MORAV, -Ă, moravi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană originară sau locuitor din Moravia. 2. Adj. Care aparține Moraviei sau moravilor (1), privitor la Moravia ori la moravi. – Din fr. morave. Cf. n. pr. Moravia.

morav, ~ă [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / Pl: ~i, ~e / E: Moravia] 1-4 smf, a (Persoană) care (face parte din populația de bază a Moraviei sau) este originară din Moravia. 5 smp Populație a Moraviei. 6-7 a Care aparține (Moraviei sau) moravilor (5). 8-9 a Privitor (la Moravia sau) la moravi (5). 10-11 a Specific (Moraviei sau) moravilor (5). 12-13 a Care provine (din Moravia sau) de la moravi (5).

MORAV, -Ă, moravi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Moraviei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Moraviei sau moravilor (1), privitor la Moravia sau la moravi. – Din fr. morave. Cf. n. pr. Moravia.

Moravi (Frații) m. pl. sectă religioasă derivând din secta Husiților și numită astfel după Moravia, locul unde s’au așezat în sec. XVII.

morav adj. m., s. m., pl. moravi; adj. f., s. f. moravă, pl. morave

morav adj. m., s. m., pl. moravi; adj. f., s. f. moravă, pl. morave

morav s. m., adj. m., pl. moravi; f. sg. moravă, g.-d. art. moravei, pl. morave

FRAȚII MORAVI, membri ai unei comunități protestante (Biserica moravă), avându-și originea în „Unitatea fraților husiți”, grupare apărută în cadrul reformei lui Jan Hus, din sec. 15, în Boemia și Moravia. S-au desprins din ramura taboriților, secta răspândindu-se în Europa, Indiile de Vest, America Latină, Africa, India, Tibet și S.U.A. Definitorii pentru f.m. sunt considerarea Sfintei Scripturi ca bază a învățăturii și unic îndreptar al vieții creștine, viața în comun și forma simplificată a liturghiei.

O, tempora! O, mores! (lat. "O, timpuri! O, moravuri!) – E strigătul de protest al lui Cicero, din Catilinare (I, 21 ș.a.), unde vestitul orator roman, pe atunci (anul 63 î.e.n.) consul, atacîndu-l pe Catilina, se ridica îngrozit contra complicităților care au făcut posibilă o conjurație ca aceea pusă la cale de Catilina, împotriva senatului roman. De asemenea, în Verrine (cap. XXV, paragr. 59, r. 1) referindu-se la lăcomia lui Verres care, în calitate de pretor al Siciliei, a despuiat monumentele de podoabele lor prețioase, a furat vase și odoare de aur și și-a însușit o avere uriașă, Cicero folosește din nou: O, tempora! O, mores! Vorba a rămas și e invocată atunci cînd vrem să arătăm în ce grad de decădere au ajuns uneori moravurile. LIT.