MĂIESTRIT, -Ă, măiestriți, -te, adj. 1. Lucrat cu măiestrie (1), cu meșteșug, cu artă; p. ext. frumos, minunat, desăvârșit. 2. Măiestru (1). – V. măiestri.

măiestrit, ~ă a [At: EMINESCU, O. I, 36 / Pl: ~iți, ~e / E: măiestri] 1 (Rar; d. oameni) Iscusit. 2 (D. manifestări, realizări ale oamenilor) Care dovedește iscusință, abilitate, ingeniozitate. 3 Lucrat sau executat cu măiestrie (6) Si: măiestru (4), (înv) maestros. 4 (Pex) Frumos. 5 (Pex) Desăvârșit.

MĂIESTRIT, -Ă, măiestriți, -te, adj. 1. Lucrat cu măiestrie (1), cu meșteșug, cu artă; p. ext. frumos, minunat, desăvârșit. 2. Măiestru (1). [Pr.: mă-ies-] – V. măiestri.

MĂIESTRIT, -Ă, măiestriți, -te, adj. (Rar) 1. Lucrat cu măiestrie; ingenios, artistic. Făcu un grajd măiestrit pentru iapă. ISPIRESCU, E. 80. Păru-i... e ridicat cu o măiestrită eleganță, sub podoaba artistică de pe creștet. ODOBESCU, S. III 57. (Adverbial) Sprîncenele... Ce o singură trăsură măiestrit le încondeie. EMINESCU, O. I 79. 2. Iscusit, abil, măiestru. Aiestea-s [făcute] de mînile lui măiestrite. ȘEZ. IX 123.

măĭestrít, -ă adj. Făcut cu măĭestrie, artistic. Artificial. Adv. Cu măĭestrie.

MĂIESTRI, măiestresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A executa ceva cu (mare) îndemânare, cu artă. – Din măiestru.

măiestri [At: DOSOFTEI, V. S. octombrie 47^v/34 / Pzi: ~resc / E: măiestru] 1 vi (Îvr) A unelti. 2 vr A deveni înțelept, iscusit. 3 vt (Rar) A lucra cu măiestrie (6), cu artă. 4 vt (Rar) A inventa.

MĂIESTRI, măiestresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A executa ceva cu (mare) îndemânare, cu artă. [Pr.: mă-ies-] – Din măiestru.

MĂIESTRI, măiestresc, vb. IV. Tranz. (Rar) A lucra ceva cu mare pricepere, cu deosebită îndemînare, a executa artistic. Lăutarii măiestriră hore nalte și urări adînci. EMINESCU, N. 29.

A MĂIESTRI ~esc tranz. A face cu îndemânare și pricepere de maiestru; a meșteri; a meșteșugi. [Sil. mă-ies-] /Din măiestru

MĂIESTRI vb. (Mold.) A unelti. Cu mînie și cu otravă dzicea: scăpatu-mi-ai, ce de acum înainte n-oi părăsi, asupra ta ș-a mănăstirii tale în tot chipul măiestrind. DOSOFTEI, VS. Etimologie: măiestru + suf. -i. Vezi și măiestreț, măiestrie.

măestrì v. a executa cu măestrie: lăutarii măestresc hore înalte EM.

măestrit a. făcut cu măestrie: 1. artistic; 2. artificial.

măiestri (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măiestresc, 3 sg. măiestrește, imperf. 1 măiestream; conj. prez. 1 sg. să măiestresc, 3 să măiestrească

măiestri (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măiestresc, imperf. 3 sg. măiestrea; conj. prez. 3 să măiestrească

măiestri vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măiestresc, imperf. 3 sg. măiestrea; conj. prez. 3 sg. și pl. măiestrească

MĂIESTRIT adj. v. dotat, înzestrat, talentat.

MĂIESTRIT adj. v. artistic.

MĂIESTRIT adj. artistic, iscusit, meșteșugit, (rar) măiestru. (O broderie ~.)

măiestrit adj. v. ÎNZESTRAT. TALENTAT.

