MOȘTENIRE, moșteniri, s. f. Faptul de a moșteni. 1. Transmitere a patrimoniului unei persoane decedate către una sau mai multe persoane în viață, în temeiul legii, al unui testament sau al unui contract de donație de bunuri viitoare. 2. Fig. Patrimoniu de valori morale, idei, fenomene culturale, intelectuale, artistice care se transmit de la o generație la alta. ♦ P. ext. Caracter fizic, însușiri care se transmit ereditar. – V. moșteni.

moștenire sf [At: BIBLIA (1688), 1162/50 / Pl: ~ri / E: moșteni¹] 1 Drept de succesiune. 2 (Ccr) Totalitate a bunurilor materiale rămase de la o persoană decedată și intrate în posesiunea altcuiva Si: patrimoniu, succesiune, (îvp) moșie¹ (1). 3 (Prc) Bun obținut prin drept succesoral Si: (îrg) moștină¹ (1), (îvr) moșnenie, moștenie, nemestnicie. 4 (Îla) De ~ Ereditar. 5 (Fig) Patrimoniu cultural, calități intelectuale, morale, artistice care se transmit de la o generație la alta. 6 (Pex) Însușire, caracter fizic care se transmite ereditar Vz ereditate. 7 (Reg; csc) Strămoși. 8 (Csc; bis) Șir de urmași. 9 (îrg) Țară.

MOȘTENIRE, moșteniri, s. f. Faptul de a moșteni. 1. Drept de succesiune; (concr.) totalitatea bunurilor rămase de la o persoană decedată și intrate în posesiunea altcuiva; p. restr. bun obținut prin drept succesoral. 2. Fig. Patrimoniu cultural, bunuri morale, intelectuale, artistice care se transmit de la o generație la alta. ♦ P. ext. Caracter fizic, însușiri care se transmit ereditar. – V. moșteni.

MOȘTENIRE, moșteniri, s. f. 1. Avere, bunuri materiale rămase de la o persoană decedată și intrate în posesia altcuiva. Moștenire să rămîie după el, nu era de unde. ANGHEL, PR. 63. Uite, avem de moștenire de la tata o pereche de opinci. ISPIRESCU, L. 215. ◊ Expr. A lăsa moștenire = a transmite cuiva un bun după moarte. Buzduganul ista îl avem lăsat moștenire de la strămoșul nostru. CREANGĂ, P. 57. Ștefan după moarte lăsă moștenire Arcul său și cupa l-astă mînăstire. BOLINTINEANU, O. 54. 2. Fig. Bunuri, morale, intelectuale, artistice, idei, fenomene de cultură etc. primite de la înaintași. N-a iertat soarta să-ncununi a ta dorință Și-al tău nume moștenire libertății să îl lași. ALEXANDRESCU, P. 133.

MOȘTENIRE ~i f. 1) Bunuri materiale rămase de la o persoană decedată și transmise altei (sau altor) persoane rămase în viață. 2) fig. Valorile morale, culturale, artistice, care se transmit de la o generație la alta. /v. a moșteni

moștenire f. 1. succesiune în averea provenită dela alții; 2. lucru moștenit.

moșteníre f. Acțiunea de a moșteni, ereditate. Lucru moștenit. V. patrimoniŭ, succesiune.

MOȘTENI, moștenesc, vb. IV. Tranz. 1. A dobândi un bun, un patrimoniu, o avere etc., prin moștenire. ♦ A deveni succesorul, moștenitorul cuiva. ♦ P. ext. A deține pe cale ereditară o însușire, o caracteristică etc. 2. P. gener. A obține, a dobândi. – Din moștean.

moșteni² vi [At: ALR SN III, h 777/316 / Pzi: ~nesc / E: nct] (Reg) A mocoși.

