MOȚĂIT s. n. Moțăială. – V. moțăi.

moțăit², ~ă a [At: AGÂRBICEANU, D. Ț. 129 / V: ~țoiat / Pl: ~iți, ~e / E: moțăi²] (Trs) Ud leoarcă.

moțăit¹ sn [At: DELAVRANCEA, T. 89 / E: moțăi¹] Moțăială (3).

MOȚĂIT, moțăituri, s. n. Moțăială. – V. moțăi.

MOȚĂIT s. n. Moțăială. Noaptea, nu mai vezi moțăitul prefăcut al cocoanelor. DELAVRANCEA, la CADE.

MOȚĂI, moțăi, vb. IV. Intranz. 1. A ațipi șezând; a dormi ușor și intermitent; a picoti, a dormita. 2. A da din cap (în semn de afirmație, de salut, de mustrare). [Prez. ind. și: moțăiesc] – Moț¹ + suf. -ăi.

moțăi¹ [At: GOLESCU, Î, 38 / Pzi: moțăi și (rar) ~iesc / E: moț¹ + -ăi] 1 vt (Reg; fig) A dezmierda. 2 vi A ațipi șezând sau stând în picioare, a dormi ușor și intermitent Si: a picoti, a piroti, a dormita, (reg) a mătăli, (nob) a moșăi. 3 vi A da ușor și repetat din cap în semn de aprobare, de salut, de mustrare etc. 4 vr (Reg; csnp) A-și da aere.

moțăi² vtr [At: VICIU, S. GL. / Pzi: moțăi / E: nct] (Trs; Olt) 1-2 A (se) uda foarte tare.

moțoiat, ~ă a vz moțăit²

MOȚĂI, moțăi, vb. IV. Intranz. 1. A ațipi șezând; a adormi ușor și intermitent; a picoti, a dormita. 2. A da din cap (în semn de afirmație, de salut, de mustrare). [Prez. ind. și: moțăiesc] – Moț¹ + suf. -ăi.

MOȚĂI, moțăi, vb. IV. Intranz. 1. A ațipi șezînd; a picoti, a piroti, a dormita. Ion începu să moțăie pe scîndura căruței. DUMITRIU, N. 200. Toată noaptea trecută moțăisem ghemuit în unghiul unui vagon. CARAGIALE, O. II 12. Neamțul moțăia călare și calul își urma calea în ticnă. ODOBESCU, S. III 191. 2. (Determinat prin «din cap») A da din cap (în semn de afirmare sau de salut). Ceilalți visau, moțăind din cap a încuviințare. DUMITRIU, N. 183. Poetul a salutat în dreapta și-n stînga; unii tot i-au moțăit din cap; dar alții, parcă nici nu-l văzuseră. CARAGIALE, O. I 380. – Prez. ind. și: moțăiesc (GALACTION, O. I 269).

A MOȚĂI moțăi intranz. 1) A ațipi, la intervale scurte, șezând sau stând în picioare; a dormita; a piroti; a picoti; a somnola. 2) A da ușor din cap (în semn de salut, de aprobare etc.). /moț + suf. ~ăi

moțăì v. a clătina încet capul de somn. [Origină necunoscută].

móțăĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (ung. moccanni. Cp. cu bîțîĭ). Vest. Clatin capu de somn, pirotesc, picur.

moțăit s. n.

moțăit s. n.

moțăit s. n.

moțăi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. moțăi, 3 moțăie, imperf. 1 moțăiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să moțăi, 3 să moțăie

moțăi (a ~) vb., ind. prez. 3 moțăie, imperf. 3 sg. moțăia; conj. prez. 3 să moțăie

moțăi vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. moțăie, imperf. 3 sg. moțăia

moțăi (ind. prez. 1 sg. moțăi, 3 sg. și pl. moțăie)

moțăesc, -țăe 3, -țăiam 1 imp.

MOȚĂIT s. v. ațipire.

MOȚĂIT s. ațipeală, ațipire, dormitare, moțăială, moțăire, moțăitură, picoteală, picotire, piroteală, pirotire, somnolență, toropeală, (rar) somnie, (reg.) picuială, pioceală, somnoreală, (Mold.) clipoceală, clipocire, (prin Munt.) pircoteală, pircotit, (înv.) somnoroșie. (Stare de ~.)

MOȚĂI vb. v. ațipi.

MOȚĂI vb. a ațipi, a dormita, a picoti, a piroti, (livr.) a somnola, (înv. și reg.) a aromi, a somnora, (reg.) a ajumi, a mătăli, a mocăi, a ochi, a picura, a pircoti, (Transilv.) a chircoti, (Mold.) a clipoci, (prin Olt.) a mocota, (Transilv.) a știulbica. (Bătrînul ~ pe scaun.)

moțăit, -ă, moțăiți, -te, adj. (reg.) ud leoarcă.