MĂJĂRIT s. n. (Înv. și reg.) Negoț de pește. ♦ (În Evul Mediu; în Țara Românească și în Moldova) Dare plătită domniei de către cei care pescuiau în bălțile Dunării. – Măjar + suf. -it.

măjărit sn [At: (a. 1701) IORGA, S. D. V, 341 / V: (înr) măză~ / E: măjar¹ + -it] (Înv; Mol) 1-2 (Drept de a face) negoț cu pește. 3 Taxă percepută în trecut pe venitul provenit din negoțul de pește Si: măjărie (2).

MĂJĂRIT s. n. (Înv. și reg.) Negoț cu pește. ♦ Impozit perceput pe negoțul cu pește. – Măjar + suf. -it.

MĂJĂRIT s. n. (Învechit și regional) Negoț de pește. Impozit, taxă percepută pentru negoțul de pește.

măjărít n., pl. urĭ. Vechĭ. Taxă pe carele încărcate cu pește sărat (care se plătea la Galațĭ și la Bucureștĭ).

măzărit sn vz măjărit

măjărit (înv., reg.) s. n.

măjărit (înv., reg.) s. n.

măjărit s. n.

MĂJĂRÍT (< măjar, înv. „pescar”) s. n. (În Evul Mediu, în Țara Românească și Moldova) Dare plătită domniei de către cei care pescuiau în bălțile Dunării.

MĂJĂRIT s. (IST.) (înv.) măjărie. (Darea pentru pescuit numită ~.)

MĂJĂRIT s. (înv.) măjărie. (Darea pentru pescuit numită ~.)

MĂJĂRÍT s. n. 1. (Învechit, mai ales în Mold.) (Dreptul de a face) negoț cu pește. Cf. CIHAC, II, 513, MÎNDRESCU, UNG. 88. 2. Taxă percepută în trecut pe venitul provenit din negoțul de pește. Să ia și măjâritul dă la ceia ce poartă majă dă pește sărat prin târguri (a. 1701). IORGA, S. D. V, 341. Să se rîdice și măjîritul din București i vătășia de pescari (a.. 1809). ap. TDRG, cf. BARCIANU, V., DDRF. În afară de văcărit, mai sînt amintite:. . . tutunăritul (pe pogonul de tutun), măjăritul (pe „maja” de pește). OȚETEA, T. V. 52. - Și: (învechit, rar) măzărít s. n. DDRF. – Măjar¹ + suf, -it.

MĂZĂRÍT s. n. v. măjărit.