moșteni¹ [At: CORESI, EV. 403 / V: (îrg) muștini / Pzi: ~nesc / E: moștean] 1 vt A primi un bun pe cale de succesiune Si: (înv) a moșneni. 2 vt A dobândi prin testament. 3 vt (C. i. oameni) A deveni succesorul, moștenitorul (1) cuiva la posesiunea unor bunuri, a unor drepturi. 4 vt A deține pe cale ereditară o însușire, o caracteristică etc. 5 vtf (înv) A pune pe cineva în stăpânirea unui bun Si: a dărui. 6 vt (Îrg) A pune stăpânire pe ceva. 7 vt A obține. 8 vi (Reg) A fî originar din...

muștini v vz moșteni

MOȘTENI, moștenesc, vb. IV. Tranz. 1. A primi un bun pe cale de succesiune, a dobândi prin testament. ♦ A deveni succesorul, moștenitorul cuiva. ♦ P. ext. A deține pe cale ereditară o însușire, o caracteristică etc. 2. P. gener. A obține, a dobândi. – Din moștean.

MOȘTENI, moștenesc, vb. IV. Tranz. 1. A primi ceva ca moștenire, a dobîndi prin testament. A moștenit o casă. ▭ [Boierii] nu erau o clasă nobiliară ca în Europa, ei n-aveau... dreptul d-a fi singuri proprietari de pămînt, d-a moșteni titluri și slujbe. BĂLCESCU, O. II 14. ◊ Fig. (Cu privire la tradiții, limbă, obiceiuri, însușiri) Curaj dar, scumpii mei amici; aveți o frumoasă campanie de făcut, aveți de apărat tezaurul cel mai scump ce ați moștenit de la strămoși, limba, ALECSANDRI, S. 50. ♦ A înlocui pe cineva în calitate de stăpîn, a deveni moștenitorul cuiva. A moștenit pe fratele său. 2. Fig. (Cu privire la o noțiune temporală) A urma. Un an vine, trece, ș-alt an îl moștenește. ALEXANDRESCU, M. 4.

A MOȘTENI ~esc tranz. 1) (bunuri, patrimonii, titluri etc.) A primi prin succesiune; a căpăta prin testament. 2) (calități, caracteristici) A deține prin ereditate. /Din moștean

moștenì v. a căpăta prin succesiune: a moștenit toată averea.

2) moștenésc și (vechĭ) moșnenésc v. tr. (d. moșnean, moștean). Capăt pin moștenire, îmĭ rămîne de la un mort: a moșteni de la părințĭ o casă, (fig.) un talent, o boală.

moștenire s. f., g.-d. art. moștenirii; pl. moșteniri

moștenire s. f., g.-d. art. moștenirii; pl. moșteniri

moștenire s. f., g.-d. art. moștenirii; pl. moșteniri

moșteni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moștenesc, 3 sg. moștenește, imperf. 1 moșteneam; conj. prez. 1 sg. să moștenesc, 3 să moștenească

moșteni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moștenesc, imperf. 3 sg. moștenea; conj. prez. 3 să moștenească

moșteni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moștenesc, imperf. 3 sg. moștenea; conj. prez. 3 sg. și pl. moștenească

MOȘTENIRE s. (JUR.) patrimoniu, succesiune, (înv. și pop.) moșie, (înv. și reg.) miraz, moștină, rămășiță, (înv.) clironomie, dostoianie, moșnenie, moștenie, nemestnicie, rămas.

MOȘTENIRE s. (JUR.) patrimoniu, succesiune, (înv. și pop.) moșie, (înv. și reg.) miraz, moștină, rămășiță, (înv.) clironomie, dostoianie, moșnenie, moștenie, nemestnicie, rămas.

MOȘTENI vb. 1. (JUR.) (rar) a succeda, (înv.) a clironomisi, a mărădui, a moșneni. 2. a apuca. (Obicei ~ de la strămoși.)

MOȘTENI vb. 1. (JUR.) (rar) a succeda, (înv.) a clironomisi, a mărădui, a moșneni. 2. a apuca. (Obicei ~ de la strămoși.)

MOȘTENI, com. în jud. Teleorman, situată în Câmpia Găvanu-Burdea, pe stg. râului Câlniștea; 1.798 loc. (2000). Expl. de petrol. Creșterea bovinelor.