meșteșugire sf [At: BIBLIA (1688), 99 bis¹/51 / Pl: ~ri / E: meșteșugi] 1 (Asr; fam) Realizare a unui obiect cu talent, cu pricepere, cu dibăcie. 2 (Asr; fam) Pregătire specială Si: (fam) dichis. 3 (Asr; fam) Însușire, învățare a unui meșteșug, a unei științe. 4 (Asr; fam) Talent. 5 (Asr; fam) Uneltire. 6 (Asr; fam) Meșteșug (13). 7 (Asr; fam) înșelătorie. 8 Acțiune artificială, forțată. 9 (Îvp; ccr) Dispozitiv al unui obiect Si: (înv) meșteșug (20).

MEȘTEȘUGIRE, meșteșugiri s. f. 1. Acțiunea de a meșteșugi și rezultatul ei. Aranjare, potrivire. Niște pîine albă ca zăpada și niște legumă bună de mîncare, însă gătită fără multe meșteșugiri. ISPIRESCU, E. 101. 2. Uneltire, vicleșug, înșelăciune. Vom vedea-n haine bune niște oameni îmbrăcați, Umblînd cu meșteșugire și-nșelînd lumea prin piaț. PANN, P. V. I 62. Îmi plesni în cap o meșteșugire ca să putem scăpa de acea hiară. GORJAN, H. II 33. Vremea încurcăturilor și meșteșugirilor lor sătănești trebuie să înceteze. ȘEZ. IV 132. 3. (Concretizat) Mecanism, dispozitiv. Învîrtind niște șurupuri și niște vîrtejuri la niște meșteșugiri ce avea acest foișor, începu a pluti în vînt. ISPIRESCU, L. 367.

meșterșugi v vz meșteșugi

meșteșugi [At: PSALT 171 / V: (înv) ~șterș~ / Pzi: ~gesc / E: meșteșug] 1 vt (Fam) A realiza ceva cu talent, cu pricepere, cu dibăcie Si: (înv) a meșteșugui (1). 2 vt (Îvr) A înzestra cu... 3 vt (Nob) A rezolva cu pricepere dificultățile cuiva. 4-5 vir (Înv) A acționa cu pricepere, cu dibăcie, cu viclenie Si: (înv) a meșteșugui (3). 6 vr (Înv) A se strădui cu talent, cu pricepere sau cu mijloace viclene, perfide să... Si: (înv) a meșteșugui (5). 7 vt (Înv) A plănui. 8-9 vti A unelti împotriva cuiva. 10 vt (Înv) A se preface că... 11 vt (Fam; rar) A falsifica.

MEȘTEȘUGI, meșteșugesc, vb. IV. Tranz. A efectua un lucru cu atenție, cu migală, cu iscusință. ♦ A unelti, a urzi.

A MEȘTEȘUGI ~esc 1. tranz. 1) A face cu îndemânare și pricepere (de meșter); a meșteri; a măiestri. 2) fig. (acțiuni dușmănoase) A întreprinde pe ascuns; a pune la cale în taină; a unelti; a urzi; a țese; a coace. 3) rar (obiecte, informații etc.) A prezenta drept veritabil, denaturând în mod intenționat; a imita în scop de fraudă; a contraface; a falsifica. 2. intranz. A organiza în taină o acțiune reprobabilă; a unelti; a urzi; a țese; a coace. /Din meșteșug

meșteșugì v. 1. a lucra cu meșteșug; 2. fig. a urzi intrigi.

meșteșugésc v. tr. (d. meșteșug). Lucrez cu artă. Fig. Uneltesc, machinez, urzesc: a meșteșugi o intrigă. – Vechĭ -rșuguĭesc (N. Cost. 2, 59) și -eșuguĭesc.

meșteșugire (rar) s. f., g.-d. art. meșteșugirii; pl. meșteșugiri

meșteșugire (rar) s. f., g.-d. art. meșteșugirii; pl. meșteșugiri

meșteșugire s. f., g.-d. art. meșteșugirii; pl. meșteșugiri

meșteșugi (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugesc, 3 sg. meșteșugește, imperf. 1 meșteșugeam; conj. prez. 1 sg. să meșteșugesc, 3 să meșteșugească

meșteșugi (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugesc, imperf. 3 sg. meșteșugea; conj. prez. 3 să meșteșugească

meșteșugi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugesc, imperf. 3 sg. meșteșugea; conj. prez. 3 sg. și pl. meșteșugească

