LĂUTÁR, lăutari, s.m. Muzicant popular care cântă la un instrument cu coarde sau, p. gener., la orice instrument, de obicei dintr-un taraf; scripcar. [Pr.: lă-u-] – Lăută + suf. -ar.
Sursa: DEX '98 | Trimisă de ionel_bufu, 18 May 2004 | Greșeală de tipar

LĂUTÁR s. scripcar, violonist, viorist, (pop.) diblar, (Transilv. și Maram.) ceteraș, (prin Transilv.) highidiș, (prin vestul Transilv.) igreț, (depr.) scârțac. (E ~ într-un taraf.)
Sursa: Sinonime | Trimisă de siveco, 4 Aug 2004 | Greșeală de tipar

LĂUTÁR s. v. trântor.
Sursa: Sinonime | Trimisă de siveco, 4 Aug 2004 | Greșeală de tipar

lăutár s. m. (sil. lă-u-), pl. lăutári
Sursa: Dicționar ortografic | Trimisă de siveco, 10 Aug 2004 | Greșeală de tipar

LĂUTÁR ~i m. 1) Muzicant care cântă la lăută. 2) Muzicant popular care cântă la un instrument cu coarde sau la orice instrument din componența unui taraf. [Sil. lă-u-] /lăută + suf. ~ar
Sursa: NODEX | Trimisă de siveco, 21 Aug 2004 | Greșeală de tipar

LĂUTAR, lăutari, s.m. Muzicant (semi) profesionist, care vehiculează artizanal si pe calea oralității un repertoriu cu origini dintre cele mai variate. Termenul provine din alăutar (alăuta din arabul al' âd). Lăutarii erau instrumentiști (cântau la vioară, violoncel, contrabas, cobză, tambal, nai, fluier, saxofon, clarinet, taragot, trompetă, acordeon etc.) care alcătuiau tarafuri de diferite mărimi și componențe, în funcție de zona folclorică. Datorită activității lor, având un caracter itinerant, ei au fost asemănați cu jongleurii, menestrelii, goliarzii, skomorhii, skoldeii, spielleutes. În Țările Românești ei erau organizați ca meseriași, având în fruntea lor un staroste. În Moldova, cel mai renumit era Barbu Lăutarul – starostele și cobzarul, care a trăit între anii 1780 si 1860, la Iași. (Dicționar de termeni muzicali, coordonator Zeno Vancea; Editura științifică, București, 1984, pag. 264).
Sursa: Neoficial | Trimisă de Anonim, 12 Dec 2009 | Greșeală de tipar