mușina [At: SLAVICI, N. I., 36 / V: (reg) ~șuna / Pzi: mușin, (reg) mușiu / E: ns cf mișuna] 1-2 vti (Reg; d. animale; pan d. oameni) A mirosi, a adulmeca Si: (reg) a mușini (1). 3-4 vti (Reg; d. animale; pan d. oameni) A căuta. 5 vi (Ban) A mocoși. 5 vi (Reg) A pierde vremea. 7 (Reg) A umbla pe drumuri în zadar.

MUȘINA, mușin, vb. I. Tranz. (Regional, despre animale) A adulmeca, a mirosi. Cînele începu să mușine mălaiul. SLAVICI, N. I 36.

mușăță sf vz mușiță

mușină sf [At: PSALT. 221 / Pl: ~ni și (îrg) ~ne / E: cf pn muszyna] (Ent) 1 (Înv) Țânțar (Culex). 2 (Înv) Muscă (1) înțepătoare Si: mușiniță (4), mușiță (2). 3-4 (Îrg) Mușiță (2, 8-9). 5 Molie (1). 6 (Reg) Viermănar (Sarcophaga carnaris).

mușuna v vz mușina

MUȘINĂ s. f. (Mold.) 1. Țînțar. Vor cădea-n timpuri goale și mîncate de mușini, de păsări, de gadini spurcate. DOSOFTEI, PS. Era locul plin de viespi și tăuni și țînțari și mușine. DOSOFTEI, VS. 2. Grămăjoară de ouă depuse de unele muște. Ca la Endor pologi să dzacă, Muștile mușini într-înșii să facă. DOSOFTEI, PS. Etimologie: cf. pol. muszyna.

múșin, V. mușluĭesc.

múșină f., pl. e și ĭ (rudă cu mușiță). Vechĭ. Țînțar saŭ un fel de țînțar. Mușiță (oŭă de muscă).

múșiță f., pl. e (vsl. sîrb. bg. mušica, dim. d. muha, muscă). Vechĭ. Țînțar. Azĭ. Col. Oŭă de muscă depuse pe carne. Carnea a făcut mușiță, și-aŭ depus muștele oŭăle pe ĭa. – Și mușină, pl. ĭ și e (Dos.).

mușluĭésc v. intr. și tr. (var. din moșmonesc, moșcodesc. Cp. și cu molfăĭesc și ung. pesletni, a hoĭnări). Nord. Miros, adulmec, scotocesc, cotelesc, scromolesc umblînd după mîncare (ca porcu și cînele). – În Tel. bușluĭesc, (rev. I. Crg. 5, 220), în Meh. mufluĭesc, în Pt. mușuluĭesc, în Trans. amușuluĭesc (Sov. 236). Și mujluĭesc și (vest) múșin, a -á. V. mișun 2.

mușina (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 mușină, imperf. 3 pl. mușinau; conj. prez. 3 să mușine

mușina (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 mușină

mușina vb., ind. prez. 3 sg. mușină

MUȘINA vb. v. adulmeca, migăli, mirosi, mocăi, mocoși, moșmondi, moșmoni, ticăi.

mușina vb. v. ADULMECA. MIGĂLI. MIROSI. MOCĂI. MOCOȘI. MOȘMONDI. MOȘMONI. TICĂI.

MUȘINĂ s. v. molie, țânțar.

mușină s. v. MOLIE. ȚÎNȚAR.

mușină, mușini, s.f. (reg.) 1. țânțar; muscă. 2. mușiță. 3. molie. 4. viermănar.

MUȘINA, vb. „a adulmeca”. 1. Mușină Ignat, mold. (Sd V 224); Mușina f., mold. (Sur XVIII). 2. Cu grafia s pt. ș, în doc. lat.-ung.: Musinea, C. (Met 303).