MIAZĂ² s. f. (Înv. și pop.) Mijloc (al zilei sau al nopții). ◊ Expr. Ziua (la) miaza mare = în plină zi, la amiază. [Ih.: mi-a-] – Lat. media.

miază sfs [At: URECHE, ap. LET. I, 200/20 / E: ml media] 1-2 (Îvp) Mijloc (al zilei sau) al nopții, aproximativ la ora 12. 3 (Îlav) Ziua (la) ~za mare În mijlocul zilei. 4 (Reg; îs) ~ cale (sau cărare) Punct situat aproximativ la mijlocul drumului. 5 (Îrg; îs) ~ coastă Punct situat aproximativ la mijlocul unei coaste de munte sau de deal. 6 (Pop; îs) ~ păresimi sau păreasimă, păreasime, păreasă, păresie, păresii) sau miezele păresimilor (sau părese) Mijloc al Postului mare, care cade întotdeauna miercurea, în a patra săptămână din post. 7 (Înv; nob; îc) ~-vară Perioadă centrală a verii, când temperatura și luminozitatea ajung la valori maxime.10 Miazăzi (1-3).

MIAZĂ² s. f. sg. (Înv. și pop.) Mijloc (al zilei sau al nopții). ◊ Expr. Ziua (la) miaza mare = în plină zi, la amiază. – Lat. media.

MIAZĂ s.f. (Med.) Boală provocată de larvele unor muște, care se localizează în diferite țesuturi sau cavități. [Pron. mi-a-. / < fr. myiase, cf. gr. myia – muscă].

MIAZĂ s. f. plagă superficială provocată de larvele unor muște. (< fr. myiase)

mĭază-, V. mează-.

MIAZĂNOAPTE s. f. 1. Unul dintre cele patru puncte cardinale, aflat în direcția Stelei Polare, nord; p. ext. parte a globului pământesc, a unui continent, a unui oraș etc. situată spre acest punct cardinal. ♦ Lumea, popoarele din țările, ținuturile etc. situate în (sau spre) nord. 2. (Înv. și pop.) Miezul nopții. – Lat. mediam noctem.

amiaz sm vz amiază

amiază [At: PSALT. SCH. 169/18 / V: amiaz sn, (reg) ~z sn, (reg) amiez sn, (reg) ~azi^[1] sf, ~zizi, ~ăzi sf, (înv; art) ~zădza^[2] sf, ~ăzia sf / Pl: ~iezi, ~ieze / E: lat meridies, cf alb mjezdite] 1 av (Pop; uneori cop de zi) Momentul înălțării maxime a Soarelui deasupra orizontului (corespunzător aproximativ orei 12). 2 av (Îvp; îlav) Cruce-~(zi) La zenit. 3 sf Timpul de la mijlocul zilei. 4 av (Îlav) În (sau întru, la) ~(zi) Amiază (1). 5 av (Înv; îlav) Pe la (sau către, spre) ~(zi) Către amiază (1). 6 (Îlav) După ~(zi) După amiază (1). 7 sm (Îvp; îlav) Deasupra ~zului La zenit. 8 av (Pop; îlav) De ~(zi) în jurul amiezii (1). 9 av (Mol; îalav) După-amiază (1). 10 av (Pop; îlav) De ~(zi) De prânz. 11 sf sau sn (îlav) Ziua la (sau în) ~za (sau ~zul) (cea sau cel) mare în plină zi. 12 sf (îlav) Ziua în ~ albă La prânz. 13 sf (Reg; îs) ~za oilor Timpul cuprins între ora 9 și ora 11 Cf miezul-zilei, sub amiază. 14 sf (Fig) Jumătatea vieții. 15 sf (Cct) Zenit. 16 sf (Reg; ccr) Masă principală care se ia aproximativ la jumătatea zilei Si: prânz. 17 (înv; îs) Miazănoapte Sud. 18 sn (Reg; îf amiez) Loc unde stau vitele la amiază (1). corectat(ă)

