monoverb sn [At: DEX / Pl: ~e / E: it monoverbo] 1 Joc distractiv care constă în a reprezenta un cuvânt prin litere combinate între ele sau cu figuri, sensul cuvântului reieșind din poziția elementelor componente. 2 (Îs) ~ cu incastru Monoverb (1) în care, prin introducerea unui cuvânt sau a unei litere într-o imagine, se obține un cuvânt nou. 3 (Îs) ~ epentetic Monoverb ilustrat prin două imagini, una numită „bază”, cealaltă „plus”, cuvântul „plus” introducându-se neschimbat între literele care formează cuvântul „bază”.

MONOVERB s.n. Joc distractiv care constă în a reprezenta un cuvînt prin litere combinate între ele sau cu figuri, sensul acestuia reieșind din poziția elementelor componente. ◊ Monoverb cu incastru = monoverb în care, prin introducerea unui cuvînt sau a unei litere într-o imagine, se obține un cuvînt nou; monoverb epentetic = monoverb ilustrat prin două imagini, una numită „bază”, iar cealaltă „plus”, cuvîntul „plus” introducîndu-se neschimbat între literele care formează cuvîntul „bază”. [Cf. gr. monos – unic, lat. verbum – cuvînt].

MONOVERB s. n. joc distractiv constând în a reprezenta un cuvânt prin litere combinate între ele sau cu figuri, sensul acestuia reieșind din poziția elementelor componente. o~ cu incastru = monoverb în care, prin introducerea unui cuvânt sau a unei litere într-o imagine, rezultă un cuvânt nou. (< it. monoverbo)

MONOVERB ~e n. Joc distractiv constând în reprezentarea unui cuvânt prin litere combinate sau prin figuri, sensul acestuia reieșind din poziția elementelor componente. /<it. monoverbo

monoverb s. n., pl. monoverbe

monoverb s. n., pl. monoverbe

monoverb s. n., pl. monoverbe