moștenesc, ~ească a [At: PISCUPESCU, O. 26/8 / Pl: ~ești / E: moștean + -esc] (Înv) Răzeșesc.

MOȘTENESC, -EASCĂ, moștenești, adj. (Învechit) De moștean (2); răzeșesc. Mihai-vodă Viteazul hotărîse să înființeze oraș din satul moștenesc al Ploieștilor. La TDRG.

moștenesc a. ereditar: dușmanul moștenesc al legii BĂLC.

1) moștenésc și moșnenésc, -eáscă adj. De moșnean, de răzeș: pămînt moșnenesc.

2) moștenésc și (vechĭ) moșnenésc v. tr. (d. moșnean, moștean). Capăt pin moștenire, îmĭ rămîne de la un mort: a moșteni de la părințĭ o casă, (fig.) un talent, o boală.

MOȘTENI, moștenesc, vb. IV. Tranz. 1. A dobândi un bun, un patrimoniu, o avere etc., prin moștenire. ♦ A deveni succesorul, moștenitorul cuiva. ♦ P. ext. A deține pe cale ereditară o însușire, o caracteristică etc. 2. P. gener. A obține, a dobândi. – Din moștean.

moșteni² vi [At: ALR SN III, h 777/316 / Pzi: ~nesc / E: nct] (Reg) A mocoși.

moșteni¹ [At: CORESI, EV. 403 / V: (îrg) muștini / Pzi: ~nesc / E: moștean] 1 vt A primi un bun pe cale de succesiune Si: (înv) a moșneni. 2 vt A dobândi prin testament. 3 vt (C. i. oameni) A deveni succesorul, moștenitorul (1) cuiva la posesiunea unor bunuri, a unor drepturi. 4 vt A deține pe cale ereditară o însușire, o caracteristică etc. 5 vtf (înv) A pune pe cineva în stăpânirea unui bun Si: a dărui. 6 vt (Îrg) A pune stăpânire pe ceva. 7 vt A obține. 8 vi (Reg) A fî originar din...

muștini v vz moșteni

MOȘTENI, moștenesc, vb. IV. Tranz. 1. A primi un bun pe cale de succesiune, a dobândi prin testament. ♦ A deveni succesorul, moștenitorul cuiva. ♦ P. ext. A deține pe cale ereditară o însușire, o caracteristică etc. 2. P. gener. A obține, a dobândi. – Din moștean.

MOȘTENI, moștenesc, vb. IV. Tranz. 1. A primi ceva ca moștenire, a dobîndi prin testament. A moștenit o casă. ▭ [Boierii] nu erau o clasă nobiliară ca în Europa, ei n-aveau... dreptul d-a fi singuri proprietari de pămînt, d-a moșteni titluri și slujbe. BĂLCESCU, O. II 14. ◊ Fig. (Cu privire la tradiții, limbă, obiceiuri, însușiri) Curaj dar, scumpii mei amici; aveți o frumoasă campanie de făcut, aveți de apărat tezaurul cel mai scump ce ați moștenit de la strămoși, limba, ALECSANDRI, S. 50. ♦ A înlocui pe cineva în calitate de stăpîn, a deveni moștenitorul cuiva. A moștenit pe fratele său. 2. Fig. (Cu privire la o noțiune temporală) A urma. Un an vine, trece, ș-alt an îl moștenește. ALEXANDRESCU, M. 4.

A MOȘTENI ~esc tranz. 1) (bunuri, patrimonii, titluri etc.) A primi prin succesiune; a căpăta prin testament. 2) (calități, caracteristici) A deține prin ereditate. /Din moștean

moștenì v. a căpăta prin succesiune: a moștenit toată averea.

moștenesc (înv., reg.) adj. m., f. moștenească; pl. m. și f. moștenești

moștenesc (înv., reg.) adj. m., f. moștenească; pl. m. și f. moștenești

moștenesc adj. m., f. moștenească; pl. m. și f. moștenești

moșteni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moștenesc, 3 sg. moștenește, imperf. 1 moșteneam; conj. prez. 1 sg. să moștenesc, 3 să moștenească

moșteni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moștenesc, imperf. 3 sg. moștenea; conj. prez. 3 să moștenească

moșteni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. moștenesc, imperf. 3 sg. moștenea; conj. prez. 3 sg. și pl. moștenească

MOȘTENESC adj. v. moșnenesc, răzeșesc.

moștenesc adj. v. MOȘNENESC. RĂZEȘESC.

MOȘTENI vb. 1. (JUR.) (rar) a succeda, (înv.) a clironomisi, a mărădui, a moșneni. 2. a apuca. (Obicei ~ de la strămoși.)

MOȘTENI vb. 1. (JUR.) (rar) a succeda, (înv.) a clironomisi, a mărădui, a moșneni. 2. a apuca. (Obicei ~ de la strămoși.)

MOȘTENI, com. în jud. Teleorman, situată în Câmpia Găvanu-Burdea, pe stg. râului Câlniștea; 1.798 loc. (2000). Expl. de petrol. Creșterea bovinelor.