MEȘTEȘUGIRE s. v. abilitate, complot, conjurație, conspirație, destoinicie, dexteritate, dibăcie, ingeniozitate, intrigă, iscusință, isteție, istețime, îndemânare, mașinație, pricepere, știință, talent, uneltire, ușurință.

meșteșugire s. v. ABILITATE. COMPLOT. CONJURAȚIE. CONSPIRAȚIE. DESTOINICIE. DEXTERITATE. DIBĂCIE. INGENIOZITATE. INTRIGĂ. ISCUSINȚĂ. ISTEȚIE. ISTEȚIME. ÎNDEMÎNARE. MAȘINAȚIE. PRICEPERE. ȘTIINȚĂ. TALENT. UNELTIRE. UȘURINȚĂ.

meșteșugi, meșteșugesc v. t. (intl.) a falsifica

MEȘTEȘUGÍRE s. f. I. (Astăzi rar, mai ales familiar) Acțiunea de a (se) m e ș t e ș u g i și rezultatul ei. 1. Realizare, executare a unui obiect (cu talent, cu pricepere, cu dibăcie). Cf. DDRF. ♦ Execuție sau mod de execuție (artistică). Aceasta e meșteșugirea sfeașnicului. . . după chipul care au arătat D[o]mnul lui Moisi. BIBLIA (1 688), 99 bis¹/51. ♦ Pregătire specială; (familiar) dichis. Bătrînul îi puse o masă curată, și pe masă. . . niște legumă bună de mîncare, însă gătită fără multe meșteșugiri. ISPIRESCU, L. 101. 2. Însușire, învățare (a unui meșteșug, a unei științe). Au rămas cu totul gol de bunele obiceiuri și de cea desevărșită meșteșugire a științelor (a.1 765). URICARIUL, I, 271. 3. Talent, pricepere, îndemînare, ingeniozitate, dibăcie; meșteșug (I 3). Arunca cu atîta meșteșugire, încît niciodată nu făcea greș. BRLDIMAN, N. P. I, 97/1. Prin meșteșugirea limbuției lor, fac pe prostime a crede că cu adevărat s-au pocit. DRĂGHICI, R. 182/26. Nu va cu arme el s-o silească. . . C-o sfîntă meșteșugire A simpatiei pune simțire. I. VĂCĂRESCUL, P. 96/23. Ia te uită dumneata, acum, cu cîtă meșteșugire, cu cîtă măiestrie, ajunge la împlinirea scopului ei. BRĂTESCU-VOINEȘTI, Î. 54. 4. Uneltire, șiretlic, vicleșug, manoperă folosită (în ascuns) în vederea atingerii unui scop; mijloc, sistem, procedeu, tactică (ingenioasă, vicleană); (învechit și popular) meșteșug (I 5). Pentru ce nu afli cu gîndul vreo meșteșugire spre apărarea celor ce te îngrozesc? AETHIOPICA, 8^v/9. Meșteșugiri prin care să iau cetățile (a. 1773). GCR II, 92/17. Meșteșugirile tiranilor le-au rușinat. MINEIUL (1776), 56^v2/22, cf. KLEIN, D. Acei răi împrumutători. . . au format multe meșteșugiri ce aduce cu totul la dărăpănare și sărăcie pă bieții lăcuitori (a. 1813). DOC. EC. 161. Fugind Ioan vodă Caragea în țara nemțească (. . . supt numire de aga turc, meșteșugiri vrednice de toată defăimarea). ZILOT, CRON. 65, cf. LB. Îmi plesni în cap o meșteșugire ca să putem scăpa de acea hiară cumplită. GORJAN, H. II, 33/14. În zădar întrebuințază mii de meșteșugiri spre a vădi lui Vasilie Vodă folosul unei aleanță politice. ASACHI, S. L. II, 14. Să repede să lovească pe Haridim drept în cap, Dar pe el și de aceasta meșteșugirile-l scap. PANN, E. II, 72/14. Vom vedea-n haine bune niște oameni îmbrăcați, Umblînd cu meșteșugire ș-înșelînd lumea prin piaț. id. P. V. I, 62/27, cf. PONTBRIANT, D., DDRF. Orice meșteșugire drăcească e zadarnică. V. ROM. septembrie 1954, 135. Vremea încurcăturilor și meșteșugirilor lor sătănești trebuie să încete. ȘEZ. VI, 132. ♦ Înșelătorie, înșelăciune, fals. Priimindu-să catagrafia județului Dîmboviții, s-au văzut o mare neasemânare pă lîngă aceea ce au fost cunoscut Vistieriia. . . Cu drept cuvînt s-au judecat că au fost numai meșteșugiri, iar nu vreo adevărată arătare către Vistieriie (a. 1819). DOC. EC. 230. ♦ Acțiune artificială, intervenție forțată. Cf. POLIZU, BARCIANU. V. Limba nu poate fi scoasă cu meșteșugire și năprăsnicie din calea ei firească. I. NEGRUZZI, S. I, 428. II. (Învechit și popular, concretizat) Dispozitiv, mecanism al unui obiect; (învechit și popular) meșteșug (II 2). Învîrtind niște șurupuri și niște vîrtejuri la niște meșteșugiri ce avea acest foișor, începu a pluti în vînt. ISPIRESCU, L. 367. – Pl.: meșteșugiri. – V. meșteșugi.

