LEGITIMITATE, legitimități, s. f. Însușire a ceea ce este legitim. – Din fr. légitimité.

legitimitate sf [At: POTECA, F. 68/16 / Pl: (rar) ~tăți / E: fr légitimité] 1-4 Însușire a ceea ce este legitim (1-4) Si: (îvr) pravilnicie. 5-6 Calitate a unui copil legitim (8-9). 7 (Asr) Drept la tron al unei dinastii legitime (12) Si: (îvr) legitimism (1), (îvr) leghitimitală. 8 Îndreptățire. 9 Justificare. 10 Motivare.

LEGITIMITATE, legitimități, s. f. (Livr.) Însușire a ceea ce este legitim. – Din fr. légitimité.

LEGITIMITATE s. f. Caracterul a ceea ce este legitim. Bălcescu a folosit argumentele istorice menite să probeze legitimitatea drepturilor și năzuințelor care însuflețeau păturile oprimate ale poporului romîn. L. ROM. 1953, nr. 1, 32.

LEGITIMITATE s.f. Caracterul a ceea ce este legitim. [Cf. fr. légitimité, lat. med. legitimitas].

LEGITIMITATE s. f. calitate a ceea ce este legitim. (< fr. légitimité)

LEGITIMITATE f. Caracter legitim. A contesta ~ea unui drept. [G.-D. legitimității] /<fr. légitimité

legitimitate f. 1. calitatea celor legitime; 2. starea copilului legitim.

*legitimitáte f. (d. legitim). Calitatea de a fi legitim. Starea unuĭ copil legitim. Dreptu dinastiiĭ legitime (cum i s’a recunoscut la 1830 luĭ Carol X în Francia).

legitimitate s. f., g.-d. art. legitimității

legitimitate s. f., g.-d. art. legitimității

legitimitate s. f., g.-d. art. legitimității; pl. legitimități

LEGITIMITATE s. v. îndreptățire, justificare, motivare, motivație, rațiune, temei.

legitimitate s. v. ÎNDREPTĂȚIRE. JUSTIFICARE. MOTIVARE. MOTIVAȚIE. RAȚIUNE. TEMEI.