mârșăvi v [At: ANON. CAR. / Pzi: ~vesc / E: mârșav] 1-2 vir (Înv) A (se) vlăgui. 4 vir (Reg) A (se) ticăloși. 5 vt (Reg) A pângări.

MÎRȘĂVI vb. (Ban., Trans. SV) A slăbi. Și trupul mieu mărșevi PSALT. (1651). Mershavesku-mĕ. Macer fio. AC, 353. Etimologie: mîrșav + suf. -i. Vezi și mîrșav. Cf. adevăsi (2), b ă t o g i, nemoști, vitioni, zămorî.

mârșăvi (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mârșăvesc, 3 sg. mârșăvește, imperf. 1 mârșăveam; conj. prez. 1 sg. să mârșăvesc, 3 să mârșăvească

mârșăvi (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mârșăvesc, imperf. 3 sg. mârșăvea; conj. prez. 3 să mârșăvească

mârșăvi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mârșăvesc, imperf. 3 sg. mârșăvea; conj. prez. 3 sg. și pl. mârșăvească

MÂRȘĂVI vb. v. pângări, profana, slăbi, spurca.

mîrșăvi vb. v. PÎNGĂRI. PROFANA. SLĂBI. SPURCA.

MÎRȘĂVI vb. IV. 1. I n t r a n z. și r e f l. (Învechit) A slăbi. Și trupul mieu mărșevi de grăsime. . . Și pelița me schimbă-se derept untură (a. 1651). JAHRESBER. III, 177, cf. ANON. CAR., lb. Slăbise și se mărșevise atîta de mult, încît mă încredința că petrece foarte rău. GORJAN, IV, 44, cf. PONTBRIANT, D., LM. 2. I n t r a n z. și r e f l. (Regional) A se ticăloși, a decădea, a se strica. Cf. PONTBRIANT, D., BARCIANU, ALEXI, W. 3. T r a n z. (Regional) A pîngări, a spurca. Cf. COSTINESCU. Nu-mi mîrșevesc eu mîinile cu. . . tine. PR. DRAM. 199. Cu rușine și cu groază depun aice sceptru sîngeros sub care vă credeați îndrituiți de a păcătui și de a mîrșăvi lumina cerească. I. NEGRUZZI, S. V, 338. Acum, ce valoare aveau codurile, regulamentele și legile ? . . . De la începutul campaniei, acestea erau mîrșăvite sub picioarele comandamentelor. CAMILAR, N. I, 152. – Prez. ind.: mîrșăvesc. – V. mîrșav.