literatură sf [At: MOLNAR / Pl: ~ri / E: lat litteratura, fr littérature] 1-2 (Artă sau) creație artistică al cărei mijloc de exprimare este limba Si: beletristică (4). 3 (Îs) ~ cultă Literatură (1) care aparține unor autori individuali cunoscuți ca atare și transmisă prin scris. 4 (Îs) ~ populară Literatură (1) anonimă, care, transmisă pe cale orală, devine, dintr-o operă individuală la origine, o creație colectivă. 5 (Prt) Ceea ce este superficial, fictiv, fară suport real. 6 (Prt; îe) A face ~ A ocoli esențialul unei probleme prin artificii de exprimare. 7 Totalitate a operelor beletristice ale unei epoci, ale unei țări, ale unui grup social etc. 8 (Șîs ~ de specialitate) Totalitate a operelor scrise care se referă la un anumit domeniu al cunoașterii. 9 Totalitate a lucrărilor cu privire la o anumită problemă, la un anumit subiect Si: bibliografie (1).

LITERATURĂ, literaturi, s. f. 1. Creație artistică în care se reflectă realitățile vieții cu ajutorul limbii; arta cuvîntului. Ne interesează literatura care face pe om mai eroic, mai generos. SADOVEANU, E. 41. Din aceste scrisori [ale lui C. Negruzzi] putem cunoaște ideile lui despre limbă și literatură. IBRĂILEANU, SP. CR. 105. Fondul literaturii adevărate nu e de loc egoismul, ci altruismul cel mai larg. IONESCU-RION, C. 105. ◊ Expr. (Peiorativ) A face literatură = a ocoli esențialul unei probleme prin artificii de exprimare. 2. Totalitatea operelor literare ale unei epoci, ale unei țări, ale unui grup social etc. În preajma anului 1900, una din cele dintîi mari bucurii spirituale pe care le-am avut a fost contactul cu marea literatură rusească, devenită astăzi literatura clasică a popoarelor Uniunii Sovietice. SADOVEANU, E. 182. «Legendele patriotice» vor rămîne totdeauna în literatura națională și ele singure sînt de ajuns să facă din Bolintineanu un poet neuitat. DEMETRESCU, O. 163. Literatura noastră făcu pas de uriaș și astăzi se numără cu mîndrie între literaturile Europei. KOGĂLNICEANU, S. A. 38. Literatură populară = creație artistică literară apărută în sînul poporului, care, transmisă pe cale orală, devine dintr-o operă individuală la origine o creație colectivă. Literatură cultă = creație literară a unor autori cunoscuți, transmisă prin scris. [Miorița] se ridică prin arta ei fină și prin simțămîntuL ei pătrunzător așa de sus, încît, cu drept cuvînt ne putem întreba dacă i se poate găsi păreche în alte literaturi populare și dacă chiar literatura cultă, în infinitele-i variații, a realizat vreodată un mic poem așa de armonic și de artistic. SADOVEANU, E. 15. ♦ Totalitatea operelor scrise care se referă la un anumit domeniu. Lucrări valoroase din literatura muzicală. CONTEMPORANUL, S. II, 1951, nr. 223, 2/2. Își procurase literatură de specialitate și mi-a făcut o serie de observații extrem de juste. BARANGA, I. 160. ♦ Totalitatea lucrărilor cu privire la o anumită problemă, la un anumit subiect; bibliografie.

LITERATURĂ s.f. 1. Formă de creație artistică în care se redau idei, sentimente, imagini, fapte din realitate cu ajutorul limbii; artă a cuvîntului. ◊ (Depr.) A face literatură = a părăsi domeniul faptelor reale, a trece la exagerări, la înflorituri. 2. Totalitatea operelor literare ale unei epoci, ale unei țări etc. ♦ Tot ceea ce s-a scris referitor la o problemă sau într-un anumit domeniu; bibliografie. [Cf. fr. littérature, lat. literatura < littera – scriere].

