menționat, ~ă a [At: (f. a.) URICARIUL, I, 182 / P: ~ți-o~ / Pl: ~ați, ~e / E: menționa] 1 Care a fost semnalat, verbal sau în scris. 2 Care a fost amintit în treacăt Si: pomenit.

SUS adv. 1. Într-un loc mai ridicat sau mai înalt (decât altul); la înălțime; deasupra. ◊ Loc. adj. De sus = a) care este așezat în partea nordică sau în partea mai ridicată a unui teren; b) care vine sau pornește de la un organ de conducere, de la centru. De din sus (de...) = care se află mai la deal (de...); ceva mai încolo, mai departe. ◊ Loc. adv. De sus = a) prin aer, prin văzduh; b) în zbor, zburând; c) cu un vehicul sau purtat (în cârcă, pe brațe etc.). (Pe) din sus de... = mai la deal de..., mai încolo, mai departe de... Mai sus de...= mai la nord de... ◊ Loc. prep. (Substantivat, n.) Din susul... = a) din partea de deasupra; b) dintr-o regiune superioară, mai la deal de... ◊ Expr. De sus în jos sau de jos în sus = în direcție verticală (ascendentă sau descendentă). De sus (și) până jos = în întregime, tot. În sus și în jos = încoace și încolo, de colo-colo. Cu fața în sus = (despre oameni) culcat pe spate. Cu gura în sus = (despre obiecte care au o deschizătură) cu deschizătura în partea de deasupra. Cu fundul în sus = întors pe dos, răvășit; în dezordine; fig. morocănos, furios. A duce (sau a lua, a aduce pe cineva) pe sus = a duce (sau a lua, a aduce pe cineva) cu forța, cu sila. A-i sta (cuiva) capul sus = a fi în viață, a trăi. A se ține (sau a fi, a umbla) cu nasul pe sus = a fi înfumurat, îngâmfat. (Substantivat, n.) A răsturna (sau a întoarce, a pune ceva) cu susul în jos = a pune (ceva) în dezordine; a răscoli, a răvăși. A privi (sau a măsura cu ochii) pe cineva de sus în (sau până) jos și de jos în (sau până) sus = a examina (pe cineva) cu atenție sau cu neîncredere. ♦ În camerele din partea superioară a unei case, la etaj. ♦ (În legătură cu poziția unui astru) Deasupra orizontului, pe cer. ♦ (Pop.) Departe (în înălțime). 2. Fig. Într-o poziție socială superioară; într-un rang înalt. ◊ Expr. A lua (sau a privi pe cineva) de sus = a trata (pe cineva) ca pe un inferior, a privi (pe cineva) cu dispreț, cu aroganță. A vorbi (cuiva sau cu cineva) de sus = a vorbi (cu cineva) arogant, insolent, obraznic. ◊ Compus: sus-pus = care este într-un post înalt, în vârful ierarhiei sociale. 3. Înspre un loc sau un punct mai ridicat; în direcție verticală, în înălțime; în aer, în spațiu, în văzduh. ◊ Loc. adj. și adv. În sus = ridicat, drept, în poziție verticală. Loc. adv. În sus = a) spre înălțime, la deal; b) în aer, în văzduh, în direcția cerului; c) dincotro curge o apă, în direcția izvorului. ◊ Expr. A sări în sus = a tresări (de bucurie, de spaimă, de mânie etc.); a izbucni. ♦ (Substantivat, n.; în loc. prep.) În susul... = a) în partea superioară (a unui lucru); b) în sens contrar cursului unei ape; c) înspre partea mai ridicată a unei așezări sau înspre nord. Din susul... = a) din direcția izvorului unei ape; b) dinspre partea mai ridicată a unui teren; dinspre nord. ♦ (Cu valoare de interjecție) Strigăt de comandă echivalent cu „ridică- te!”, „ridicați-vă!”; p. ext. strigăt de încurajare, de aprobare, de simpatie. 4. (La comparativ, urmat de prep. „de”, indică o limită în raport cu o vârstă, o greutate, o valoare) Peste, mai mult de... ◊ Expr. Mai pe sus decât = mai presus decât, mai mult decât... 5. (La comparativ, indică o pagină, un capitol, un alineat într-un text) în cele precedente, în cele spuse sau arătate mai înainte, înapoi cu câteva pagini sau cu câteva rânduri. ◊ Compuse: sus-citat = citat mai înainte, pomenit în cele spuse sau scrise înainte; sus-menționat = menționat mai înainte; sus-numit (și substantivat) = menționat, amintit, citat mai înainte. 6. În registrul acut, înalt, ridicat al vocii sau al unui instrument. ◊ Loc. adv. Sus și tare = a) în auzul tuturor, în gura mare; b) Ferm, categoric, energic. 7. (Bis.) într-un loc consacrat ca lăcaș al lui Dumnezeu; în cer. ◊ Loc. adj. și adv. De sus = (care vine) din cer, de la divinitate, de la Dumnezeu. ◊ (Substantivat) Cel de Sus = Dumnezeu. – Lat. susum (= sursum).

menționa vt [At: HASDEU, I.C. I, 18/ V: (îvr) ~iuna / P: ~ți-o~ / Pzi: ~nez/ E: fr mentionner] 1 A semnala ceva, verbal sau scris. 2 A aminti în treacăt Si: a pomeni. 3 A consemna în mod expres Si: a specifica.

mențiuna v vz menționa

SUSMENȚIONAT, -Ă, susmenționați, -te, adj. (Adesea substantivat) Care a fost menționat, pomenit, amintit mai înainte. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. susmentionné.^[1]

MENȚIONA, menționez, vb. I. Tranz. A semnala, a pomeni, a aminti, verbal sau în scris, de ceva. Tot ce poate fi menționat e că i-am dat Adamovei... cîteva sute de fiorini. GALACTION, O. I 246. ♦ A indica ceva în mod special, pentru a atrage atenția sau pentru a scoate în relief; a specifica.

