moleșire sf [At: BIANU, D. S. 737 / V: (reg) ~lăș~ / Pl: ~ri / E: moleși] 1 Moleșeală (1). 2 Toropeală. 3 Boală infecțioasă a viermilor de mătase, care se manifestă prin colorarea lor în negru, prin lipsa poftei de mâncare și muierea corpului Si: flașerie.

MOLEȘIRE s. f. Faptul de a (se) moleși; toropeală, slăbiciune, moleșeală. (Cu pronunțare regională) Mîna ta cea tare cade de oboseală... și molășirea au intrat în lăcașul voinicilor. RUSSO, S. 127.

MOLEȘIRE, s. f. Faptul de a (se) moleși, moleșeală.

molăci v vz moleși

molășire sf vz moleșire

moleși vtr [At: HELIADE, O. I, 449 / V: (îvr) ~loși, (cscj) ~loșa, ~lișa, (reg) ~lăci v / Pzi: ~șesc / E: cf moale¹] 1-2 (A pierde sau) a face să piardă din puteri, din vlagă Si: a se muia, a se vlăgui. 3-4 (A face să fie cuprins sau) a fi cuprins de toropeală. 5-6 (îvr; îf moloșa, moloși) (A face să devină sau) a deveni moale¹ Si: a se muia.

molișa v vz moleși

moloșa v vz moleși

moloși v vz moleși

MOLEȘI, moleșesc, vb. IV. Refl. A fi cuprins de toropeală, de slăbiciune, a pierde din puteri; a-și pierde vlaga, a slăbi, a se muia. Tînărul se moleșește din toate-ncheieturile și se prăbușește pe prispă. CARAGIALE, O. I 371. ◊ Tranz. Ca un abur greu și înfierbîntat [căldura] îi îneca răsuflarea și-i moleșea trupul, fără să-l adoarmă. VLAHUȚĂ, O. A. 106.

MOLEȘI, moleșesc vb. IV. Refl. și tranz. A fi cuprins sau a face să fie cuprins de toropeală; a-și pierde sau a face sa-și piardă vlaga; a se muia, a slăbi. – Din moale.

A MOLEȘI ~esc tranz. A face să se moleșească. /cf. moale

A SE MOLEȘI mă ~esc intranz. A pierde vigoarea, căzând într-o stare de somnolență; a fi cuprins de moleșeală; a se înmuia. /cf. moale

moleșì v. 1. a (se) face moale; 2. fig. a efeminà, a ramoli.

moleșésc v. tr. (d. moale). Fac moale: a moleși cînepa. Fig. Răpesc energia, ramolesc: beția-l moleșește pe om. V. refl. Perd energia, mă ramolesc: s’a moleșit de beție. – Și moloșesc și moloșez.

moloșésc și -éz, V. moleșesc.

moleșire s. f., g.-d. art. moleșirii; pl. moleșiri

moleșire s. f., g.-d. art. moleșirii; pl. moleșiri

moleșire s. f., g.-d. art. moleșirii; pl. moleșiri

moleși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moleșesc, 3 sg. moleșește, imperf. 1 moleșeam; conj. prez. 1 sg. să moleșesc, 3 să moleșească

moleși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moleșesc, imperf. 3 sg. moleșea; conj. prez. 3 să moleșească

moleși vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moleșesc, imperf. 3 sg. moleșea; conj. prez. 3 sg. și pl. moleșească

moleși (conj. moleșească)

moleșesc, -șească 3 conj., -șeam 1 imp.

MOLEȘIRE s. v. moleșeală.

MOLEȘIRE s. lîncezeală, lîncezire, moleșeala. toropeală, toropire, (franțuzism rar) torpoare, (Munt. și Olt.) tîromeală. (Stare de ~.)

MOLEȘI vb. 1. v. blegi. 2. a (se) muia, a (se) vlăgui, (fig.) a (se) fleșcăi. (Efortul l-a ~.) 3. v. toropi.

MOLEȘI vb. 1. a se blegi, a se muia, (prin Transilv.) a se bălmăji, (fam.) a se bleojdi, (fig.) a se turti. (S-a ~ de tot din cauza febrei.) 2. a (se) muia, a (se) vlăgui, (fig.) a (se) fleșcăi. (Efortul l-a ~.) 3. a toropi. (Canicula îl ~.)

A se moleși ≠ a se împuternici, a se întări, a se învoinici

MOLEȘÍRE s. f. 1. Faptul de a (se) m o I e ș i; moleșeală (1). Nu ai nici o durere, ci numai o moleșire peste tot, care se aseamănă întrucîtva cu o stare de lene. BIANU, D. S. 737. Era cald și o moleșire plăcută pătrundea în trupuri. AGÎRBICEANU, A. 113. ♦ Lipsă de bărbăție, de vigoare. Molășirea au intrat în lăcașul voinicilor. RUSSO, S. 127. 2. Boală infecțioasă a viermilor de mătase, care se manifestă prin colorarea lor în negru, lipsă de poftă de mîncare și muierea corpului; flașerie. Cf. ENC. AGR. – Pl.: moleșiri. - Și: (regional) molășíre s.f. – V. moleși.

MOLEȘÍ vb. IV. R e f l. 1. A pierde din puteri, din vlagă, a se muia (6); a fi cuprins de toropeală, de slăbiciune, de sfîrșeală. Simț că genunchii de tot mi se moleșesc. HELIADE, O. I, 449, cf. POLIZU. Tînărul se moleșește din toate-ncheieturile și se prăbușește pe prispă. CARAGIALE, O. I, 223, cf. ALEXI, W. [Sitarul] se moleșește, pîlpîirea aripilor contenește și moare întinzîndu-se ca pentru o odihnă lungă. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 210. Picioarele i se tăiară în genunchi și tot corpul i se moleși de o toropeală grea, apăsătoare. REBREANU, NUV. 230. Slujnica să moleșește și adoarme ca moartă. MERA, L. B. 23, cf. MAT. FOLK. 645. ◊ T r a n z. f a c t. Mulțumirea ei adîncă o slăbea, o moleșea, o făcea să tremure. DELAVRANCEA, T. 223. Căldura. . . îi îneca răsuflarea și-i moleșea trupul fără să-l adoarmă. VLAHUȚĂ, O. A. I, 101. El ca șarpele se făcea, In cap se suia, Inima i-o coleșea, Corpul i-l moleșea. GRIGORIU-RIGO, M. P. I, 97. ♦ I n t r a n z. F i g. A nu moleși în buna stare de care se bucură. ap. IORDAN, L. R. A. 343. 2. (Învechit și regional, în formele moloșa, moloși) A deveni moale ¹ (I 1); a se muia (3). Stă inul sau cînepă răvilate două sau trei zile, ca să se mai moloșeză. I. IONESCU, c. 156/9, cf. LEXIC REG. 55. ◊ R e f l. p a s. Fig. Cu blîndețele ca bumbacul se moloșează și se îmblînzescu inimile domnilor. N. COSTIN, LET. II, 92/27. – Prez. ind.: moleșesc. – Și: (învechit și regional) moloși (SCRIBAN, D., LEXIC REG. 55) vb. IV, moloșá, molișá (JAHRESBER. XIX-XX, 164) vb. I, (regional) molăci (DENSUSIANU, Ț. H. 325) vb. IV. – Cf. m o a l e¹.