monoftongare sf [At: ROSETTI, L. R. I, 65 / Pl: ~gări / E: monoftonga] Reducere a unui diftong la o vocală.

MONOFTONGARE s. f. Acțiunea de a monoftonga.

MONOFTONGARE s.f. Acțiunea de a (se) monoftonga și rezultatul ei; reducere a unui diftong la un singur sunet. [< monoftonga].

monoftonga vr [At: SCL 1954, 343 / Pzi: ~ghează / E: fr monophtonguer] (D. diftongi) A se reduce la o singură vocală.

MONOFTONGA, monoftonghez, vb. I. Tranz. A reduce un diftong la un sunet simplu.

MONOFTONGA vb. I. tr., refl. (Despre diftongi) A (se) reduce la un sunet simplu; a deveni sau a face să devină monoftong. [P.i. 3, 6 -ghează. / < fr. monophtonguer].

MONOFTONGA vb. tr., refl. (despre diftongi) a (se) reduce la o singură vocală. (< fr. monophtonguer)

A SE MONOFTONGA pers. 3 se ~ghează intranz. (despre diftongi) A se reduce la o singură vocală. /<fr. monophtonguer

monoftongare (desp. -nof-ton-/-no-fton-) s. f., g.-d. art. monoftongării; pl. monoftongări

!monoftongare (-nof-ton-/-no-fton-) s. f., g.-d. art. monoftongării; pl. monoftongări

monoftongare s. f. (sil. mf. -fton-), g.-d. art. monoftongării; pl. monoftongări

monoftonga (a se ~) (desp. -nof-ton-/-no-fton-) vb. refl., ind. prez. 3 se monoftonghează, imperf. 3 pl. se monoftongau; conj. prez. 3 să se monoftongheze; ger. monoftongându-se

!monoftonga (a se ~) (-nof-ton-/-no-fton-) vb. refl., ind. prez. 3 se monoftonghează

monoftonga vb. (sil. mf. -fton-), ind. prez. 1 sg. monoftonghez, 3 sg. și pl. monoftonghează

MONOFTONGARE s. f. (< monoftonga < fr. monophtonguer): reducere a unui diftong la un singur sunet. Astfel diftongul ea din v. rom. feată s-a redus cu timpul la monoftongul a din modernul și actualul fată (el s-a păstrat însă în dialectul aromân), diftongii ea și oa din singularele ceartă și poartă se monoftonghează la sunetele e și o în pluralele certuri și porți.

MONOFTONGÁRE s. f. Faptul de a s e m o n o f t o n g a. Monoftongarea lui „ae” în „e” este notată într-un mare număr de inscripții. ROSETTI, L. R. I, 65. Monoftongarea (sub forma unui „e” deschis), începută, evident, mai de mult, era, în vremea lui Neculce, realizată pe deplin. SCL 1954, 341. – Pl.: monoftongări. – V. monoftonga.

MONOFTONGÁ vb. I. R e f l. (Despre diftongi) A se reduce la o singură vocală. Diftongul „ea” s-a monoftongat, transmițînd monoftongului „e” timbrul deschis al lui „a” dispărut. SCL 1954, 343. – Prez. ind. pers. 3: monoftonghează. – Din fr. monophtonguer.