măscări¹ [At: VARLAAM, C. 131 / Pzi: ~resc / E: mascara] (Îvp) 1 vt A lua pe cineva în batjocură Si: a batjocori, a insulta, a ocărî. 2 vt A defăima. 3 vt (Fig; c. i. un lucru concret) A urâți. 4 vt (Fig; c. i. un lucru concret) A murdări. 5 vt (Fig; c. i. o idee, un sentiment etc.) A înjosi. 6 vr A spune glume sau cuvinte obscene, măscări. 7 vr A se face de râs. 8 vr A se da în spectacol.

măscări³ vr [At: VICIU, GL. / Pzi: 3 ~rește / E: nct] (Reg) A se surpa.

măscări² vr [At: DLR / Pzi: ~resc / E: mască¹ + -ări cf măscară] (Înv) A se masca¹.

A SE MĂSCĂRI mă ~esc intranz. reg. A deveni murdar; a se umple de murdărie; a se murdări. /Din mascara

A MĂSCĂRI ~esc tranz. reg. 1) A face să se măscărească; a murdări. 2) A trata cu măscări; a vorbi de rău; a huli; a ponegri; a batjocori; a denigra; a defăima; a calomnia; a cleveti; a bârfi; a blama. /Din mascara

măscărì v. (Banat) a ocărî, a sudui. [Serb. MASKARITI].

măscărĭ f. pl. (d. mascara). Mold. Est. Mascarale, vorbe obscene. – Vechĭ și măscăriĭ, povestirĭ obscene.

MĂSCARĂ, măscări, s. f. (Pop. și fam.; mai ales la pl.) Faptă sau vorbă necuviincioasă, nerușinată; ocară; obscenitate, pornografie. ◊ Expr. A face de măscară = a face de râs. – Din măscări (derivat regresiv).

măscară sf [At: BUDAI-DELEANU, T. V. 147 / Pl: ~cări / E: drr măscări¹ cf srb maskara] 1 (Pop; mpl) Faptă sau vorbă necuviincioasă, nerușinată. 2 (Pop; mpl) Ocară. 3 (Pop; mpl) Obscenitate. 4 (Îe) A face de ~ A face de râs.

MĂSCARĂ, măscări, s. f. (Pop.; mai ales la pl.) Faptă sau vorbă necuviincioasă, nerușinată; ocară, obscenitate, pornografie. ◊ Expr. A face de măscară = a face de râs. – Din măscări (derivat regresiv).

MĂSCARĂ, măscări, s. f. (Mai ales la pl.) Obscenitate. Se așeza în mijlocul străzii cu mîinile în șolduri, blogodorind măscări. PAS, Z. I 145. Ordonanța maiorului i-a vorbit măscări nerușinate. C. PETRESCU, C. V. 85. Spune obrăznicii, măscări... și capătă și el o bucățică de pîine. CARAGIALE, S. 70.

MĂSCARĂ ~ări f. pop. Vorbă sau faptă indecentă, obscenă; obscenitate. /v. a măscări

măscărésc v. tr. (d. mascara; sîrb. maskariti). Vechĭ. Maschez. Vechĭ. Azĭ. Ban. Înjur. Azĭ. Bas. Murdăresc. V. refl. Munt. Mă cert cu înjurăturĭ, cu trivialitățĭ: se certaŭ, se măscăreaŭ cu misițiĭ (CL. Ĭuniŭ 1910, 432).

măscări (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măscăresc, 3 sg. măscărește, imperf. 1 măscăream; conj. prez. 1 sg. să măscăresc, 3 să măscărească

măscări (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măscăresc, imperf. 3 sg. măscărea; conj. prez. 3 să măscărească

măscări vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măscăresc, imperf. 3 sg. măscărea; conj. prez. 3 sg. și pl. măscărească

măscară (batjocură) (pop., fam.) s. f., g.-d. art. măscării; (mai frecv.) (obscenități) pl. măscări (și: a face de măscară)

măscară (pop., fam.) s. f., g.-d. art. măscării; pl. măscări

măscară s. f., g.-d. art. măscării; pl. măscări

MĂSCĂRI vb. v. batjocori, bârfi, blama, calomnia, cleveti, defăima, denigra, discredita, drăcui, înjura, masca, ocărî, ponegri, ridiculiza, zeflemisi.

măscări vb. v. BATJOCORI. BÎRFI. BLAMA. CALOMNIA. CLEVETI. DEFĂIMA. DENIGRA. DISCREDITA. DRĂCUI. ÎNJURA. MASCA. OCĂRÎ. PONEGRI. RIDICULIZA. ZEFLEMISI.

