MORĂRIT s. n. 1. Meseria morarului; morărie. 2. Operație de măcinare a cerealelor (sau a altor materiale). ♦ Ramură industrială care se ocupă cu prelucrarea prin zdrobire și mărunțire a boabelor de cereale, producând făină, crupe, griș, orez decorticat etc. 3. Impozit care se plătea în trecut în Țările Române pe mori. – V. morări.

morărit sn [At: NECULCE, ap. LET. 304 / Pl: ~uri / E: morări] 1 Meserie a morarului¹ Si: (rar) morărie. 2 (Înv) Impozit care se percepea pe mori (1). 3-4 Operație de măcinare (a cerealelor sau) a altor materiale. 5 Ramură industrială care se ocupă cu prelucrarea prin zdrobire și mărunțire a boabelor de cereale, producând făină, crupe, griș, orez decorticat etc.

MORĂRIT s. n. 1. Meseria morarului; morărie. 2. Operație de măcinare a cerealelor (sau a altor materiale). ♦ Ramură industrială care se ocupă cu prelucrarea prin zdrobire și mărunțire a boabelor de cereale, producând făină, crupe, griș, orez decorticat etc. 3. Impozit care se plătea odinioară în țările românești pe mori. – V. morări.

MORĂRIT n. 1) Operație de măcinare a cerealelor. 2) Ocupația morarului; meseria de morar. /v. a morări

morări [At: SCRIBAN, D. / Pzi: ~resc / E: morar¹] 1 vi (Rar) A practica meseria de morar¹ (1). 2 vt (Reg) A bate foarte tare pe cineva. 3 vt (Fig) A plictisi pe cineva făcându-i mereu aceeași rugăminte.

MORARIT s. n. 1. Ocupația, meseria morarului. Trăiește din morărit. ♦ Operația de măcinare a cerealelor sau a altor materiale. 2. (Învechit) Impozit pe mori (introdus la noi în secolul al XVIII-lea).

MORĂRI, morăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A practica meseria de morar.

A MORĂRI ~esc intranz. rar A practica ocupația de morar. /Din morar

2) morărésc v. intr. Funcționez ca morar.

morărit s. n.

morărit s. n.

morărit s. n.

morări (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morăresc, 3 sg. morărește, imperf. 1 morăream; conj. prez. 1 sg. să morăresc, 3 să morărească

morări (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morăresc, imperf. 3 sg. morărea; conj. prez. 3 să morărească

morări vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. morăresc, imperf. 3 sg. morărea; conj. prez. 3 sg. și pl. morărească

MORĂRIT s. morărie.

MORĂRIT s. morărie.

MORĂRÍT s. n. 1. Ocupația, meseria morarului¹ (I 1); (rar) morărie. Cf. DM. 2. Impozit care se percepea pe mori (1). Au mai scădzut și desetina. . . și au rădicat țigănăritul și morăritul și prisăcăritul și cîrcimăritul, care le scornisâ Mihai Vodă. NECULCE, L. 304. Scos-au morărit, de toată moara cîte 2 ug[hi]. AMIRAS, LET. III, 131/11. Mai ia pe fiecare an cîte douăzeci de galbeni morărit de la morile de pe Siret. BUL. COM. IST. V, 154, cf. CADE, DM. - Pl.: (2) morărituri. – V. morări.

MORĂRÍ vb. IV. 1. I n t r a n z. (Rar) A practica meseria de morar¹ (I 1). Cf, SCRIBAN, D., GM. 2. T r a n z. (Regional) A bate foarte tare (pe cineva). Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. ♦ F i g. A plictisi, a zăpăci (pe cineva) făcîndu-i mereu aceeași rugăminte, a bate la cap (Sîngeorz Băi-Năsăud). Cf. PAȘCA, GL. Atîta m-o morărit, pînă m-am învoit cum o vrut el. id. ib. – Prez. ind.: morăresc. – V. morar¹.