndă ea l-a mulcomit. id. P. I, 251. Ei, nu te necăji, nevastă tînără și frumoasă, spuse molcomind-o Goldiș. V. ROM. decembrie 1953, 67. Îndată i s-au și făcut Iui Busuioc o jale și un dor ca acela. . . Dară frate-său tot l-au mălcomit și l-au îndemnat ba cu una, ba cu alta. SBIERA, P. 101. Îi tot mulcămește ca să aștepte pînă se face ziuă, ș-apoi pe toți îi îndestulește. RETEGANUL, ap. CADE. Floricica-așa grăiește. Pe maică-sa mulcomește. ȘEZ. XII, 98. Baba, ca să-i molcomească, făcu o turtă de cenușă și o învălui în spuză, zicînd că le va da după ce să va coace. CĂTANĂ, P. B. II, 129. ◊ R e f l. Fata, auzind aceasta, se mai mulcomi puțin și începu a fi mai voioasă. MARIAN, O. II, 184. 4. I n t r a n z. (Învechit) A se supune, a se smeri. Greșit-ai, mîlcomeaște. BIBLIA (1 688), 3²/19. Cu cuviință iaste și a mîlcomi împreună cu unul sau cu doi (sfîrșitul sec. XVIII). CAT. MAN. II, 225. ♦ R e f l. A se linguși. Și eu voi înceape a mă mulcomi, să văd, au nu mi-ar fi ceva mai bine. ȚICHINDEAL, F. 104/13. – Prez. ind.: molcomesc. – Și: mulcomi, (învechit și regional) mălcomí, mîlcomi, (regional) molcumí (COV. LIT. XLIII, 926), mulcămí, (învechit) mulcumi vb. IV. – V. molcom.