MOCĂIT, -Ă, mocăiți, -te, adj., s. m. și f. (Pop. și fam.) 1. (Persoană) care lucrează încet, fără spor, care acționează sau umblă încet. 2. (Persoană) care își pierde vremea cu nimicuri. [Pr.: -că-it] – V. mocăi.

mocăit, ~ă a [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~iți, ~e / E: mocăi] 1-2 smf, a (Pop) (Persoană) care lucrează încet, fără spor. 3-4 smf, a (Pop) (Persoană) care umblă încet. 5-6 smf, a (Pop) (Persoană) care pierde vremea cu nimicuri. 7 a (Olt) Trist.

MOCĂIT, -Ă, mocăiți, -te, adj., s. m. și f. 1. (Persoană) care lucrează încet, fără spor, care acționează sau umblă încet. 2. (Persoană) care își pierde vremea cu nimicuri. [Pr.: -că-it] – V. mocăi.

MOCĂIT, -Ă, mocăiți, -te, adj. Încet la treabă.

mocăi v [At: PONTBRIANT, D. / V: (reg) ~ăni, mogăi / Pzi: ~esc, mocăi / E: ns cf moacă] 1-2 vir (Pfm) A lucra încet, fără spor Si: (pop) a (se) moșmondi, a (se) mocoși. 3-4 vir (Pfm) A pierde vremea cu nimicuri Si: (reg) a mușlui, (pop) a tândăli. 5-6 vir (Reg; îf mogăi) A umbla încet. 7-8 vi (Olt) A da din cap în semn (de aprobare sau) de dezaprobare. 9 vi (Reg) A moțăi. 10 vi (Reg; d. foc) A mocni (1).

mocăni² v vz mocăi

mogăi v vz mocăi

MOCĂI, mocăi și mocăiesc, vb. IV. Refl. A lucra prea încet, a-și pierde vremea, a tîndăli.

A SE MOCĂI mă mocăi intranz. pop. 1) A lucra încet și fără spor; a migăli; a se mocoși; a bichiri. 2) A pierde timpul în zadar. /Orig. nec.

mocăì v. Mold. Tr. a migăi, a moțăi. [V. mocan].

mócăĭ și -ĭésc, V. mocoșesc.

mocoșésc v. tr. și intr. (cp. cu moacă și moșcondesc). Fam. Mă muncesc prea mult c’un lucru pînă să-l termin (mă bosîncesc, mă bosolesc, mă boțocănesc, mă bunghinesc): de un ceas tot mocoșeștĭ, și n’aĭ maĭ sfîrșit. V. refl. Nu te maĭ mocoși atîta c’o bĭată traducere! – În vest și mă mocăĭ și mă moșcăĭ. V. bălăbănesc.

mocăit (fam., pop.) adj. m., s. m., pl. mocăiți; adj. f., s. f. mocăită, pl. mocăite

mocăit (fam., pop.) adj. m., s. m., pl. mocăiți; adj. f., s. f. mocăită, pl. mocăite

mocăit adj. m., s. m., pl. mocăiți; f. sg. mocăită, pl. mocăite

!mocăi (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă mocăi, 3 se mocăie, imperf. 1 sg. mă mocăiam; conj. prez. 1 sg. să mă mocăi, 3 să se mocăie; imper. 2 sg. afirm. mocăie-te; ger. mocăindu-mă

!mocăi (a ~) (fam., pop.) vb., ind. prez. 3 mocăie, imperf. 3 sg. mocăia; conj. prez. 3 să mocăie

mocăi vb., ind. prez. 1 sg. mocăi/mocăiesc, 3 sg. și pl. mocăie/mocăiește, imperf. 3 sg. mocăia; conj. prez. 3 sg. și pl. mocăie/mocăiască; ger. mocăind

MOCĂIT adj. mocoșit, moșmondit, ticăit, (Mold.) chitcăit. (Un om ~.)

MOCĂIT adj. mocoșit, moșmondit, ticăit, (Mold.) chitcăit. (Un om ~.)

MOCĂI vb. v. ațipi, dormita, mocni, moțăi, picoti, piroti.

MOCĂI vb. a migăli, a (se) mocoși, a (se) moșmondi, a (se) moșmoni, a (se) ticăi, (pop.) a tândăli, (reg.) a migoroși, a moșinci, a moșoi, a moșorogi, a motroși, a mușina, (prin Transilv.) a se mighiti, a (se) moșogăi, (fam.) a moși. (Ce tot ~ acolo?)

mocăi vb. v. AȚIPI. DORMITA. MOCNI. MOȚĂI. PICOTI. PIROTI.