LITERATURĂ s. f. 1. artă, creație artistică în care se redau idei, sentimente, imagini, fapte din realitate cu ajutorul limbii; artă a cuvântului. ♦ (depr.) a face ~ = a părăsi domeniul faptelor reale, a trece la exagerări. 2. totalitatea operelor literare ale unei epoci, unei țări, unui scriitor. ◊ tot ceea ce s-a scris referitor la o problemă sau într-un anumit domeniu; bibliografie. (< fr. littérature, lat. literatura)

LITERATURĂ ~i f. 1) Creație artistică al cărei mijloc de exprimare este limba literară. * ~ populară creație artistică născută în sânul poporului și transmisă pe cale orală. ~ cultă creație literară a unor autori cunoscuți, transmisă prin scris. 2) Ansamblu de opere literare (ale unei țări, ale unui grup social, ale unei epoci etc.). 3) Ansamblu de lucrări scrise referitor la o anumită problemă sau într-un anumit domeniu. ~ politică. ~ științifică. [G.-D. literaturii] /<fr. littérature, lat. litteratura

literatură f. 1. studiul poeziei, elocvenței; 2. cunoștința operelor literare: curs de literatură; 3. tot ce s’a scris într’o ramură de știință: literatură medicală; 4. totalitatea operelor (poezie, elocvență, istorie, roman și critică) produsă de scriitorii cei mari ai unei națiuni: literatura română; literatura populară, totalitatea plăsmuirilor minții omului din popor; ea poate fi: orală sau nescrisă (cântece, basme, descântece, ghicitori), de origină colectivă sau anonimă; și scrisă (cărți poporane), de origină individuală. V. folklor.

*literatúră f., pl. ĭ (lat. litteratura). Cultivarea arteĭ literare, ocupațiunea de a exprima sentimentu pin cuvinte așezate artistic: a face literatură (a scrie poeziĭ, romanțurĭ ș. a.). Studiu operelor literare, al arteĭ exprimate pin cuvinte: acest profesor face literatură (ține curs de literatură). Totalitatea operelor artistice scrise ale uneĭ națiunĭ (poezie, romanț, teatru, elocŭență, istorie, critică): literatura latină. Totalitatea cărților uneĭ științe: literatura medicală. Carte care tratează despre scriitoriĭ artiștĭ aĭ uneĭ națiunĭ și care maĭ exact se numește istorie a literaturiĭ. Literatura populară, producțiunile literare ale straturilor de jos ale unuĭ popor (engl. folklore); ĭa poate fi orală saŭ nescrisă, de origine colectivă saŭ anonimă, făcută inconscient de popor (cîntece, descîntece, ghicitorĭ, poveștĭ) și scrisă, de origine individuală.

literatură-document s. f. Literatură cu caracter documentar ◊ „[...] a apărut cartea de «literatură-document» a unui apreciat profesionist.” Săpt. 22 III 74 p. 4. ◊ „Este vorba de o literatură-document, după afirmația autorului însuși, bazată pe întâmplări reale, în care doar numele personajelor au fost uneori schimbate.” R.lit. 18 IV 74 p. 9 (din literatură + document)

literatură s. f., g.-d. art. literaturii; pl. literaturi

literatură s. f., g.-d. art. literaturii; pl. literaturi

literatură s. f., g.-d. art. literaturii; pl. literaturi

LITERATURĂ s. v. bibliografie.

LITERATURĂ s. 1. beletristică, litere (pl.), (înv.) scriitorie, (peior.) autorlâc. (Activează în domeniul ~ii.) 2. literatură de anticipație v. science-fiction; literatură populară = folclor; literatură științifico-fantastică v. science-fiction.

LITERATURĂ s. 1. beletristică, litere (pl.), (înv.) scriitorie, (peior.) autorlîc. (Activează în domeniul ~.) 2. literatură populară = folclor. (Culegere de ~ din Oltenia.)

literatură s. v. BIBLIOGRAFIE.

LITERATURĂ. Subst. Literatură, arta cuvîntului, litere. Literatură populară, folclor, literatură orală, literatură anonimă; literatură scrisă, literatură cultă. Literatură beletristică, literatură artistică, beletristică. Literatură națională; literatură străină; literatură universală. Literatură veche; literatură antică; literatură clasică; literatură premodernă; literatură modernă; literatură contemporană. Literatură religioasă; literatură laică. Literatură științifico-fantastică; literatură didactică. Literatură pentru copii. Literatură epică; literatură lirică, lirică; literatură dramatică, dramaturgie, teatru. Proză; gen epic; poezie, gen liric; gen dramatic. Operă literară. Roman, povestire, nuvelă, nuveletă (rar), schiță; poveste; basm; snoavă. Poezie, poezioară (dim.), poezea (depr.), vers; poem, epopee, epos (livr.). Piesă, piesetă, scenetă; dramă; tragedie; tragicomedie, melodramă; comedie, comedioară (dim., depr.). Gen satiric; satiră; parodie. Teorie literară, teoria literaturii; critică literară, critică; istorie literară; estetică literară. Publicistică, ziaristică, jurnalistică, presă. Stilistică literară; poetică; retorică. Textologie. Bibliografie. Literat, om de litere, literator (înv.); scriitor, poet; prozator, romancier; povestitor; narator; nuvelist; dramaturg; scenarist; publicist, ziarist, jurnalist; redactor. Adj. Literar, artistic, beletristic, poetic; literaturizat, poetizat; epic; prozaic; romanesc; nuvelistic; liric; dramatic; tragic; melodramatic; satiric, comic, grotesc; publicistic, ziaristic, jurnalistic; stilistic; retoric. Vb. A literariza, a literaturiza; a poetiza; a crea, a scrie, a compune, a redacta. V. artă, artist, autor, cîntăreț, curente literare, dramaturgie, folclor, poezie, proză, teatru.

