legitimare sf [At: HELIADE, O. I, 301 / Pl: ~mări / E: legitima] 1 (Jur) Acțiune juridică prin care un copil din afara căsătoriei dobândește situația juridică a unui copil născut din căsătorie Si: (asr) legitimație (1), recunoaștere. 2 (Îvr) Adopție a unui copil. 3 (Îvr) Recunoaștere a caracterului legitim (1) Si: (îvr) legitimație (4). 4 Dobândire a unui caracter legitim (1) Si: (rar) legitimizare. 5 Oficializare a unei căsătorii. 6 Justificare. 7 Motivare. 8 Dovedire a identității cuiva pe baza unui document oficial, a unei legitimații (7) etc. 9 (Înv; îs) Bilet (sau carte) de ~ Permis de liberă trecere Si: legitimație (4).

LEGITIMARE, legitimări, s. f. Acțiunea de a (se) legitima; justificare. Cînd în 1774 este trimis la Roma la colegiul «De propaganda fide», el [Șincai] caută și strînge documente istorice pentru legitimarea drepturilor poporului romîn desconsiderat de nobilime. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 388, 5/1.

LEGITIMARE s.f. Acțiunea, faptul de a (se) legitima. ♦ (Spec.) Recunoaștere a unui copil. [< legitima].

legitima [At: HELIADE, O. II, 301 / Pzi: ~mez / E: fr légitimer] 1 vt (Jur) A face o acțiune juridică în urma căreia un copil din afara căsătoriei dobândește situația juridică a unui copil care este născut din căsătorie Si: a recunoaște. 2 vt (Îvr) A înfia un copil. 3 vt (Îvr) A adopta un copil. 4 vt (Rar) A da un caracter legitim (1). 5 vt (Rar) A face să dobândească un caracter legitim (1) Si: a legitimiza. 6 vt A oficializa o căsătorie. 7 vt A justifica. 8 vt A motiva. 9 vt A considera ceva îndreptățit. 10-11 vtr A-(și) dovedi identitatea pe baza unui document oficial, cu ajutorul unei legitimații (7) etc. Si: (îvr) a leghitimălui. 12 vt (Îvr) A verifica.

LEGITIMA, legitimez, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la persoane) A stabili identitatea cuiva pe baza unui document legal. (Refl.) În fața autorităților cetățenii se legitimează cu buletinul de identitate. 2. (În legislația anterioară celei socialiste) A recunoaște unui copil natural drepturile de copil legitim. 3. Fig. A justifica, a îndreptăți.

LEGITIMA vb. I. 1. tr., refl. A(-și) stabili identitatea pe baza unui document legal. 2. tr. (Fig.) A justifica, a motiva, a îndreptăți. 3. tr. A recunoaște unui copil născut înainte de căsătorie drepturile unui copil legitim. [< fr. légitimer].

LEGITIMA vb. I. tr., refl. a(-și) stabili identitatea pe baza unui document legal. II. tr. 1. (fig.) a justifica, a îndreptăți. 2. a recunoaște unui copil născut înainte de căsătorie drepturile unui copil legitim. (< fr. légitimer)

A LEGITIMA ~ez tranz. 1) (persoane) A identifica pe bază de acte oficiale. 2) fig. (acțiuni, opinii etc.) A demonstra ca fiind legitim, just; a justifica; a îndreptăți; a motiva. /<fr. légitimer

legitimà v. 1. a da unui copil natural drepturile copilului legitim, după prescripțiunile legii; 2. a face legitim, a verifica: a legitima un pașaport; 3. a justifica: nimic nu poate legitima crima.

*legitimațiúne f. (d. legitimez; fr. légitimation). Acțiunea de a legitima, de a recunoaște formal. – Și -áție și -áre.

*legitiméz v. tr. (d. legitim; fr. légitimer). Fac legitim, daŭ unuĭ copil natural drepturĭ de copil legitim. Fac să se recunoască autentic un titlu, o putere, ș. a. Justific: nimica nu legitimează o faptă rea.

legitimare s. f., g.-d. art. legitimării; pl. legitimări

legitimare s. f., g.-d. art. legitimării; pl. legitimări

legitimare s. f., g.-d. art. legitimării; pl. legitimări

legitima (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. legitimez, 3 legitimează; conj. prez. 1 sg. să legitimez, 3 să legitimeze

legitima (a ~) vb., ind. prez. 3 legitimează

legitima vb., ind. prez. 1 sg. legitimez, 3 sg. și pl. legitimează

LEGITIMARE s. v. îndreptățire, justificare, motivare, motivație, rațiune, temei.

legitimare s. v. ÎNDREPTĂȚIRE. JUSTIFICARE. MOTIVARE. MOTIVAȚIE. RAȚIUNE. TEMEI.

LEGITIMA vb. v. îndreptăți, justifica, motiva.

legitima vb. v. ÎNDREPTĂȚI. JUSTIFICA. MOTIVA.