amiazăzi av, sf vz amiază

amiazăzia sf vz amiază

amiazi av vz amiază

amiazizi sf vz amiază

amiez¹ sn vz amiază

miazănoapte sfs [At: COD. VOR. 16/15 / E: lat mediam noctem] 1 (Îrg) Mijloc al nopții, la ora 12 din noapte Si: miezul nopții 2 Punct cardinal opus sudului, care se află în direcția stelei polare Si: nord. 3 (Pex) Parte a globului pământesc, a unui continent, a unei țări, a unui oraș etc. situată spre miazănoapte (2). 4 Ținut nordic. 5 (Pex) Popoare din țările sau din ținuturile situate în nord. 6 (Mtp) Personaj malefic bântuind la miezul nopții. 7 (Bot; Ban) Sor-cu-frate (Melampyrum nemorasum). 8 (Bot; Trs) Condroniu (Melampyrum arvense). 9 (Bot; Trs) Ciormoiag (Melampyrum cristatum).

AMEAZĂ... = AMIAZI...

AMIAZ(Ă) 👉 AMIAZI.

†AMIAZĂNOAPTE = MIAZĂNOAPTE.

AMIAZI, AMIAZĂ l. adv. 📆 1 Ora 12 din zi (‼ întrebuințat singur): Și umbra o înghite cînd ziua e amiază (ALECS.) ¶ 2 (De obiceiu în loc. adv.): la ~; în ~: proverb Pînă să zică „bou breaz”, Vine soarele la amiazi (ZNN.), se zice despre cineva încet la vorbă, la lucru, tembel; de ~; spre ~; către ~; pe (la) ~; după ~; sub ~ Trans. Mold. (HASD.), pe la 1 după amiazi ¶ 3 Cruce ~, tocmai la ora 12: cînd soarele e cruce ~. II. AMIAZI, AMIAZ sbst., AMIAZĂ sf. 1 Timpul de la ora 12 din zi; locul pe care-l ocupă pe cer soarele la această oră: tocmai cînd soarele e deasupra amiazului (ODOB.); era trecut de amiază (CRG.) ¶ 2 Pe la (o) amiază: ne-am pomenit pe la o amiază la Hanul Grecilor (VLAH.) ¶ 3 Amiazul mare: cînd fu la amiazul mare, fugarul stătu locului (ODOB.) ¶ 4 Ziua în (sau la) amiaza mare: se ridică o negură ziua în amiaza mare, de nu se vedea om cu om (ISP.) ¶ 5 Amiaz(ă), mîncarea de la 12, prînzul; a face amiaza sau amiazul, a prînzi ¶ 6 🌍 Amiazi, Sud: pe un deal despre amiazi a statului Șuharăul se găsește o piatră în patru muchi (ODOB.) (👉 NĂMIEZI, NAMIAZĂ) [amiazăzi].

MIAZĂNOAPTE s. f. 1. Unul dintre cele patru puncte cardinale, aflat în direcția stelei polare, nord; p. ext. parte a globului pământesc, a unui continent, a unui oraș etc. situată spre acest punct cardinal. ♦ Lumea, popoarele din țările, ținuturile etc. situate în (sau spre) nord. 2. (Înv. și pop.) Miezul nopții. – Lat. mediam noctem.

