metacarp sn [At: KRETZULESCU, A. 57/26 / Pl: ~uri / E: fr métacarpe] 1 Parte din scheletul mâinii cuprinsă între corp și falange și formată din cinci oase dispuse radial Si: (rar) metacarpian (5). 2 Os care formează baza fluierului la picioarele din față ale unor animale Si: (rar) metacarpian (6).

METACARP, metacarpuri, s. n. Partea din scheletul mîinii formată din cinci oase dispuse radiar, cuprinsă între carp și degete.

METACARP s.n. Scheletul părții de mijloc a mîinii, compus din cinci oase așezate în formă de raze. [< fr. métacarpe, cf. gr. metakarpion].

METACARP s. n. porțiune a scheletului mâinii cuprinsă între carp și falange. ◊ os, baza fluierului la picioarele anterioare ale unor animale. (< fr. métacarpe)

METACARP ~uri n. Ansamblu de cinci oase, dispuse radiar, care formează scheletul mâinii între carp și falange. /<fr. métacarp

*metacárp n., pl. urĭ (vgr. metakárpion, d. metá, după, și karpós, carp. V. meta-tars. Anat. Cele cincĭ oase paralele care formează palma, între degete și carp.

metacarp s. n., pl. metacarpuri

metacarp s. n., pl. metacarpuri

metacarp s. n., pl. metacarpuri

METACARP s. (ANAT.) (rar) metacarpian.

METACARP s. (ANAT.) (rar) metacarpian.

METACÁRP s. n. Parte din scheletul mîinii cuprinsă între carp și falange și formată din cinci oase dispuse radial; os care formează baza fluierului la picioarele din față ale unor animale; (rar) metacarpian (2). Cf. KRETZULESCU, A. 57/26, PROT.-POP., N. D. Fața anterioară a metacarpului este găunoșită, scobită (concavă), iar fața dinapoi boltită (convexă). BIANU, D. S. Metacarpul principal și 2 metacarpiene rudimentare. ENC. VET. 6. - Pl.: metacarpuri. – Din fr. métacarpe.