LICITAȚIE, licitații, s. f. Vânzare a unui bun făcută în public, după reguli speciale, având drept rezultat atribuirea obiectului de vânzare persoanei care a oferit prețul cel mai mare sau condițiile cele mai avantajoase, în cazul serviciilor; mezat. [Var.: licitațiune s. f.] – Din fr. licitation, lat. licitatio, -onis.

licitație sf [At: COD. SIL. / V: (înv) ~iune, (îrg) liți~, (reg) lichi~, lijât~, lițât~, lizât~, lizi~ / Pl: ~ii / E: fr licitation, ger Lizitation] 1 Vânzare a unui bun, a unei acțiuni etc. având drept rezultat atribuirea obiectului vânzării persoanei care oferă mai mult Si: (înv) mezat. 2 Joc de cărți în care fiecare jucător poate câștiga dacă posedă cele mai mari cărți de aceeași culoare, pe care le transformă în atu și realizează cel mai mare punctaj final.

LICITAȚIE, licitații, s. f. Vânzare a unui bun făcută în public, după reguli speciale, având drept rezultat atribuirea obiectului de vânzare persoanei care a oferit prețul cel mai mare; mezat. [Var.: licitațiune s. f.] – Din fr. licitation, lat. licitatio, -onis.

LICITAȚIE, licitații, s. f. (Uneori determinat prin «publică») Vînzare făcută în public după reguli speciale, obiectul care se vinde fiind atribuit persoanei care a oferit prețul cel mai mare; mezat. Intrăm în stăpînirea bălții... Licitația talionului... e aranjată. DAVIDOGLU, O. 16. Dar nu putem face licitație publică! observă Stavrat. REBREANU, R. II 52. ◊ (Adesea în construcție cu verbele «a scoate», «a vinde») Le scot pămînturile la licitație. VORNIC, P. 98. Moșia ta s-a vîndut la licitație; dar unchiul meu a cumpărat-o pentru tine. BOLINTINEANU, O. 406.

LICITAȚIE s.f. Vînzare publică a unui bun sau a unor obiecte, care se adjudecă celui care a oferit prețul cel mai ridicat. [Gen. -iei, var. licitațiune s.f. / cf. fr. licitation, lat. licitatio].

LICITAȚIE s. f. modalitate de vânzare-cumpărare publică a unui bun, a unei mărfi etc., care se adjudecă celui ce oferă prețul cel mai ridicat; alegere, din mai multe oferte prezentate de unități specializate, pentru o anumită lucrare, pe aceea care are prețul cel mai scăzut. (< fr. licitation, lat. licitatio)

LICITAȚIE ~i f. Vânzare în public a unor bunuri materiale, ce revin persoanei, care oferă cel mai înalt preț; mezat. [G.-D. licitației; Sil. -ți-e] /<fr. licitation, lat. licitatio, ~onis^[1]

lichitație sf vz licitație

licitațiune sf vz licitație

lijâtație^[1] sf vz licitație modificată

lițâtație sf vz licitație

LICITAȚIUNE s.f. v. licitație.

licitați(un)e f. vânzare publică a unui bun posedat în comun de mai mulți.

*licitațiúne f. (lat. licitatio, -ónis). Mezat, vînzare publică a averiĭ cuĭva p. datoriĭ, care avere trece la cel ce dă maĭ mult; a vinde la (saŭ pin) licitațiune. – Ob. -áție.

licitație (desp. -ți-e) s. f., art. licitația (desp. -ți-a), g.-d. art. licitației; pl. licitații, art. licitațiile (desp. -ți-i-)

licitație (-ți-e) s. f., art. licitația (-ți-a), g.-d. art. licitației; pl. licitații, art. licitațiile (-ți-i-)

licitație s. f. (sil. -ți-e), art. licitația (sil. -ți-a), g.-d. art. licitației; pl. licitații, art. licitațiile (sil. -ți-i-)^[1]

licitație

licitație, -ției gen. a.

LICITAȚIE s. (JUR.) mezat, (înv., în Mold. și Transilv.) cochii-vechi. (A scoate ceva la ~.)^[1]

LICITAȚIE s. (JUR.) mezat, (înv., în Mold. și Transilv.) cochii-vechi. (A scoate ceva la ~.)