SUS-MENȚIONAT, -Ă, sus-menționați,-te, adj. Menționat mai înainte, mai sus (într-un text scris).

MENȚIONA vb. I. tr. A semnala, a pomeni, a aminti ceva. ♦ A indica în mod special (ceva); a specifica. [Pron. -ți-o-. / < fr. mentionner].

SUS-MENȚIONAT, -Ă adj. Menționat mai înainte, mai sus. [Pron. -ți-o-. / < sus + menționat, după fr. susmentionné].

MENȚIONA vb. tr. a semnala, a aminti ceva. ◊ a indica în mod special; a specifica. (< fr. mentionner)

SUS-MENȚIONAT, -Ă adj. menționat mai înainte, mai sus. (după fr. susmentionné)

A MENȚIONA ~ez tranz. 1) A aduce la cunoștință, atrăgând atenția în mod special; a semnala. 2) A aduce vorba în treacăt despre cineva sau despre ceva; a aminti; a pomeni. 3) (persoane) A aprecia printr-o mențiune. [Sil. -ți-o-] /<fr. mentionner

SUS-MENȚIONAT ~tă (~ți, ~te) Care a fost menționat mai sus, mai înainte. /sus + menționat

menționá v. a face mențiune.

*menționéz v. (d. mențiune; fr. mentionner, it. menzionare). Fac mențiune, amintesc, semnalez: a menționa un nume, un fapt.

menționat adj. m. (sil. -ți-o-), pl. menționați; f. sg. menționată, pl. menționate

menționa (a ~) (desp. -ți-o-) vb., ind. prez. 1 sg. menționez, 3 menționează; conj. prez. 1 sg. să menționez, 3 să menționeze corectat(ă)

sus-menționat (desp. -ți-o-) adj. m., pl. sus-menționați; f. sus-menționată, pl. sus-menționate

menționa (a ~) (-ți-o-) vb., ind. prez. 3 menționează

sus-menționat (-ți-o-) adj. m., pl. sus-menționați; f. sus-menționată, pl. sus-menționate

menționa vb. (sil. -ți-o-), ind. prez. 1 sg. menționez, 3 sg. și pl. menționează

sus-menționat adj. m. (sil. -ți-o-), pl. sus-menționați; f. sg. sus-menționată, pl. sus-menționate

MENȚIONA vb. 1. v. aminti. 2. a consemna, a înregistra, a preciza, a specifica. (Cronica ~ acest eveniment.) 3. v. indica. 4. v. prevedea.

SUSMENȚIONAT adj. sus-amintit, sus-citat, sus-numit, sus-pomenit, (înv.) prezis.

MENȚIONA vb. 1. a aminti, a arăta, a cita, a indica, a pomeni, a semnala, (rar) a semnaliza, (înv.) a memora, a prenumi, (fig.) a atinge. (Problema este ~ într-un document.) 2. a consemna, a înregistra, a preciza, a specifica. (Cronica ~ acest eveniment.) 3. a arăta, a indica, a preciza, a semnala, a specifica, (înv.) a specializa. (Vom ~ următoarele recomandări...) 4. a prescrie, a prevedea, a specifica, a stabili, a stipula. (Articolul 1 ~ următoarele...)

SUS-MENȚIONAT adj. sus-amintit, suscitat, sus-numit, sus-pomenit, (înv.) prezis.

MENȚIONAT, -Ă adj. Care a fost semnalat (verbal sau în scris), amintit (în treacăt), pomenit. Domnii cari au domnit în zilele menționatului sultan. URICARIUL, I, 182. - Pronunțat: -ți-o-. – Pl.: menționați, -te. – V. menționa.

MENȚIONA vb. I. T r a n z. A semnala ceva (verbal sau în scris), a aminti (în treacăt), a pomeni. Scriptele și actele posterioare menționează mai multe diplome emanate de la dînsul. HASDEU, I. C. I, 18. În poema polonă, el menționase fabula despre descălecarea Moldovei. IORGA, L. II, 593. Pe unii de abia îi menționează cu arătarea anilor de domnie. BUL. COM. IST. I, 180. Tot ce poate fi menționat e că i-am dat Adamovei. . . cîteva sute de fiorini. GALACTION, O. 246. Ca cel mai important dintre momentele vechi este menționată influența culturii slave în Moldova, în veacul al XVIII-lea. V. ROM. septembrie 1 954, 153. Trebuie menționat. . . că dalmata și albaneza prezintă și caracteristici proprii grupului occidental al limbilor romanice. SCL 1 965. 313. Au mai fost publicate „Studii de logică”. . . în domeniul psihologiei menționăm „Tratat de psihologie experimentală”. SCÎNTEIA, 1965, nr. 6671. ♦ A consemna în mod expres; a specifica. (R e f l. p a s.) La predarea verbelor impersonale să se menționeze că, gramatical, acestea au. . . persoana a III-a. GÎ 1963, nr. 689, 6/1. La pagina 266 a manualului se menționează: „Sînt de asemenea verbe impersonale”. ib. Pronunțat: -ți-o-. – Prez. ind.: menționez. – Și: (învechit, rar) mențiuná vb. I. PONTBRIANT, D. - Din fr. mentionner. – Mențiuna: prin apropiere de mențiune.

MENȚIUNÁ vb. I v. menționa.