AMIAZĂ, amiezi, s. f. (Și în forma amiazi) 1. Mijlocul zilei, momentul înălțării maxime a soarelui deasupra orizontului (corespunzător orei 12). Amiaza urcă spre amurg. În parc, alături, cîntecele curg. POEZ. N. 293. Văzduhul neclintit al amiezii ne cocea ca în cuptor. SADOVEANU, N. F. 73. (Precedat de prepoziții, în loc. adv.) La (sau, mai rar, în) amiază = la ora 12 din zi, la prînz. Ne așezăm, ca și la amiază, în jurul mesei. STANCU, D. 37. În amiazi, venind pe vale, Întîlnii pe Lina-n cale. COȘBUC, P. I 49. Îi zise că tocmai la amiazi, cînd va fi soarele în cruci, să înalțe o prăjină. ISPIRESCU, L. 127. După amiază = după ora 12 din zi, după prînz. A fost pe la mine ieri după amiază. ◊ Eu gîndesc... pe după amiază să-ți pun de-a binele nora în Piatră. CREANGĂ, P. 115. (Substantivat) Am lucrat o după-amiază întreagă. Înainte de amiază = înainte de ora 12 din zi, înainte de prînz. Era într-o duminică, înainte de amiază. PAS. L. I 8. Pe la (sau către, aproape de sau, regional, de) amiază = pe la ora 12 din zi, cam în timpul prînzului. Cătră amiază mă întorceam de la gimnaziu mormăind o declinare elină. SADOVEANU, N. F. 32. Am ajuns aproape de amiază. CAMIL PETRESCU, U. N. 203. Nu mai era de chip să doarmă cum dormea alte dăți, pînă pe la amiază. CREANGĂ, P. 264. De amiază, cînd a veni cerbul aici la izvor să beie apă... să ieși încetișor. CREANGĂ, P. 225. ◊ Loc. adj. De amiază = de prînz, de la ora prînzului. Mi-e sufletul în soarele de-amiază Pe holde risipit ca vîntul cald. BENIUC, V. 55. Adîncurile zării se tot îndepărtează, Plutind ca niște ape în arșița de-amiază. IOSIF, P. 88. Gheorghe Geantă... pe mine, nemernicul, m-a adus de multe ori cu vînat, la conacul de amiazi. ODOBESCU, S. III 15. ◊ Expr. Ziua (sau ziua-n) amiaza (regional miaza) mare = în plină zi, în toiul zilei. Mă duc, ziua miaza mare, la moș Vasile... să fur niște cireșe. CREANGĂ, A. 47. Hai scoală... e ziua-n amiaza mare. EMINESCU, N. 12. Bietul frate-meu... îmi spusese cu adevărat că aici se fac multe pozne ziua miaza mare; iar de cele ce se întîmplă noaptea nu mi-a pomenit. ALECSANDRI, T. I 84. 2. Locul unde ajunge soarele pe cer la ora 12 din zi; zenit. Soarele era aproape la amiază. BUJOR, S. 82. Cînd era soarele în amiazi, firea tăcea. EMINESCU, N. 12. ◊ Fig. Pentru mine a trecut soarele de amiază, am început a îmbătrîni. SADOVEANU, O. I 499. ◊ Loc. adv. (în forma amiaz) Deasupra amiazului = la zenit. Tocmai cînd soarele e d-asupra amiazului... [căruța] sosește la locul de întîlnire al vînătorilor. ODOBESCU, S. III 16. (Adverbial, învechit) Dar raza-i ce învie... Umbra o înghite cînd ziua e amiază. ALECSANDRI, P. A. 176. 3. (Regional) Mîncarea de la ora 12 din zi; prînz. (Atestat în forma amiaz) Să n-am prînz Fără de plîns, Nici amiaz Fără năcaz. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 195. 4. (învechit și arhaizant) Miazăzi, sud. Luna-n jumătate se aprinse cătră amiază printre cetini, poienile și drumul se luminară ușor. SADOVEANU, O. V 442. Pe un deal despre amiazi a satului Șuharăul se găsește o piatră în patru muchi. ODOBESCU, S. II 224. – Pronunțat: a-mia-. – Variante: amiaz (ODOBESCU, S. III 16, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 470), amiez (ODOBESCU, S. III 179) s. n., amiazi, (regional) amiazăzi (SBIERA, P. 25, CREANGĂ, P. 154), (1, regional) miază (ALECSANDRI, T. 1117) s. f.

MIAZĂNOAPTE s. f. 1. Nord. Numai către miazănoapte scăpăra tremurător cîte un fulger liliachiu. DELAVRANCEA, T. 170. ◊ Loc. adj. De (rar din, despre) miazănoapte = nordic, de nord. Crivățul din miazănoapte vîjîie prin vijelie Spulberînd zăpada-n ceruri de pe deal, de pe cîmpie. ALECSANDRI, P. III 13. Curînd era să purceadă la Londra. cu vas sau corabie pe o apă mare carea să numește marea despre miazănoapte. DRĂGHICI, R. 5. ♦ Lumea, popoarele de la nord. Cînd fu a-l boteza, împăratul adună Răsăritu și Apusu, Miazăzi și Miazănoapte ca să se veselească de veselia lui. ISPIRESCU, L. 41. 2. (Rar) Mijlocul nopții, ora douăsprezece din noapte; miezul nopții. Mai sînt Două ceasuri pîn’la miazănoapte. DAVILA, V. V. 149. ♦ (Personificat, în basme) Făt-Frumos aruncă buzduganu-n nori și lovi Miazănoaptea în aripi. EMINESCU, N. 24.