MĂSCARĂ s. v. imoralitate, impudoare, indecență, necuviință, nerușinare, obscenitate, pornografie, scabrozitate, trivialitate, vulgaritate.

măscară s. v. IMORALITATE. IMPUDOARE. INDECENȚĂ. NECUVIINȚĂ. NERUȘINARE. OBSCENITATE. PORNOGRAFIE. SCABROZITATE. TRIVIALITATE. VULGARITATE.

măscări² vb. IV (reg.) a se surpa.

măscări s.f. pl. (pop.) vorbe sau fapte necuviincioase, nerușinate, obscene, pornografice.

măscară, măscări s. f. (pop. – mai ales la pl.) faptă sau vorbă necuviincioasă / nerușinată; obscenitate, pornografie

MĂSCĂR͹ vb. IV. (Învechit și popular) 1. Tranz. A lua (pe cineva) în batjocură ) ă ocărî, a insulta, ă batjocori. Fu măscărit ca un menciunos. VARLAAM, C. 131, cf. 132. Întâi eghipt(en)ii măscăriia pre Amasis și nu-i făcea nici o cinste, pentru că mai nainte era mojic și de casă proastă. HERODOT (1 645), 143. Navan, deaca să îmbâtă, măscări pre împăratul D[a]v[i]d. CHEIA ÎN. 89²/28. Feciorii batjocoresc pre părinții lor și. . . fetele cele tinere măscăresc pre fămeile cele bâtrîne. NEAGOE, ÎNV. 141/16. Defâimătu-te-au și te măscări. BIBLIA (1 688), 282¹/17, cf. 328¹/43. Hameleonul. . . despre șoim tare probozit și măscărit văzîndu-se. . . CANTEMIR, IST. 318,. cf. 326. Atuncea celelalte animale. . . nemaiputînd răbda atîta a lui obrăznicie, suduindu-l și măscărindu-l, l-au scos dintră dînsele afară. ȚICHINDEAL, F. 359/23. Oameni mîncînd și bînd și făcînd neguțătorie și dracii aproape lîngă dînșii batjocorindu-i (măscărind) a. 1815) pre dînșii (a. 1805). GRECU, P. 187, cf. ȘĂINEANU, D. U. Voinice, voinice, Nu mă întreba, Că te-oi blăstăma. Nu mă ispiti, Că te-oi măscări. PAMFILE, C. Ț. 43, cf. 350. ◊ I n t r a n z. Defăimind cuvintele lui și măscărind întru prorocii lui. BIBLIA (1 688), 334¹/44. ◊ R e f l. r e c i p r. Ai mai mulți tocmeau. . . , se certau; se măscăreau cu misiții. CONV. LIT. XLIV, 432, cf. H XVII 176, XVIII 146, ALR II/36, 3 581/228. ♦ A defăima. Am înțeles dumnie-me cum purtaț mănăstire dumnie-mele și călugării miei. . . cu cuvinte grele și rele... de-i măscăriț și le aruncaț năpăști că vă umblă cu fămiile, de faceț mănăstire și călugării-de rîs și de măscară (a. 1 649). ap. HEM 1 590. 2. T r a n z. F i g. (Complementul indică un lucru concret) A poci, a urîți; a murdări. [Obrazul] cu cît mai mult îl unge și-l freacă, cu atîta mai mult îl strică și-l măscărește. ȚICHINDEAL, F. 305/7. ◊ Refl. Așa, că oi fi căpchietă să mă măscăresc pe obraz! PR. DRASM, 189. ** (Complementul-indică o idee, un sentiment etc.) A înjosi, a pîngări. Cine-și măscărește legea ca noi? ANTIM, P. 129. De ți-i mîndra tinerea, Sub umbrar nu te-oi lăsa, Că-i face păcat cu ea Și măscăriți dragostea. PAMFILE, Ț. 159. 3. Refl. A spune glume sau cuvinte obscene, măscări. Mă măscăresc, mă îmbal, vorbesc cuvinte de rușine. LB, cf. POLIZU, DDRF. ♦ A se face de rîs, a se da în spectacol. Cf. PONTBRIANT, D. Cine să laudă, se măscărește pe sine. RUDOW, XVIII, 105. – Prez. ind.: măscăresc. – V. mascara.

MĂSCĂRI³ vb. IV. Refl. (Regional) A se surpa (Gherla). VICIU, GL. 59. S-o măscărit rîpa. id. ib. - Prez. ind. pers. 3: măscărește. – Etimologia necunoscută.

MASCĂRI² vb. IV. Refl. (Învechit) A se masca¹. DICȚ. - Prez. ind.: măscăresc. – Mască¹ + suf. -ări. Cf. m ă s o a r ă.

MĂSCARĂ s. f. (Popular ; mai ales la pl.) Faptă sau vorbă necuviincioasă, nerușinată; ocară; obscenitate, pornografie. Care va vrea. . . pănă la miezul nopții să facă ceva blăstămății și măscări, acela să știe că s-au născut spre rușinea celor de bun neam. ȚICHINDEAL, F. 70/17. Neprocopsitul á fugit și de atunci trăiește așa: spune obrăznicii, măscări, caraghiozlîcuri șí capătă și el o bucățică de pîine. CARAGIALE, S. 70. Ocărau cu măscări pe surugii. MACEDONSKI, O, III, 25, cf. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I, 15. Își da drumul gurii, spunînd tot felul de măscări. VLASIU, A. P. 127. Ordonanța maiorului i-a vorbit măscări nerușinate. C. PETRESCU, C. V. 85. Să-mi spuneți măscări, aveți curaj, STANCU, R. A. I, 363, cf. 218. Se așeza în mijlocul străzii cu mîinile în șolduri, blogodovind măscări. PAS, Z. I, 145, cf. 55, 258. ◊ Expr. A face de măscară = a face de rîs, v. r î s. O . . . femeie te făcu de măscară. BUDAI-DELEANU, T. V. 147. - .Pl.: măscări. - Derivat regresiv de la măscări¹. Cf. scr. maskara.