mânăștergură sf [At: COD. VOR. 4/25 / V: măneș~, ~neș~, ~niș~, meneșterg sn, meneșterghiră, mineș~, miniș~ / Pl: ~ri / E: mână¹ + ștergură] 1 (Îrg) Prosop. 2 (Îrg) Șervet. 3 (Reg) Batistă lucrată de fete înaintea măritișului. 4 (Reg) Broboadă.

mânăștergură f. Tr. și Mold. 1. peșchir: mânăștergură de in POP.; 2. Buc. ștergar. [Compus din mână și ștergere (cf. codobatură)].

manuștergură sf vz mânăștergură

măneștergură sf vz mâneștergură corectat(ă)

mâneștergură sf vz mânăștergură

mâniștergură sf vz mânăștergură

meneșterg sn vz mânăștergură

mineștergură sf vz mănăștergură

miniștergură sf vz mineștergură corectat(ă)

MĂNĂȘTERGURĂ s. f. v. mîneștergură.

MENEȘTERG s. n. v. mîneștergură.

MÎNĂȘTERGURĂ s. f. v. mîneștergură.

MÎNEȘTERGURĂ, mîneșterguri, s. f. (Popular) Ștergar, prosop. Aduce soacra cea mică mai multe mîneșterguri de bumbac foarte frumos țesute. MARIAN, NU. 550. – Variante: mănăștergură (TEODORESCU, P. P. 180), mînăștergură s. f., meneșterg s. n.

mineștérgură, V. mîneștergură.

mîneștérgură f., pl. ĭ (mînă și ștergură). Trans. Mold. Bas. Herson. Ștergar (prosop orĭ șervet). Tulpan, casîncă. – În Bucov. mîniștergură și pînzătură. La Beld. 501: mineștergurĭ, lăvicere, țolurĭ.

mânăștergură (reg.) (desp. -năș-ter-/-nă-șter-) s. f., g.-d. art. mânăștergurii; pl. mânășterguri

!mânăștergură (reg.) (-năș-ter-/-nă-șter-) s. f., g.-d. art. mânăștergurii; pl. mânășterguri

mânăștergură s. f. (sil. mf. -șter-) ștergură

MÂNĂȘTERGURĂ s. v. prosop, șervet, ștergar.

mînăștergură s. v. PROSOP. ȘERVET. ȘTERGAR.

MANUȘTÉRGURĂ s. f. v. mînăștergură.

MĂNEȘTÉRGURĂ s. f. v. mînăștergură.

MENEȘTERG s. n. v. mînăștergură.

MINEȘTÉRGURĂ s. f. v. mînăștergură.

MINIȘTÉRGURĂ s. f. v. mînăștergură.

MÎNĂȘTÉRGURĂ s. f. 1. (Învechit și regional) Prosop; șervet. [Pavel] purrta măreștergura de sudorile greațeei capului. COD. VOR. 4/25. 2 meneșterghiri de mînă cu fir (a. 1734). BUL. COM. IST. IV, 69. 4 mîneșterguri de obraz (a. 1780). URICARIUL, XI, 249, cf. XVII, 57. Au mai găsit lăzi pline cu straie . . ., colțuni, minișterguri, șerveti. DRĂGHICI, R. 234/21. Aduce soacra cea mică mai multe mîneșterguri de bumbac. MARIAN, NU. 550, cf. 670, id. Î. 88. Cu meneștergu-l ștergea. ALECSANDRI, P. P. 111, cf. TEODORESCU, P. P. 180. Patruzeci de mînișterguri țesute cu peri de iepuri. MARIAN, SA. 75. În cornul cel de masă . . . Stă și-o ploscă cu vin, Și-o mănăștergură de in Ca buzele să le ștergem. MAT. FOLK. 413. ♦ (Regional) Batistă lucrată de fete înaintea măritișului. Pentru fecior, măneștergura e cinste mare; le întrebuințează mai ales la jocul „învîrtita”, de se prinde feciorul cu fetele de ea cînd le joacă. CONV. LIT. XXIV, 1060. Sade . . . și chindisești La prapori împărătești, la măneșterguri domnești, ib.
2. (Regional) Broboadă. Mînișterguri de-mbrobodit. MARIAN, NU. 144. Moarta sta-ntinsă pe masă. . . i-au înfășurat capul într-o mineștergură cu fes dedesupt. LUNGIANU, CL. 158. Poartă miniștergură și catrință. Com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. – Pl.: mînășterguri. - Și: mîneștérgură, mîniștérgură, măneștérgură, miniștérgură, mineștérgură, meneștérghiră s. f.; meneștérg s. n. – Mînă¹ + ștergură.