AMIAZĂ, amiezi, s. f. 1. Mijlocul zilei, momentul înălțării maxime a soarelui deasupra orizontului (corespunzător aproximativ orei 12). ◊ Loc. adj. De amiază = de prînz, de la ora prînzului. ◊ Expr. Ziua(-n) amiaza mare = în plină zi, în toiul zilei. 2. (Concr.) Locul unde ajunge soarele pe cer la ora 12 din zi; zenit. 3. (Reg.) Mîncarea de la ora 12 din zi; prînz. 4. (Înv. și arh.) Miazăzi, sud. [Var.: amiaz, amiez s. n., amiazi, amiazăzi (1, reg.) miază s. f.] – Din amiazăzi (< lat. ad mediam diem).

tele-după-amiază (duminicală) s. f. Programul de televiziune al după-amiezei ◊ „Inițiativa diversificării tele-după-amiezelor duminicale, astfel încât ele să răspundă unor preferințe cât mai variate și să ofere posibilitatea opțiunii, este binevenită.” Cont. 25 VII 75 p. 5. ◊ „«Linia maritimă Onedin» [...] constituie centrul de atracție și interes al tele-după-amiezelor noastre duminicale.” Cont. 8 XII 78 p. 11 (din tele-1 + după amiază [duminicală])

AMIAZĂ amiezi f. 1) Mijlocul zilei, când soarele se ridică la înălțimea maximă pe cer. ◊ Ziua-n ~a mare a) în toiul zilei; b) în văzul tuturor. 2) art. Odihna de după masă. ◊ A face ~a a dormi puțin după masă. [G.-D. amiezii; Sil. -mia-] /<lat. ad meridiam diem

MIAZĂNOAPTE f. (în opoziție cu miazăzi) 1) Punct cardinal care se află în direcția stelei polare; nord. 2) Parte (a globului pământesc, a unui continent, a unei țări etc.) care este situată spre acest punct cardinal. /<lat. medium noctem

amiazi f. mijlocul zilei. [Lat. AD MEDIAM DIEM].

miazănoapte f. 1. Nord; 2. pop. duh necurat, nălucă care dela apusul soarelui până la miezul nopții umblă prin răspântii și apoi dispare: au gândit că’s Miazănoapte șám venit ca să-i omor PANN; 3. numele bănățean al plantei sor-cu-frate (despre care se crede că protege pe tâlhari). [Lat. MEDIAM NOCTEM].

ameáză (est) f., pl. amezĭ, și amĭază (vest) f., pl. amĭezĭ (lat. ad mediam [diem], la mijlocu [zileĭ]. V. mez). Mezu zileĭ, ora 12 ziŭa: să viĭ la amează. Ziŭa în ameaza mare, ziŭa în vederea tuturor saŭ putînd fi văzut de toțĭ. V. nămĭezĭ.

ameáză-zi (ea dift.) f. Nord. Amează, Mează-zi.

amĭáză, V. amează.

mează-noápte f., gen. mează-nopțiĭ (mează din amează și noapte). Nord. – În vest mĭază-noapte.

miază² (mijloc al zilei/al nopții) (înv., pop.) (desp. mia-) s. f.

miază¹ (boală) (desp. mi-a-) s. f., g.-d. art. miazei; pl. miaze

miază² (mijloc al zilei/al nopții) (înv., pop.) (mia-) s. f.

miază¹ (boală) (mi-a-) s. f., g.-d. art. miazei; pl. miaze

miază (mijloc al zilei sau al nopții) s. f. (sil. mia-)

miază (med.) s. f. (sil. mi-a-), g.-d. art. miazei; pl. miaze

amiază (desp. -mia-) s. f., g.-d. art. amiezii (desp. -mie-); pl. amiezi

+după amiază (după miezul zilei) (desp. -mia-) prep. + s. f. (După amiază urmează înserarea.)

miazănoapte (desp. mia-) s. f.

amiază (-mia-) s. f., g.-d. art. amiezii (-mie-); pl. amiezi

miazănoapte (mia-) s. f.

amiază s. f., g.-d. art. amiezii; pl. amiezi

miazănoapte s. f. (sil. mia-)

amiază, pl. amiezi

miazănoapte

amiaz.

amiază, -miezii gen. a.

amiazăzi.

miazănoapte.