LITERATURĂ (< fr. littérature < lat. littera, literă, scriere) Într-o accepție mai largă, generalizată oarecum, literatura este o artă mediată prin cuvînt, ansamblul scrierilor cu caracter estetic scrise într-o limbă. În baza unor criterii diferite – estetice, lingvistice, bibliografice – s-a încercat a se fixa specificul termenului literatură, teoriile variind după diferitele orientări și accepții asupra funcției limbajului, căci, după R. Barthes (Rhétorique de l’image), ceea ce caracterizează literatura sînt procedeele de limbaj, ca fiind un sistem de semne. Orală în începuturile ei, apoi scrisă, literatura, privită din punctul de vedere al originii, se împarte în două ramuri: literatura populară, (v. folclor) și literatura cultă, în care se includ operele artistice ale scriitorilor, literatură fixă prin tipărire. Pe lîngă literatura populară orală (doine, balade, strigături, basme etc.), există și o literatură populară scrisă epică propriu-zisă (Alexandria, Genoveva de Brabant, Halima etc.), astrologică (Trepetnice, Rojdanice, Zodiacare etc.), etică (Esopia, Albinușa etc.) Pe baza unor criterii diferite, clasificarea literaturii include și alte ramuri: literatura națională, privită ca totalitate a producțiilor literare ale unui popor; literatura străină, prin opoziție cu cea națională, referitoare la producțiile literare ale altor popoare; literatura universală, în sens larg, cuprinzînd producțiile literare ale tuturor popoarelor, iar în sens restrîns numai acele opere literare, care, atît prin valoarea lor artistică în sine, cît și prin măsura în care sînt expresii ale sufletului națiunilor, au intrat definitiv în patrimoniul culturii umane. În cercetarea literaturii universale s-au introdus metode noi, ca, de exemplu, compararea literaturilor naționale, între care s-au produs interferențe, sub diferite aspecte: motive sau teme, modalități artistice etc. Astfel de studii au format un domeniu nou, cel al literaturii comparate. Literatura reflectă, în imagini artistice, priveliști din natură, întîmplări din viața și societatea omenească, năzuințe, sentimente, idei. Ea formează obiectul științei literaturii. Una din ramurile acesteia este teoria literaturii, care studiază creația literară (elementele ei constitutive, genurile și speciile, curentele literare, versificația etc.), și are strînse legături și cu celelalte ramuri ale științei literaturii, critica literară și istoria literaturii, cum și cu alte discipline ajutătoare: estetica, istoria artei, istoria culturii, lingvistica etc. Operele literare, indiferent de genul lor, ajută atît la cunoașterea, cît și la transformarea vieții și societății omenești, prin cele trei atribute sau caractere pe care le implică: caracterul partinic (partinitatea), caracterul național și caracterul popular. Prin partinitate se înțelege tendința fățișă a scriitorului de a oglindi realitatea potrivit concepției și intereselor uneia sau alteia dintre clasele sociale. Forma cea mai înaltă a partinității în literatura actuală este partinitatea comunistă, al cărei principiu a fost formulat de Lenin, în articolul: Organizația de partid și literatura de partid (1905), în care el cheamă pe scriitori să lupte pentru a opune literaturii fățarnic-libere, în realitate legată de burghezie, o literatură într-adevăr liberă, legată în mod deschis de proletariat. Literatura însuflețită de principiul partinității comuniste este o literatură fundamental realistă, care nu se mărginește doar la constatarea și oglindirea realității, ci participă activ la schimbarea ei și contribuie din plin la procesul însuși de transformare revoluționară și de formare a conștiinței comuniste. De asemenea, este o literatură militantă, adică „un instrument de perfecționare continuă a societății, a omului, de afirmare a dreptății și echității sociale, a modului de muncă și viață socialistă și comunistă.” (Nicolae Ceaușescu, Expunere cu privire la Programul P.C.R. pentru îmbunătățirea activității ideologice... 3 noiembrie 1971). Prin caracter național al unei opere literare se înțelege totalitatea trăsăturilor caracteristice națiunii căreia aparține scriitorul, așa cum se oglindesc ele în întîmplările, locurile, obiceiurile și oamenii din acea operă, precum și în limba folosită de autor. Caracterul popular al literaturii se referă la înfățișarea aspectelor de viață fundamentale, care interesează poporul, la idealul de viață al acestuia, la mentalitatea și filozofia lui, exprimate cu ajutorul unui limbaj artistic accesibil poporului.