MOCĂI vb. a migăli, a (se) mocoși, a (se) moșmondi, a (se) moșmoni, a (se) ticăi, (pop.) a tîndăli, (reg.) a migoroși, a moșinci, a moșoi, a moșorogi, a motroși, a mușina, (prin Transilv.) a se mighiti, a (se) moșogăi, (fam.) a moși. (Ce tot ~ acolo?)

A se mocăi ≠ a se grăbi, a se pripi

mocăi (mocăiesc, mocăit), vb. – 1. A da din cap. – 2. A munci din greu. – 3. A lucra încet și fără spor. – Var. mogăi. Creație expresivă, pornind de la rădăcina moc-, cf. moacă. – Der. mocoși, vb. (a se speti; a munci fără spor), cu suf. expresiv -și (după Tiktin, legat de sl. mąka, cf. muncă; după Bogrea, Dacor., IV, 834, din rut. Makoša „zeița odihnei”); morcoși, vb. (Trans., a pune buceaua la butucul roții), cu r epentetic; morcoașe, s. f. (Trans., bucea); morcoti, vb. (înv., a bolborosi), cf. Iordan, BF, 194 (după Tiktin, din pol. markotač; după Candrea, din rut. morkotati; după Scriban, din rut. morkotiti); mogoroji (var. mogorogi), vb. (a căra; a bolborosi, a mormăi), pe care Cihac, II, 516 îl pune în legătură cu mag. mocorogni „a se bîlbîi” și Scriban cu mag. megmorogni „a grohăi”; mogorog, s. m. (Mold., persoană nemulțumită); morocăni, vb. (a bombăni, a dojeni), pe care Cihac, II, 516 îl lega de mag. morgolodni, Tiktin cu sl. mrŭknąti „a întuneca” și Scriban cu mag. morogni; morocăneală, s. f. (bombănit); morocănos, adj. (nemulțumit; ursuz, posac); modoși, vb. (Banat, a lenevi).

mocăit, -ă, mocăiți, -te adj. 1. care lucrează încet / fără spor; care umblă încet 2. care își pierde vremea cu nimicuri

mocăi, mocăi v. r. 1. a lucra încet / fără spor; a se mișca încet 2. a pierde vremea cu nimicuri

MOCĂÍT, -Ă adj. 1. (Adesea substantivat) (Persoană) care lucrează încet, fără spor, care umblă încet, m o c o ș i t; (persoană) care pierde vremea cu nimicuri. Cf. PONTBRIANT, D. Da mocăit mai ești ! SĂGHINESCU, v. Nu fi mocăit, umblă repede, că sîntem grăbiți ! BRĂTESCU-VOINEȘTI, P. 58. N-ari spor la triabî, îi mocăit. ALR I 1 323/590, cf. ALR SN III h 777. 2. (Prin nord-estul Olt.) Trist. CIAUȘANU, GL. – Pl.: mocăiți, -te. – V. mocăi.

MOCĂÍ vb. IV. 1. I n t r a n z. și r e f l. A lucra încet, fără spor; a (se) moșmondi (1), a (se) mocoși. Cf. PONTBRIANT, D., ȘĂINEANU, D. U. La o păreche de papuci mocăiești o săptămână întreagă. ap. TDRG. ♦ A pierde vremea cu nimicuri; a tîndăli, (regional) a mușlui; (2). GR., S. VI, 240, cf. ALR SN III h 777. ♦ (Regional; în forma mogăi) A umbla încet (Sălcioara-Găiești). COMAN, GL. . I n t r a n z. (Olt.) A da din cap (în semn de aprobare sau de dezaprobare). Cf. VÎRCOL, V. 96, PAȘCA, GL. Mocăne din cap așa că i-a plăcut lucru. ALR II 3 257/812, cf. 4 421/848, ALR II/I h 3. 3. I n t r a n z. (Regional) A moțăi, a dormita. Cf. ȘĂINEANU, D. U., H XVII 177. Nu tot mocăi, mai bine culcă-te. VICIU, GL., cf. ALR II/I h 104. 4. I n t r a n z. (Regional, despre foc) A arde înfundat; a mocni (1) (Vîlcele-Turda). MAT. DIALECT, I, 80. – Prez. ind.: mocăiesc și mócăi. – Și: (regional) mocăní, mogăí vb. IV. – Etimologia necunoscută. Cf. m o a c ă.