MIAZĂ s. v. miazăzi, sud.

miază s. v. MIAZĂZI. SUD.

AMIAZĂ s. v. prânz.

MIAZĂNOAPTE s. v. ciormoiag, condroniu, sor-cu-frate.

MIAZĂNOAPTE s. v. nord.

AMIAZĂ s. prînz, (pop.) namiază. (Pe la ~.)

miazănoapte s. v. CIORMOIAG. CONDRONIU. SOR-CU-FRATE.

MIAZĂNOAPTE s. (GEOGR.) nord, (livr.) septentrion, (înv. și reg.) crivăț, (prin vestul Transilv.) scăpătat, (înv.) sever. (O furtună dinspre ~.)

Miazănoapte ≠ sud, miazăzi

amiază s. f. – Mijlocul zilei, ora 12. – Var. amiazi, namiază, nămiezi. Lat. medῑ die, de unde în lat. clasică meridies (› Trans. mereze), cf. it. meriggio (REW 5531), v. prov. miegdia, fr. midi. Se folosește în Trans. de V. cu forma mńezi „prînz”. – Der. ńedzi, vb. (Basar., a se odihni vitele).

miază, s.f. – În expr. miază cale = la mijlocul drumului, jumătate de cale. Medie. – Lat. media (DEX, MDA).

miază, s.f. – În expr. miază cale = la mijlocul drumului, jumătate de cale. Medie. – Lat. media.

Midi à quatorze heures (fr. „Amiaza la orele 14”) sau mai complet: Chercher midi à quatorze heures, adică, tradus liber: „a căuta amiaza la chindii”) – Găsim această expresie în Amintiri de la Junimea (vol. I) de Gh. Panu și în alte lucrări ale scriitorilor noștri mai vechi. Expresia care corespunde zicalei românești: „a căuta nod în papură” înseamnă deci „a vedea, a căuta dificultăți acolo unde nu sînt”, „a face o problemă complicată din ceva simplu”. FOL.