ASOCIAȚIUNEA TRANSILVANĂ PENTRU LITERATURA ROMÂNĂ ȘI CULTURA POPORULUI ROMÂN (ASTRA), organizație culturală a românilor din Transilvania înființată la 23 oct. / 4 nov. 1861, la Sibiu. A avut un important rol cultural și politic în lupta pentru eliberarea națională a românilor transilvăneni, pentru menținerea unității naționale și pregătirea Marii Uniri din 1918. Activitatea ASTRA, prin forma ei instituțională, periodic revăzută și imbunătățită a contribuit la îndrumarea și susținerea celor mai diverse manifestări ale vieții sociale, economice, cultural-științifice și artistice. A editat revistele: „Transilvania” și „Țara noastră”; a inițiat colecțiile: „Biblioteca populară”, „Biblioteca tineretului” și „Biblioteca profesiunilor industriale”; a înființat un muzeu etnografic și o editură. A tipărit „Enciclopedia română”, 3 vol. (1898-1904), coordonată de Corneliu Diaconovici. Prin structura ei organizatorică, împărțită din 1868, pe „despărțăminte”, ASTRA a primit printre membrii ei, alături de românii din Transilvania și reprezentanți din celelalte provincii românești. Primul președinte: episcopul Andrei Șaguna, urmat, de-a lungul anilor de: Vasile L. Popa, Timotei Cipariu, George Barițiu, Ion Micu Moldovanu, Alexandru Mocioni, Iosif Sterca Șuluțiu, Andrei Bărseanu, Vasile Goldiș ș.a. Și-a încetat activitatea în 1946.

FOAIA SOCIETĂȚII PENTRU LITERATURĂ ȘI CULTURĂ ROMÂNĂ ÎN BUCOVINA, revistă lunară apărută la Cernăuți (1865-1869), având drept scop popularizarea literaturii române în partea de nord a țării, aflată sub stăpânire austriacă. Colaboratori: I. Sbierea, V. Alecsandri, Gh. Hurmuzachi, T. Maiorescu, V. Burlă ș.a.

FOAIE PENTRU MINTE, INIMĂ ȘI LITERATURĂ, supliment literar al „Gazetei de Transilvania”, apărut cu intermitențe la Brașov între 2 iul. 1838 și 24 febr. 1865, sub conducerea lui Gh. Barițiu și a lui Iacob Mureșianu (singurul redactor din 1850). A susținut emanciparea culturală și politică a românilor. Colaborări din toate provinciile românești: V. Alecsandri, C. Bolliac, A. Mureșanu, I. Heliade Rădulescu, N. Bălcescu, T. Cipariu, D. Bojinca ș.a.

LIMBĂ ȘI LITERATURĂ, revistă a Societății de Științe Filologice din România care apare, la București, anual (seria I: 1955-1957; 1960-1968; 1970); bianual (seria I: 1963-1965, seria a-II-a: 1975-1977); trimestrial (seria I: 1966-1969; seria a II-a: 1972-1974; 1978-). Colaboratori de ținută academică pe teme de istoria literaturii române, lingvistică și didactică modernă. Colaboratori: Perpessicius, T. Vianu, S. Cioculescu, Al. Graur, P. Haneș, I. Iordan, Al. Philippide, Al. Piru, D. Simonescu, O. Papadima, A. Marino, G.I. Tohăneanu, I. Rotaru, D. Micu, Mioara Avram, Luiza Seche ș.a.

LITERATURĂ ȘI ARTĂ, revistă săptămânală a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Apare la Chișinău din 1954. Redactor-șef: N. Dabija. Printre primele publicații care au adoptat, după 1989, alfabetul latin. Colaboratori: Gr. Vieru, Leonida Lari, A. Păunescu, M. Cimpoi, I. Ungureanu, Galina Furdui, D. Matcovski ș.a.

LITERATURĂ ȘI ARTĂ ROMÂNĂ, revistă lunară, apărută, cu intermitențe la București (1896-1910), sub direcția lui N. Petrașcu. A publicat literatură originală și eseuri. Colaboratori: G. Coșbuc, I.L. Caragiale, Șt.O. Iosif, D. Anghel, Duiliu Zamfirescu ș.a.