MEȘTERȘUGÍ vb. IV v. meșteșugi.

MEȘTEȘUGI vb. IV. 1. Tranz. (Astăzi mai ales familiar) A face, a realiza, a executa (cu talent, cu pricepere, cu dibăcie), (învechit) a m e ș t e ș u g u i (1) ; (învechit, rar) a înzestra, a prevedea cu. . . Zidi în oraș. . . nește curți prea frumoase și le meșterșugi cu nește cămăr (case) luminoase (a. 1 648). GCR I, 133/29, cf. DDRF, ȘĂINEANU, D. U. ♦ (Neobișnuit) A aranja, a rezolva (cu pricepere) situația cuiva. Unde nu m-amestec eu, degeaba, nu se face nuntă. . . Hei! hei! pe cîți am meșteșugit eu ! CONV. LIT. XI, 62. 2. I n t r a n z. și r e f l. (Învechit) A acționa, a proceda, a se comporta (cu pricepere, cu dibăcie, cu viclenie); (învechit) a meșteșugui (2). Să o scoață de la moarte amară. . . meșterșugeaște așea. DOSOFTEI, V. S. ianuarie 6^v/1. Meșteșugeaște asupra ta ca asupra unii libovnice. AETHIOPICA, 38^r/10. S-au meșteșiugit ca un măiestru, de au intrat cum am zice pe supt pielea tuturor miniștrilor. DiONISIE, C. 212. ◊ T r a n z. Veniți dară să-i meșteșugim pre dînșii, pentru ca să nu să înmulțească, și cînd ni se va întîmpla noao războia, să vor adaoge și aceștea cătră nepriiateni. BIBLIA (1 688), 39¹/38. !3. R e f l. (Învechit) A se strădui, a se sili (cu talent, cu pricepere sau cu mijloace viclene, perfide) să. . .; (învechit) a meșteșugui (3). În tot chipul să meșteșugi cum ar face să aibă spurcată împreunare cu dînsa. MINEIUL (1 776), 10^v2/1. Meșteșugindu-se el cu cuvîntul lui să răsipească mulțimea oamenilor ca să nu să jăfuiască argintul. ib. 161^v1/21. Vezi cum se meșteșugea calvinii să tragă la credința și legea lor pe bieții românii din Ardeal! ȘINCAI, HR. III, 41/31. 4. T r a n z. (Învechit) A pune la cale, a plănui, a aranja; a urmări; (învechit) a meșteșugui (4); (tranz. și intranz.) a unelti, a urzi (împotriva cuiva). Și spre oamerii tăi lăncotiră (h i t l e n i r ă cc², meșterșugiră D) cu voie. PSALT. 171. L-au furatu-l noaptea, meșterșugind cu aceasta să dzîcă c-au învis din morț. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 125^r/8. Au aflat toate cîte le-au grăit și le-au meșteșugit vlădica. . . că sînt minciuni (începutul sec. XVIII), MAG. IST. IV, 51/10. Meșteșugi ca să arză chivotul sfîntului. MINEIUL (1 776), 161^v1/1. Au meșterșugit împăratul nostru să nu vorbească mulți cu tine. VARLAAM-IOASAF, 18^{v/8, cf. KLEIN, D. 94. Pre învecinatele ghinte. . . le invită, ca împreună cu el să se scoale asupra romanilor, și altele împotriva legăturei meșteșugeaște. maior, ist. 5/11, cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU, DDRF. 5. T r a n z. (Învechit) A simula că. . ., a se preface că. . . Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., POLIZU, ALEXI, W. 6. Tranz. (Familiar, rar) A falsifica, (învechit) a meșteșugui (5). Cică i-ar fi lipsit cîteva sute de mii de lei din casă, ar fi meșteșugit și registrele. ap. IORDAN, STIL. 366. – Prez. ind.: meșteșugesc. – Și: (învechit) meșterșugi vb. IV. – V. meșteșug.