MIAZĂ s. f. sg. (Învechit și popular) 1. Mijloc (al zilei, al nopții). Vezi pre lac cum scînteiază De vermi stol înaripat, Pănă trece-a nopței miază. ASACHI, S. L. I, 176, cf. POLIZU, CIHAC, I, 164. ◊ E x p r. Ziua (la) miaza mare = în mijlocul zilei, în toiul zilei, la amiază; ziua în amiaza mare. Sufla cu tărie vîntul. . . aducând cu sine troiene de zăpadă deasă, care întunecau, ziua la miaza mare, lumina soarelui. FILIMON, O. I, 178. Să fie vrun tîlhar. . . nu cred c-ar vini ziua meaza mare. . . ALECSANDRI, T. 607. Dă, ziua la meaza-mare, în gropi și nu știe să-mparță paie la doi măgari. ODOBESCU, S. I, 397. Să fi căzut? Ziua la miaza mare?. . . Nu se poate. . . DELAVRANCEA, O. II, 120. ♦ (Regional) Miază cale (sau cărare) = punct situat la o depărtare (aproximativ) egală de extremitățile unui drum parcurs de cineva; mijlocul drumului, (regional) miez de cale, v. m i e z (II 2). Dimineața s-a sculat Ș-a venit și m-a luat Din casă, De după masă. . . Și la miez de miază cale Mi-a închinai cu pahare. TEODORESCU, P. P. 387, cf. ȘEZ. V, 106. Cînd au fost în miez de miază cale, S-au íntîlnit cu sfînta Luni. BÎRLEA, ap. CADE. Cîn o fost la miadzî carari, M-am tîlnit cu noauîdzăsi șî noauî di potsoi. GREIUL, I, 458. (Învechit și regional) Miază coastă = punct situat (aproximativ) la mijlocul unei coaste (de munte sau de deal). Și de la miază coastî apuci spri răsărit pănă în hatul la Piatra Roșie. . . și din Piatra Roșie drept în vale pin pădure pănă iară la miază coastă (a. 1 707). STEFANELLI, D. C. 22. Apucă de acole pe la miază coastă peste plaiul Prisloapelor (a. 1 790). id. ib. 190. Hotarul. . . să începi din părău Ioneilor. . . și. . . apucă din hat în hat drept miază coastă în sus. . . până în plaiu (a. 1 819). id. ib. 371. (Popular) Miază păresimi (sau păreasimă, păreasime, pâreasă, păresie, păresii) sau miezele păresimilor (sau părese) = mijlocul postului mare, care cade întotdeauna miercurea, în a patra săptămînă din post; (popular) miezul păresimilor, v. m i e z (II). Au bătut pregiur curtea din cîșlegi păn-la mează păresime. URECHE, LET. I, 200/20. Și au bătut curtea din cîșlegi pănă la mează păreasimă. M. COSTIN, ap. ȘINCAI, HR.231/38. Și fără veste au lovit în Iași. . . și au bătut den cîșlegi pănă la miază părese. N. COSTIN, LET. I A, 98/28. Duminică după miază păresii să te afli. . . în Galați (a. 1 746). URICARIUL, X, 120. Miedzîli păriesîmilor nu lucră dup-amnadzădz. ARH. FOLK. III, 43. La „nazîpăreasa” se lucrează numai o jumătate de zi. ib. VII, 56, cf. ALR II/I MN 113, 2850/95, 105, ALR II/284. (Învechit, neobișnuit) Miază vară = perioada centrală a verii, în care temperatura și luminozitatea specifică ajung la dezvoltare maximă; miezul verii, v. m i e z (I 1). Se topeaște zăpada în miază vară. MOXA, 362/2. 2. Miazăzi (1). Ar fi de dorit ca să avem popușoi mai timpuriu în coacere, ca așa să se lățască pretutindene rodirea aceea atît de minunată din miaza Franției. I. IONESCU, C. 63/14, cf. ȘEZ. V, 106. Bate vîntișor din miază, Sufletul în mine-ngheață; Bate vîntul cu zăpadă, Gîndurile stau grămadă. PAMFILE, C. Ț. 274. – Lat. media.