MĂIESTRI vb. v. complota, conjura, conspira, unelti.

măiestri vb. v. COMPLOTA. CONJURA. CONSPIRA. UNELTI.

MĂIESTRIT, -Ă adj. 1. (Rar, despre oameni) Iscusit, abil, ingenios. Se pregătea tîrgul să vadă și să asculte pe un vorbitor așa de măiestrit. SADOVEANU, E. 160. ♦ (Despre manifestări, realizări ale oamenilor) Care dovedește iscusință, abilitate, ingeniozitate. Ce e cugetarea sacră? Combinare măiestrită Unor lucruri nexistente. EMINESCU, O. I, 36. Păru-i în vițe unduioase e ridicat cu o măiestrită eleganță sub podoaba artistică de pe creștet. ODOBESCU, S. III, 57. 2. Lucrat sau executat cu măiestrie (4), cu meșteșug, cu artă, măiestru (2), (învechit) maestros ; p. e x t. frumos, minunat, desăvîrșit. Porunci Făt-Frumos, și făcu un grajd măiestrit pentru iapă. ISPIRESCU, L. 80, cf. id. U. 98. Înțeleg că nimic nu poale fi mai folositor, mai comod și chiar mai plăcut decît acea măiestrită șosea. ODOBESCU, S. I, 375, cf. 434. Eu văd pe fruntea-ți naltă și albă ca un crin Frumosul pâr ce cade în negrele inele Atît de măiestrite. PETICĂ, O. 138, cf. 433. N-auzi privighetoarea? Ca ea-nvăța-vei măiestritul cînt. V. ROM. iunie 1954, 123. ◊ (Adverbial) Și sprîncenele arcate fruntea albă i-o încheie Ce o singură trăsură măiestrit le încondeie. EMINESCU, O. I, 79. Văzu niște palaturi ca de domn și așa de măiestrit lucrate. ISPIRESCU, L. 216. Roșii de purpur- aștern măiestrit împletite covoare. COȘBUC, AE. 26.Zburătoarele acestea felurit și măiestrit colorate zburau cu zgomot mare de aripi. SADOVEANU, E. 178. – Pl.: măiestriți, -te. – V. măiestri.

MĂIESTRÍ vb. IV. 1. Intranz. (Învechit, rar) A face intrigi, a unelti. Cu mînie și cu otravă dzicea: scâpatu-mi-ai, ce de acum înainte n-oi părăsi, asupra ta ș-a mănăstirii tale în tot chipul măestrind. DOSOFTEI, V. S. octombrie 47^r/34. ◊ T r a n z. (Complementul indică intriga în discuție) Multe asupra mea măestriră, ce toate de zavistie le feaceră. id. ib. ianuarie 40^r/20. 2. Refl. (Învechit, rar) A deveni înțelept, iscusit. Și să înmulți învățătura lui So[lo]mon foarte. . . și să măestri mai mult decît toți oamenii. BIBLIA (1 688), 245¹/57. 3. T r a n z. (Astăzi mai ales livresc) A lucra cu măiestrie (4), a executa cu artă. Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., PONTBRIANT, D. Lăutarii măiestriră hore nalte și urări adînci. EMINESCU, N. 29. Obiecte de artă, adică. . . toate sculpturile sau săpăturile măiestrite în piatră, lemn, metaluri și altele. ODOBESCU, S. II, 94, cf. 234. Boticelli întristatul, Mult vestitul florentin. . . Măiestrit-a fin minunea Idealului apus. PETICĂ, O. 36. ◊ Intranz. (în context figurat) Pe șantierul ăsta, de scînduri și lumini, Cu tîrnăcopul vorbei și flacăra privirii, Să măiestrim la jocul durerii și-al iubirii. DEȘLIU, G. 21. 4. Tianz. (Rar) A inventa ; a descoperi, a născoci. Cf. GHEȚIE, R. M., BARCIANU. – Prez. ind.: măiestresc. – V. măiestru.