MIAZĂNOAPTE s. f. sg. I. 1. (Învechit și regional) Mijlocul nopții, ora douăsprezece din noapte, miezul nopții. Pavel grăia cătră ei. . . și tinse cuvîntu pănră la miadzănoapte. COD. VOR. 16/15. Și în miadzănoapte păru corabniciloru că se apropiară la vriu o marrgire. ib. 90/26. În miazănoapte strigare fu. TETRAEV. (1 574), 244. În miazănoapte scoală-se Isacu (cca 1 600). CUV. D. BĂTR. II, 192/7. Zăbovi. . . în rugă pănă la miadzănoapte. VARLAAM, C. 198. Deci s-au sculat la miazănoapte de l-au ucis (a. 1 675). GCR 9, 222/13. Începînd decusară plouă până la miadzănoapte. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 110^r/20, cf. septembrie 38^r/1, noiembrie 118^r/29, noiembrie 144^v/24. Cătră miazănoapte, la care vreame obicinuit era a să scula. MINEIUL (1776), 17^v1/23. Privegheați dară, că nu știți cînd va veni d[o]mnul casii, seara au la miazănoapte, au la cîntatul cocoșilor. MAIOR, P. 73/4, cf. LB, POLIZU. În vremea veche trăia un împărat întunecat și gînditoriu ca miază- noaptea. EMINESCU, N. 3. La miazănoapte-aveau să vie La casa unde. . . dormea,. COȘBUC, B. 31, Mai sînt Două ceasuri pîn-la miazănoapte. DAVILA, V. V. 149. Ciobanii împart ziua așa: dimineața, prînzul. . . seara. . ., miazănoaptea. H VIII 120, cf. 127, ALR I 1 503/255. Din pricina focului ne-am sculat dă la mńadzănoapte. ALR II 3 012/310, cf. 4839 bis/260. ◊ F i g. În turnul vechi de piatră cu inima de-aramă Se zbate miazănoaptea. EMINESCU, O. IV, 298. ◊ (Adverbial) Miadzănoaptea sculaiu a mă spovedi ție. PSALT. HUR. 104^v /13, cf. PSALT. 255. Asară fusei fecioară, Miazănoapte nevestioară. POMPILIU, ap. HEM 1855. 2. Punctul cardinal opus sudului, care se află în direcția stelei polare; p. e x t. parte a globului pămîntesc, a unui continent, a unei țări, a unui oraș etc. așezată spre acest punct cardinal; ținut nordic; nord. Deștinsă. . . Mihail cu patru sute de îngeri cu elu: o sută despre răsăritu, altă sută despre apusu,. . . altă sută despre meadzânoapte (cca 1 550). CUV. D. BĂTR. II, 314/2. Și din parți adură ei, de la răsărit și de la apus și de la miadzănoapte și de la mare. PSALT, 228, cf. CORESI, PS. 301/8. Intră în laturea măgurei despre miazănoapte (cca 1 600-1 625). GCR I, 68/6. Și iaste o țară mare, ce se cheamă rusă, spre miazănoapte. MOXA, 389/39. Părțile despre miazănoapte (a. 1648). GCR I, 130/34. Spre miazănoapte și spre apus sînt aceaste ținuture în Ardeal (a. 1 660-1 686). id. ib. 177/14, cf. ST. LEX. 229^r/11. Născut. . . în țara varvarilor ce-i cheamă goți despre miadzănoapte de Dunăre. DOSOFTEI, V. S. septembrie 18^v/18. Această largă țară să hotărăște. . . la miazănoapte cu niște țări pustii și necunoscute. IST. AM. 84^v/7. Istoria sa pentru America miezii nopți. ib. 88^v/2. Începînd a măsura din moara Pobrotii. . . spre apus și miazănoapte (a. 1806). URICARIUL, X, 218. La 14 dimineața au ieșit un foc aproape de Pera, carele, ațîțat fiind de vîntul ce bătea de la miazănoapte, în pripă s-au răvărsat preste cvartirele de pe împregiur. AR (1829), 58²/7. Curînd era să purceadă la Londra... pe o apă mare carea să numește marea despre miazănoapte. DRĂGHICI, R. 5/29. Numai către miazănoapte scăpăra tremurător cîte-un fulger liliachiu. DELAVRANCEA, T. 170. Dinspre miazănoapte, de sub un desiș de sălcii, apare Oltul. VLAHUȚĂ, R. P. 24. Și așa a trebuit. . . să o luăm la miazănoapte, spre Sătmar. REBREANU, I. 306. Cea mai mare lungime de la miazănoapte cătră miazăzi nu întrece 300 de km. SADOVEANU, O, IX, 249. Apele. . . curg. . . spre întunecata miazănoapte. BOGZA, C. O. 237, cf. ALR I 1231, 1237. ♦ P. e x t. Lumea, popoarele din țările sau din ținuturile situate în (sau spre) nord. Așa ca un cîștigătoriu al doilea al răsăritului și al miazănoaptei cu mare mărire au ținut triumf. ȘINCAI, HR. I, 29/30. Miazănoapte și miazăzi, apusul și răsăritul. . . s-au luat la luptă. RUSSO, S. 148. Împăratul adună răsărit și apus, miazăzi și miazănoapte, ca să se veselească de veselia lui. ISPIRESCU, L. 41. II. (Bot.) 1. (Ban.) Sor-cu-frate (Melampyrum nemorosum). Cf. PANȚU, PL. 2. (Transilv.) Condroniu (Melampyrum arvense). Cf. PANȚU, PL. 3. (Transilv.) Ciormoiag (Melampyrum cristatum). Cf. BRANDZA, FL. 361. GRECESCU, FL. 443. PANȚU, PL., BULET. GRĂD. BOT. XI, 52. – Lat. mediam noctem.